Rădăcini

[Camelia Florescu]

Creşte iarba, cresc copacii,

Urcă iedera pe poartă,

Urcă roşia pe-aracii,

Puşi de tine mai ieri, tată!

 

Creşte iarba, cresc copiii,

Creşte dorul vălătuci,

Urcă-n marginea câmpiei,

Şi se-agaţă prin uluci.

 

Creşte iarba, creşte frica,

Urcă-n noi fără oprire,

Că nu mai păstrăm nimica

Sub a timpului zidire.

 

Crescui eu, crescu şi iarba,

Urcă până-n cer la tine.

Îţi aud şi-acuma vorba,

Ce-mi şoptea numai de bine.

 

Mă-nvațai să-mi cinstesc anii :

"Capul sus să-l porţi în viaţă !

Nu te-opri s-adulmeci banii,

Mergi'nainte, numa-n faţă !”

 

Creşte iarba cresc lăstarii

Şi glicina din vecini,

Şi din lut nedat uitării,

Cresc din mine rădăcini.

 

Creştem toţi, îmbătrânim

Sub arginţi şi sub nevoi,

Rădăcinile să fim

Pentru toţi nepoţii tă.

 

 

[Camelia Florescu]

Mulțumesc de sfaturi, dl la Costa.Am modificat în două rânduri. Sper să fie mai bine acum.

[Ion Lazăr da Coza]

N-aș folosi apostroful pe post de cratimă!

tă > tăi

Mesajul atrage, stilul e ușor prea cumințel.

da Coza

[Camelia Florescu]

Mulțumesc de trecere și sfaturi, Valeria. Apreciez foarte mult.

[Valeria Merca]

Mi-au plăcut în mod special, ultimele două strofe. În s5, dacă ai pus semnele citării/ ghilimelele, nu mai e nevoie de linia de dialog (care numai linie de dialog nu e). Dacă ai ales să foloseşti semnele de punctuaţie, recitind poezia vei vedea că-ţi lipsesc virgula şi punctul în câteva cazuri. În s5 Mergi‘nainte,numa’n faţă !” lipseşte blancul între cele două cuvinte. Lucruri care contează atât de mult la un text.
Am citit cu plăcere.

cu drag,

[Camelia Florescu]

Mulțumesc sincer pentru lecturare și sfaturi, Sofy.

[Sofia Sincă]

Rădăcini prinse sub metaforă. Și, tot ce e rădăcină crește. E firesc, o logică simplă, dar atât de adevărată. Sub acest firesc este alcătuită poezia. Cam mare, cam lungă, deșii nu e plicticoasă. Însă se preferă poezia scurtă, concisă, cu puțin mister și mult fior.

Prozodic, aproape bine. Mai sunt unele rime ușor forțate.

Am citit cu plăcere,

Sofy