Oglindă cu ploaie

[Vasile Ionac]

Strănută prin Cluj ploi stătute,

plouă cu lacrimi de cer;
iubito, de-ar fi ca să-ți cer,
mi-ai da găzduire, pe vrute,
într-un cald și chemat adevăr?

aleile-n parcuri sunt goale
(nici cioara nu zboară p-aici),
frigul, tăios ca un brici
demult nu mai e doar răcoare.

nici crâșmele n-au înclinare

spre mine. pauper, cum mă știi,
port foamea pe drumuri pustii
și setea pe-alături de cale.

bat clopote mari în biserici,
săracii stau staul la porți
și văd cum se cară pe roți,
nepăsarea-aurită din clerici.

ajuns unde-ajung nepermișii,
iubito, îmi tac rostul meu,
dar crede-mă, nu sunt ateu,
dar merg pe un drum cu proscrișii.

de vrei, să mă iei fără sluj.
ia-mă măcar într-o tindă,
dar nu-mi da a lumii oglindă:
am văzut-o sub ploaie, prin Cluj.

[Vasile Ionac]

Vă mulțumesc, prieteni cu lumina cuvântului în suflet!

[Corina Militaru]

Foarte frumos! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Boema ia sfârșit spre sfârșitul toamnei. Lumea nu mai e aceeași...

Am citit cu plăcere.

da Coza

[Sofia Sincă]

Dezolantă călătorie prin lumea cuvântului şi al stărilor poetice la vreme de toamnă târzie, într-un oraș de suflet. Versurile au atâta muzicalitate încât te poartă cu ele în lumea lor rece, ploioasă, dar, într-o aură de artă sacră.

Maestru al pastelurilor, am citit cu încântare!

Sofy