răscolim rătăciri

demult adâncite în carnea iubirii

abrazivi printre valuri de puţine rămase

gânduri curate

cautăm sprijin

cu ochii grei de rugina amintirilor

colorând neanturi

în desprinderea secundele de imaginea topirii

nu ne lipsim de visări

 

răstignindu-ne zborurile pe zidurile nepăsării

destine uitate în lupta căderilor

plângem începuturile

pe când eram fructele îndrăgostirii

din ochii umbrelor plecaţi

murmurul universului în nestingerea timpului

 

din ce-a rămas

păşim cu ploile bolnave de înfrângeri

modelaţi de iluzii

pe umeri de ceruri sărace

învăţând graiul uitării

în dezrădăcinările urmelor promise

scântei sângerânde între labirinturi devastate

 

apunem stângaci ai stâncilor drepte

pe o linie a rostului sub orgolii obeze

ca-ntr-un final

vrăjiţi de firescul înaripat al infinitului

iar pietrelor

hărăzim triumfători vertebrele anotimpurilor

împănate de fum

sub eclipsele sorilor deconectaţi de raze

şi uităm să ne îndepărtăm frunţile

de radiaţiile extazului clonat

 

dezlipindu-ne sfâşiaţi trăirile de sonor

după trupul şi asemănarea luminii

unde spiritul îşi spală orbecăirea de alunecări ispititoare

cu cei mai însetaţi consumatori de viaţă

 

eu am aflat o linişte

care-mi scutură pieptul de scorpionii deşertului

împietrind valuri nisipoase

ca zid în faţa uraganului

îmi reclădesc întoarcerea zborul

sub aripile umerilor sparţi

pentru o altă dimensiune

când îmi vor fi încoronate emoţiile cu spini

adevăr neacceptat de haitele mulţimii

 

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Iunie 28, 2014 la 9:55am

Dragele mele, va multumesc pentru lectura si aprecieri! cu deosebita consideratie,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 28, 2014 la 1:07am

din ce-a rămas

păşim cu ploile bolnave de înfrângeri

modelaţi de iluzii

pe umeri de ceruri sărace

învăţând graiul uitării

în dezrădăcinările urmelor promise

scântei sângerânde între labirinturi devastate

Superb, Luminița, chiar dacă trist...

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Iunie 27, 2014 la 1:18pm

Admiraţie!

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Iunie 27, 2014 la 11:45am

Sofy, femeie din particule de mir, iti multumesc, pentru lecturare si corectura! Ma bucura prezenta ta tamaduitoate, in acest spatiu , in aceasta lume literara unde...se ma pastreaza puritatile spirituale, ca fiind un refugiu pentru cei inca nealterati la trup si la suflet, cu deosebita pretuire,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 27, 2014 la 10:14am

După atâta vreme și atâtea doruri înăbușite, ai aflat o liniște...

Poemul este o descătușare de sentimente, de regrete și neputințe, nerealizări pe plan sentimental. Însă alcătuirea sa este una excepțională, profundă, așezată în vârful compozițiilor sale, convingătoare în stil. El reprezintă adâncirea lirismului în sufletul eului, esența frumosului.

zborurille - typo

Admirație deosebită!

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 27, 2014 la 3:09am

Titlul (am ales eu o variantă corectă):

  1. aberații imperfecte-(sonorități) Nu!
  2. aberații imperfecte (sonorități) Da
  3. aberații imperfecte - sonorități  Da

pe o linie a rostului în sub orgolii obeze

Ceilalți. Iată iadul! Sartre

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 24 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 36 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 42 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 44 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 47 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de mâna-Ți grijulie a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor