La solitudine

[Laurenţiu Belizan]

savanţii au clonat urechea lui Van Gogh

scannerul urmăreşte precis curbura

lobilor inimii creierului

soarele a devenit o lumină oarecare pe cer

abia atingi vârful miilor de cuvinte

skipper pe un velier în ape fără maree

 

pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete

fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele

atingând pământul

 

zilele-piranha pătrund în vene cave aorte capilare

distilate în penumbra crudă a vieţii altora

simt

ştiu că trupul tău este un gând al meu simplificat

şi sunetele din jur se hrănesc cu epiderma îngroşată

de sub călcâiul lui ahile

 

mintea refuză vacanţe în caraibe

efluvii frumos mirositoare

acolo delfinii se sinucid cu cinism de dragul artei pe nisipul alb

şi cuvintele stau în teci ca ghearele unei leoaice cu pui

[Laurenţiu Belizan]

Gina, Mihaela, Ion, vă mulţumesc pentru lectură şi semn. Angi, titlul este în acord cu poemul dar observaţia ta este întemeiată. Îţi mulţumesc pentru pentru apreciere. Numai bine!

[Ion Lazăr da Coza]

Încântare totală!

da Coza

[gina zaharia]

un verb se conjugă în valuri,  poate de aceea vacanțele în caraibe sunt trecute de două mii de țărmuri, fluxul dă notă zborului prin spații cu urme de îngeri, soarele are mâna la ochi altfel ar face insulele să evadeze o dată pe fiecare parte a blancului...

cât despre fructele de aer vrăjit... m-au vrăjit!

prețuire, Laurenţiu Belizan!