Întinderi de oglinzi

[Trandafir Simpetru]

În ce zi anume, actriţă dragă

Te-am văzut în Făurei, n-aş putea să-ţi spun

Vinul culorii ne-a îmbătat de moarte

Tu erai de ceară şi purtai sufletul lumânărilor

Orbecăind pe vaste întinderi de oglinzi

Brumate. Şoaptele noastre de cristal

Vinovate sau nu, multiplicau păduri

De clinchete arămii cu ecou mântuit

În carnea palorilor încă vii, şi nu aveai

De unde să ştii că te mistui, iar eu

Nu aveam voie să-ţi spun, cine te strigă

Fiindcă umbrele care dansau

În preajmă erau aproape noi înşine

Şi mai ardeam pe jăratecul tainelor

Şi ne mai pândeam însetaţi unul

Pe altul, aşteptând parcă o mică eroare

Pe care atât de uşor o comite o umbră

Când se abate de la legile cele

Nescrise. Să nu mai spunem nici chiar

În glumă, se pare că s-a făcut târziu.

Îmi lipsesc cuvintele tale

Pe care nu le-ai mai rostit niciodată.

Care au rămas ghemuite sub o stâncă

Într-o lume uitată. În ochii mei

Ai ars de vie pe rug. Şi totuşi

Pe steaua ta a crescut iarbă

Pe care mieii de lapte o sug.

Comoară de aur ascunsă în pământ

Apari noaptea în limbi de flăcări

Să îţi sărut noul veşmânt.

Te simt gând greu, imagine caldă

De visare în tăcerile din jurul meu.

În ce zi anume, actriţă dragă

Te-am văzut în Făurei, n-aş putea să spun.

[Sofia Sincă]

O poveste metaforizată... romantică, dar ca orice poveste - epicul conţine descrieri amănunţite, personaje, împrejurări. Are şi meditaţie şi sentimente.

Am citit cu plăcere, Sofy!