Clipa ne minte

[Bonnie Mihali]

                                    Priveşte-mă-n ochi, adormind nerăbdarea

                                    Din genele – freamăt de fluturi zănatici –

                                    Admiră-mă tandru şi dă-mi din splendoarea

                                    Secundelor, mreje în codrii lunatici.

 

                        Ascunde-mă-n lacul privirilor tale,

                        Cu algele-i verzi liniştindu-mi fiinţa,

                        Aşterne-mi covorul de zâmbete-n cale,

                        Lumină senină să-mi umple credinţa.

 

                        Fii umărul drag ce răsare din ape,

                        Catarg mistuit de iubire şi doruri,

                        Din marea în zbucium dorind să se-adape

                        Şi-n licărul stelei să-şi scrie onoruri.

 

                                    Ascultă-mi duioasă cântare pribeagă,

                                    Liană de sunete mult rugătoare,

                                    Ce suflet de ceruri albastre îl leagă

                                    Când clipa ne minte, mereu schimbătoare.

 

                                                                                   

 

[Bonnie Mihali]

Vă mulţumesc, doamnelor, pentru cuvintele încurajatoare! Iubesc poezia clasică şi mi-e foarte greu să scriu modern, deşi am câteva încercări... Poate va decide timpul pentru mine.

[Gabriela Grădinariu]

      O poezie croita pe calapodul clasic al frumosului, dincolo de moda nonconformismului. Toata pretuirea!

[Sofia Sincă]

Intr-un ritm cu încărcătura iubirii, poezia oferă muzicalitate conferă substanţă poetică, plasticitatea rimei dau efectual artistic al poeziei.

Am citit cu deosebită plăcere, Bonnie!

Sofy