când abia mă puteam vedea din colbul uliței

am înțeles  numai întrebarea de ce

pusă către tine însuți

poate afla marile răspunsuri

cum ar fi de exmplu

de unde vine și unde se duce apa tulburei

care udă magheranii

satul nostru

un astfel de pârâu nu poate fi mare lucru

ca și cum ar fi două butoaie pline

așezate în curțile vecinilor traian și barbu

apa din butoiul din stânga

se scurge în butoiul din dreapta

trecând în valuri prin fața casei noastre

după care

pe sub pământ

butoiul din dreapta umple la loc pe cel din stânga

și în felul ăsta

apa nu se oprește niciodată

încolăcește pământul ca un șarpe

ba chiar și tărâmul celălalt

pe urmă

dacă se pune problema 

de ce apa curge prin față mea 

și nu în cruciș

afli dacă pui întrebarea din nou

vezi bine  așa

unul dintre butoaiele

care plimbă apele pe la noi prin curte

ar trebui  fie în drum

iar celălalt în fundul grădinii

dincolo de salcâmi

păi n-ar fi mare greutate

pentru mateiaș 

nepotul lui moș turcitu

când se întoarce dator de la cârciumă

și vede butoiul la poartă noastră

-l dea de-a dura până la târg

unde -l vândă ca -și plătească băutura

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Martie 18, 2023 la 5:54pm

@Munteanu Manuela - Cunoasterea vine ca raspuns la unele intrebari. La varsta celui din poezie sunt mai importante intrebarile decat raspunsurile. Multumesc pentru comentariu.

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Martie 18, 2023 la 5:51pm

@Vasilisia Lazar Gradinariu - Multumiri pentru comentariu si apreciere

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Martie 18, 2023 la 1:25pm

Principiul vaselor comunicante, în versiune poetică. Drag de Magherani! Oameni destoinici!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 18, 2023 la 12:30pm

Frumos! O întreagă filosofie. Minunată e lumea satului în literatură!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Martie 15, 2023 la 7:37am

@Ana Cîmpeanu - Multumesc pentru popas si apreciere

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog în Săptămâna Mare a lui Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria este acum prieten cu Ioan Muntean şi Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor