mă-mpiedic mereu
la jumătatea zborului
dintre mâine şi azi
în încercarea de a dilata secunda
tăcerea mistuie doruri
zidite în pereţii cetăţii
printre ruine
trec paşii mei
într-o litanie de necuprins
Adaugă un comentariu
Mulţumesc Angelina, Gabriela şi Augusta! Ma bucur să vă am alături. Drag de voi!
Ei, cu timpul am eu o răfuială mai veche, Sofy, care sigur nu se va termina vreodată. Dar, cine ştie, aşa cum Einstein i-a venit de hac, chiar şi numai teoretic, poate oi găsi şi eu o cale să-l dovedesc.
Ioane, io numa mă-mpiedic, că dacă clachez îi bai!
Mi-e dor şi mie de voi şi de fiecare data poposesc cu drag aici. Mă bucur că-ţi place poezia.
"
printre ruine
trec paşii mei
într-o litanie de necuprins"
Frumoasă poezia!
Frumos! :))
...timpul? Se poate dilata?
Imaginaţie şi pesimism, tristeţe deprimantă. Lasă Laura, nu mai plânge după timp, că oricum nu se mai întoarce.
Cu afecţiune, Sofy!
Frumoasă urma lasă trecerea ta!
Citește și în varianta asta:
mă-mpiedic > clachez
pașii mei
Oricum, poezia place.
da Coza
Te-mpiedici, poate chiar cazi, dar te ridici și iar desfaci aripile. Asta contează.
Îmi place mult și poezia aceasta. Mi-era dor, Laura, de versurile tale...
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE