Tata

[Lavinia Elena Niculicea]

Tată, nu ai mai rămas să culegi 
anotimpurile mustind de viață
să-mi așezi în glastră copilăria
cu mirosul unui veac făr’ de singurătate

vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,
primăvară să danseze prin minte
un vals știut doar de noi

în grădina din fața casei
plivesc dorul sălbatic
dar tot crește până la nori
îmbrăcând câmpiile sterpe

te naști mereu în versul meu
sărutând tandru fruntea cuvintelor
frământ metafore cu palmele viitorului
adaug esența zărilor pierdute
să-ți pregătesc un tort de ziua ta
pe care m-ai lăsat s-o petrec singură
clipele dulci-amărui le garnisesc cu amintiri,
iar timpul se căznește să le sufle

în fiecare noapte reintri în visul meu
încă nu am găsit o formulă să te pot păstra
în diminețile deranjate de mersul stelelor
adorm din nou în sudoarea răsăriturilor.

În memoria tatălui meu, care azi ar fi împlinit 80 de ani.

[Lavinia Elena Niculicea]

Mulțumesc pentru popas și apreciere, Ana Cîmpeanu! Da, e greu, dar faptul că pot să scriu despre el îmi atenuează durerea. Dumnezeu să-i odihnească! Cu drag!

[Lavinia Elena Niculicea]

Mă bucur că ai rezonat cu versul meu, Valeria! Mulțumesc pentru sugestii!

[Lavinia Elena Niculicea]

Mulțumesc pentru prețuire, Angelina!

[Lavinia Elena Niculicea]

Mulțumesc pentru lectură, Sofi! Îți respect părerea!

[Ana Cîmpeanu]

Frumos, mă bucur că poți să scrii despre tatăl tău. Al meu nu mai este de trei ani și îmi face rău să mă gândesc la el.

[Valeria Merca]

Cuvinte rostite din suflet...

Ai construcții/ metafore reușite,  poate ai lungit-o un pic pe alocuri.  În s4, spre exemplu, aș renunța la versul: „pe care m-ai lăsat s-o petrec singură”.

Am rezonat.

[Nădejde Angelina]

în grădina din fața casei
plivesc dorul sălbatic
dar tot crește până la nori
îmbrăcând câmpiile sterpe

Emoţionant!

[Sofia Sincă]

Monolog cu tata. Pentru tine este foarte important, cred. Pentru noi, prețuim cu demnitate omul ce a fost, însă ca poezie... puțină valoare.

Dar este doar părerea mea.

Sofi