Tăciune arzând

[Grig Salvan]

perforând treci mereu dincoace de mine
îți faci culcușul oriunde îți vine
văpaie, lași în urma ta pârjol
boboci nevăzuți de miresme
și locul gol!...

îmi răscolești apoi spuza sub frunte
mă treieri între palme în fărâme mărunte
mi te-arunci în brațe ca o povară sortită
brațele-mi fripte de tine palpită!...

te trec dintr-o mână într-alta pe rând
ca pe-un tăciune arzând!
ca pe-un tăciune arzând!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Valeria Merca, pentru vizita duminicală, pentru semnul lăsat și apreciere!

[Valeria Merca]

Scânteietoare ardere pe altarul iubirii. Minunat!

Cu plăcerea lecurii

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia, pentru atenție și comentariu! ”Trăim, iubim și murim arzând” asemeni meteoriților pe cer. Iubirea ne arde asemeni focului mistuitor, dar purificator. Cât de frumos cuvântă Profetul lui Khalil Gibran despre „arderea de tot” în Iubire: 

„Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră, niciodată întâmplător.
Vă treieră pentru a vă decoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii voastre.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, divini şi puri.
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.” 

[Grig Salvan]

Iubire = ardere, foc, „pîrjol”... Așa e, Ada, ce gust ar avea trăirea fără ardere intensă, chiar până la „ardere de tot”? Incantația din final vrea să intensifice această trăire/ardere până la paroxism... :) Mulțumesc, Ada, pentru comentariu și apreciere!

[Sofia Sincă]

Frumos, expresiv - se pare a fi gustul dulce-amar al iubirii prin care trăim sau murim arzând.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Ada Nemescu]

Doar un îndrăgostit (și de poezie) poate descrie așa ... pârjolul!

Această * povară sortită* este esența viului din noi. La ce bună o viețuire fără ardere? 

foarte frumos, versul repetat de final m-a făcut să-mi privesc palmele, să le ating una de alta, parcă simțeam arsura ... tăciunelului din vers! 

și asta e magie&măiestrie de a transmite.

Aplaudă, aDa!