Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[Elena Mititelu]

Foarte  frumos, dragii mei! Putere de muncă şi inspiraţie multă!

[Vasilisia Lazăr]

Minunat, Gina, minunat! Da, voi doi dansați la brațul nemuririi.

Iarna voastră e cu adevărat altfel, e specială.

Iubitule, mi-e iarnă, și diamante rare

Scriu cu lumină oarbă o ultima scrisoare: (sper că nu)

[gina zaharia]

Ca o legendă albă

 

Iubitule, mi-e iarnă, și diamante rare

Scriu cu lumină oarbă o ultima scrisoare:

E sărbătoare-n gânduri, și iată, ninge rar,

Ninsoarea de cuvinte azi ți-o trimit în dar.

 

Printre nămeţi albaştri luna pictează cerul,

Iar jocul  reveriei îmbracă-ntreg misterul

În sunte vrăjite. Și parcă munții blânzi

Trimit răvașe simple doar lupilor flâmânzi.

 

Erai copac celebru când  te-am zărit prin ceață,

Zideai pe drumul nostru o-ntreagă dimineață

Și mi-erai pod devreme și parcă-mi tot spuneai

Că florile iubirii ne sunt zăpezi din rai.

 

Știu că prin iarna vremii n-o să avem hotar

Și că ninsoarea noastră e-un vis în calendar;

Ca o legendă albă, pe-o pagină de doi,

La brațul nemuririi astăzi dansăm doar noi.  

 

Mihai, e pentru prima dată când văd această imagine. Aș vrea să fiu acolo. Sunt convinsă că lupii aceia sunt îmblânziți de magia acestei ierni. Mulțumesc pentru potecile care m-au condus aici.

[gina zaharia]

Lisia, iarna asta e specială, nu-i așa?  Tare mă gândesc că nu voi reuși să pătrund prin misterele ei...

[Vasilisia Lazăr]

Mihai, pictura ta, o poezie tăcută... Surprinde perfect sufletul sensibil al iernii. 

Iar tu, Gina, mi-ai vândut senzații de odihnă.

Vă mulțumesc!

[gina zaharia]

pentru totdeauna

fiecare drum atingea aceeași planetă

aceeași magie incoruptibilă

pașii meu treceau prin subsolul inimii tale

urcau și urcau instantaneu

tu adunai picături senine

într-un scrin de vară

(ne cunoșteam după preferințe)

eu salutam luna ștrengărește

tu îmi vindeai senzații de odihnă

din palma cerului de duminică

 

îmi vindeai am spus

fiindcă le regăseai încărcate de vrajă

dar nu te-ai întrebat

(decât într-o singură dimineață)

cum de s-au înrolat degrabă ostașii luminii

în războiul stărilor

planeta mea ciobită de vise

plânge în zilele fără șoț

nu știe că singurătatea nu înseamnă iluzii

ci hotare de fier

măsurate cu inima

mai repetă-i asta o dată

(pentru totdeauna)

 

[gina zaharia]

Filele de astăzi au noblețea unui noiembrie cu izvor pe tâmplele verii. Ești călătorul de onoare al culorilor de duminică pe care pictorul le-a înrămat cu desăvârșire. Mulțumim, Lisia!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Dan, pentru pașii tăi prin lumea cuvintelor pictate. Toate bune!

[mihai catruna]