puls

deasupra nopții
pânza de păianjen
leagănă zeii buni
inimile oamenilor
învăluiesc luna apoi cad în gol
printre ore
privighetori și ruine
batjocura flămândă
pândește
inutil
râde
stupida-i îndrăzneală hrănește doar gâdele

lama taie
nordul privirii
prin rană începe să crească
încă o durere
despică pulsul
păstrează totuși verdele rece ca gheața
de ce
mai trăiesc oare
nu
acum doar privesc
moartea mea
înger cu aripile disecate

Vizualizări: 259

Îmi place

Membri cărora le place: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe Septembrie 1, 2017 la 10:00pm: Vă mulțumesc din suflet, tuturor, pentru încurajări.

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 21, 2017 la 8:02pm: eu aștept să mai scrii, Mariana; te îmbrățișez

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe August 20, 2017 la 9:49pm: „Este momentul de cumpănă în care mă întreb dacă ar trebui să mai scriu...” (?!) Cum așa, Mariana Suciu? Ai uitat de lupta bătrânului lui Hemingway din „Bătrânul și marea”, care a adus la țărm peștele uriaș chiar dacă din el mai rămăsese, în lupta cu rechinii, doar un schelet? În viață ca și în poezie lupta e necesară. Nu criticii „construiesc” un poet ci invers. Știi cum spunea Cehov? „Criticii sunt ca tăunii. Nu lasă caii să are”. Urmează sfatul lui Ion Lazăr da Coza.

Comentariu publicat de Valeria Merca pe August 20, 2017 la 9:21pm: Mariana, tu întotdeauna ai avut ce să ne spui... te mai așteptăm cu mare drag!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe August 20, 2017 la 8:21am: Nu ştiu ce frământări aveți, poate dacă le-aş cunoaște, v-aş înțelege îndoiala, însă necunoscându-le, rămân doar un cititor egoist :) care vă cere să mai scrieți...

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 20, 2017 la 2:47am: păstrează totuși verdele rece ca gheața

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 19, 2017 la 9:16am: Nici gând să renunți! Nici gând. Nu ai ajuns, încă la apogeu. Mai aștept/așteptăm, sigur versul tău, Mariana.

Sofi, cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 19, 2017 la 3:19am: Frumos, Mariana! Poeților le șade bine să fie triști. Atunci le strălucește mai tare slova. Însă n-ar trebui să te oprești, sunt convinsă că mai ai multe de spus...

Comentariu publicat de Mariana Suciu pe August 18, 2017 la 8:50pm: Mulțumesc frumos tuturor celor care au lăsat (sau nu) un semn de lectură. Mă înclin cu respect în fața celor care și-au exprimat părerea vizavi de textul meu. Iertată fie-mi azi neputința de a le răspunde fiecăruia în parte (așa cum ar fi meritat). Este momentul de cumpănă în care mă întreb dacă ar trebui să mai scriu... sau nu. Îmi sunteți dragi cu toții și voi citi mereu cu interes și plăcere postările voastre, chiar dacă nu o să mai las întotdeauna semnul meu discret de prezență.

Cu prețuire,
Mariana

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe August 18, 2017 la 6:14pm: ... versuri reci în haina tristeții. Nu sunt clare iluziile acestor culegeri de gânduri, dar poate sunt eu un rătăcit care a complicat funcția pe care și-o arogă destinul unei răni care „începe să crească/încă o durere”. „Pulsul morții„ și „îngerul cu aripile despicate” e un salt salvator pentru finalul poemului.