Peste sate

[gabriel cristea]

După coaste-ncețoșate,
dimineața-ncet răzbate;
Câmpu' liniștea și-adună
într-un spic cu pârgu-n lună.

Vânt cu buza tremurândă
răscolește-a ierbii undă
ce se nalță peste sate
mucezite și uitate.

Printre dealuri și prin vale
nu e nimeni de-a călare;
În biserici vântul urlă
cu o trâmbiță și-o surlă.

Cucul a-mpietrit pe-o cruce,
melcul solitar își duce
setea lui de frunză verde
- codrul plânge și se pierde.

Dorul zace prin ravene;
Nemurirea, dulce lene,
scormonește-adânc pârloaga
unde timpu-a curs degeaba...

[Sofia Sincă]

Frumos, trist, emblematic pentru satele românești.

Versurile sunt străbătute de culori estompate odată cu nostalgia răsfirată, acolo unde doar pustiul domnește. Vibrații triste, răvășitoare împietresc timpul.

Deosebit de frumos!

Sofi