eu căram în palme două scoici albastre

tu le sculptai cochiliile din solzi de opal

și-mi spuneai că-mi stă bine cu rochia de astăzi

dar să-i pun vise la piept

coborâsem dintr-un calendar cu roți de cenușă

apoi i-am dat drumul

să fumege în strâmtorile ocnașilor

mi-au rămas brățările de (k)carate bolduite

pe ele va urca zumzetul

la masa curajului

 

trimiți luna să-mi mângâie chipul

mă inventezi serafic

șoaptele tale clocotesc grațioase într-un răzor de lumină

în pădurea de legi purpurii

copacul cu scoici meditează

mi-e dator cu o fortăreață cu o pânză de păianjen cu ceva

încredințate la gala scânteilor

insist să se trezească din beția de-acum un secol

 

ascultă femeie stai o clipă în locul meu și ia aminte

ți-am trimis șapte soli și tot n-ai înțeles

că pe aici fac pace mările care-ți cunosc dansul

nu dorm când știu că pârjolești

ramurile răscolite în zborul tuturor dinastiilor

prin care ai trecut cu arcul

mă înrobești ori ce faci

cu scoicile alea albastre

 

dar spune femeie vor străluci instantaneu

pe fiecare inimă?

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de lecu rodica pe Octombrie 19, 2013 la 8:24pm

Atunci cind dezvaluie afectivitatea ,atitudinea capata expresie artistica,atunci cind nu predomina emotia si nu pune nici intelectul  pe ginduri totul este banal...numai tu vii cu expresie si stil,curaj si inventii serafice...

Pe fiecare inima atinsa de versul tau ,cu siguranta stralucesc perlele...

Deosebit!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Octombrie 19, 2013 la 8:06pm

Eşti regina  metaforei,  luminii,  mării...

Admiraţie!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 19, 2013 la 5:45pm

am fost copac o clipă și ceva și știi, Aura, cum urcau rădăcinile spre ramuri, iar mai departe... mai departe era nesfârșirea cuvântului... aș fi vrut să-l întreb de mă recunoaște însă un văl  (de la albastru scoicilor cred) a trecut grăbit spre țărmuri de tăceri...

ești magică, Aura!

mulțumesc!

Comentariu publicat de Aura Popa pe Octombrie 19, 2013 la 4:41pm

"vor straluci instantanent pe fiecare inima " de fiecare data cand torni licoarea metaforelor in fiecare privire ce te citeste cu soarele... Felicitari, Gina! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor