Binecuvintează-mi tăcerea

[Vezi blog]

Întotdeauna mi-am dorit să rămân o cărare spre tine,
Ochilor tăi le-am cerut să-mi ascundă părerea de rău,
Pe tâmplă-mi curge-nserarea limpezindu-se-n mine,
Şi nu mi-am pus maluri la suflet aşteptândul pe-al tău.

Uneori închid ochii şi te caut aievea prin ziua de ieri,
Îmi eşti icoană cu flori, şi până la lacrimi mă dor
Miresme  răvăşite pe aripi de fluturi obosiţi şi stingheri
Sub pleoapele mele ce astăzi îţi cer să rămâi doar a lor.

Binecuvintează-mi tăcerea in care te vreau si te-adun
Cu toate păcatele păstrate-ntr-o fericire cu gust efemer,
Uitând zorii intre tâmplele mele  când visele-mi spun
Dacă gresesc sărutându-ţi uitarea din care iubirea îti cer.

Învaţă-mi braţele să-ţi mângâie trupul rănit de lumină
Buzelor mele dă-le cuvântul, dă-le sărutul şi numele tău,
Treaptă cu treaptă îti cobor in suflet  să prind rădăcină,
Să nu-mi mai dăruiască singurătatea, aceeaşi părere de rău.

[Oana Adda]

                    ,,Îmi eşti   icoană cu flori, şi până la lacrimi mă dor

                     Miresme  răvăşite pe aripi de fluturi...."

Tot respectul.......Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Şi iarăşi poezie la superlativ...

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Cât de frumos! Poezia d-voastră e atât de prolifică dar observ că niciodată nu vă repetaţi. Asmiraţia mea,

[Sofia Sincă]

Atâta apăsare în versuri dar atâta dorinţă de iubire pură... Poezia musteşte vrăjită, George.

Cu deosebită preţuire, Sofy!