Sub vremea unui cerb sau unui zbor

[gabriel cristea]

Își dezveleau în vânt plopii tulpina
și nalte vârfuri norii atingeau;
Un stol de zmei îmi contura suișul
pe rădăcini ce ploi reverberau.

Parc-adunasem liniștea din timpuri,
pe unde nici picior de muritor
nu mai trecuse vreme de o eră;
Ploua tihnit, ploua pătrunzător...

Suind pe culmea aprigelor vânturi
- poteca turmelor, spre infinit -
îmi săgetau aripile de suflet
copaci înalți cu brațul arcuit.

,,Nu te sui acolo, mai degrabă
rămâi cu noi în liniștea din vânt!''
ziceau neumblătorii de aramă,
ce-mi îngropau zburarea în pământ.

Mă cufundam în seve de mătase,
sub vremea unui cerb sau unui zbor,
și mă predam semințelor fecunde,
ca sclav al lutului nemuritor.

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru frumoasele comentarii și aprecieri!

[Ana Cîmpeanu]

Un muritor ce se visează Icar! Frumos, solemn, calm, cald, versuri bine cumpănite, elegant lucrate, inteligent! Am citit cu mare plăcere! 

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Pădurea subjugată de ploi. Trecută în ancestral, formează universul pustiu, cel ce are puterea de a transforma puritatea în agonie, a tot ce-l înconjoară, Dar, poetul păstrează și puțin optimism în ultima strofă predându-se lutului sub formă de sămânță. Iar viața va primi din nou ordin de regenerare, va merge mai departe.

O versificație fantastic de frumoasă, cu fiori lirici cuprinzători.

Felicitări!

Sofi

[Mihaela Suciu]

Curge atât de plăcut... Felicitări!

[Dinca Valerian]

Mandru si liber ca un cerb. Mi-a placut