Bat clopotele pentru scriitor!...

[Sofia Sincă]

Clipe dorite a fi oprite din timp. Să poată răsuna clopotele peste tot ținutul Vrancei, ecoul să rămână veșnic. Azi bat clopotele pentru Ion Lazăr da Coza! Peste ținutul său drag, peste apa de la care și-a luat numele, cu demnitate și haz. Viață nedreaptă... inechități ale sorții...
Azi bat clopotele pentru scriitor! Pentru prozatorul, poetul și pictorul, Ion Lazăr da Coza. Bat împotriva sufletului nostru, pentru a ne anunța că ne despărțim de el. Cum va suporta soția lui, Lisia? Îngerul lui, Dumnezeul lui, până la urmă?!... Șuierul ascuțit al clopotului, hărțuind sufletul ei și al nostru... Sper că-și va plimba răsuflarea prin păduri până își va face loc întunericul, ce aduce cu sine veșnicia. Vântul, pădurea, apa Coza, totul va răsuna azi, odată cu clopotele.
Dar nu! În inima noastră va rămâne viu, Ionică al nostru cel drag. Cel care avea, cel puțin câte un cuvânt, drept, pentru toți cei care îl cereau. De când a fondat grupul literar ÎNSEMNE CULTURALE, timpul său era împărțit în a crea și a susține pe cei ce doresc să creeze. Cu devotament, cu imparțialitate și discernământ, imprevizibil și fără nici o tentă prefăcută, cu rafinament literar. Cu tenacitate în a respecta limba română, de uneori părea exagerat.
Cei mai mulți îl consideră poet. Dar Ion a fost un foarte bun prozator. Cine i-a citit proza, mai ales romanul, La umbra Vezuviului, știe ce spun. Personal, am citit tot ce a scris și a dorit să fie la vedere. Știu că i-au rămas scrieri începute. Poate le va continua Lisia... Dar da, a scris și poezie, mai mult prozo-poeme foarte inteligente, la fel ca mintea lui, postmoderniste dar a și pictat, ca să demonstreze că se poate orice, când ai voință. Poți chiar răsturna imponderabilitatea. A fost dotat cu o inteligență mare, mult superioară, poate pentru a compensa celelalte. De fiecare dată răspunsul său frapa și era cel mai drept.
Va fi greu fără el. Cel puțin pentru mine va fi foarte greu. Mi s-a destrămat universul literar. De 8 ani intru în fiecare zi în grupul literar și încerc să-mi spun părerea, să fac ceva folositor acolo, dar sub bagheta lui. Fără el nu va mai fi nimic. La fiecare comentariu mă gândeam, ce ar spune Ion?! Îl simțeam în spatele meu ca pe un stâlp pe care puteam să mă sprijin de câte ori aveam nevoie, cu teamă, cu respect, cu dragoste, uneori cu ciudă că eu nu știam să fiu atât de corectă și de dreaptă ca el. Uneori ne ciondăneam, dar tot cu dragoste. El știa să pună problema just și eficace. Dacă doreai să o urmărești, era bine, dacă nu, tot bine era. Nu obliga la nimic, pe nimeni.
Dar mă întind... Despre Ion Lazăr da Coza pot scrie zile întregi.
Acum scriu cu gând la clopotele care bat pentru Ionică al nostru drag și pe care eu nu le pot auzi. Dar sunt acolo cu gândul, cu toată ființa mea. L-am iubit ca pe fratele meu cel mai bun. Și el știa... Sper că nu va uita niciodată!
Îndurerată, prăbușită, de pierderea ireparabilă,
Sofi

[Mihaela Suciu]

Ion da Coza, o persoană de încredere! Pentru mine e prezent cât timp îmi pun întrebarea: ,,Oare, Ion (da Coza) ce părere are?'' Lisia te îmbrățişez!