bună dimineața

repet

de fiecare dată când se deschide ușa,

- urâți suntem amândoi! adaug

- cum? întreabă ea

- nu vezi cenușa lăsată de timp

pe fețele noastre!

plouă cu ani pe trupurile uscate

să ne dezbrăcam de tăcere,

intrăm în pielea personajelor ce suntem

două umbre pe tărâmul iernii

invit partenera de dans acrobatic

la brațul căreia parcurg viața

- unde am lăsat sărutul?

- unde am lăsat iubirea?

-Unde ne-am rătăcit?

timpul…

poetul
rătăcit în manuscrise
acoperite cu
litere din alfabetul
croit
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
respiră
neliniștea
nu-l învinge timpul
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave

poetului i-am văzut ochii



într-un nor de emoții



deasupra fruntea străbătută



de râuri ca niște gânduri



cu maluri abrupte



peste care trona liniștea sinucigașă



  a sinapselor sparte



 de trecerea  timpului



în urmă, vocea sa



despica…

să strângi apa în brațe
este o nebunie
să stăvilești nisipul
ce-ți fuge sub tălpi
când aerul te ustură
este o neputință
să vrei să fi singurul
care înoată în avalul
fluviului cu multe brațe
rupi tăceri ce acoperă
timpul devii
strigătul tăcut
în devălmășie

cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții nu se tem
să aducă lumina
îngroapă frica
în esențe profunde
pe cer nu au rău de înălțime
sunt demiurgi
rechini de este nevoie
să vâneze tristețea
nu se tem de cuvinte
înghit otrava
atenți să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte
târziu devin îngeri

Cu ochii dimineții

am împăturit harta

și am pus-o în buzunarul de la piept

să nu mă rătăcesc între hotare

străine inimii

dintr-odată

în freamătul pădurii au plâns munții

adunând zăpezi netopite

râurile mi s-au vărsat în palme

soarele mi-a curs în inimă

Dunărea mi-a unit sufletul

cu infinitul

păsările s-au strâns

să-mi afle emoția

frunzele s-au îngropat sub copaci

vântul a…

soarele pe albastrul cerului

năruie catedrale

zidite plăpând

din cenușa cuvintelor

îngerii prezenți

la spânzurătoarea

orelor

 …

îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-și
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinți
bă bagă -ți mintea în cap
ești o replică într-o masă a ideilor
își răspunse el
coborând mintea
în inimă
închise ochii și lăsă păsările
să-i ciugulească versurile

dă Bună Ziua vântului

 o bucurie

 din dreptul ferestrei trântite

 plonjează

 în zilele lungi de toamnă

 cu ordinea sfâșiată

 desface nodul pantofilor

 aerul logicii banale

 îl obligă să gândească

 la uniforma de general

 cu decorații din veacul

 melancoliilor nefardate

 cuvintele

 sugrumate îi supun

  inima

 transfuziei de candoare

din fotoliu

i-am privit spatele

se încadra în tocul ușii de la balcon

setos corpul îi absoarbe soarele

sigur mă vei înțelege i-am spus

imaginea este pătată de muzica

televizorului

trage din țigară

scrumul îi cade pe mâini

mâine se deschide sezonul ploilor

am continuat

fumul îi acoperă ochii măsură a

morții timpurii

tăcerea se așterne pe obrajii săi

cu pensula își colorează unghiile…

 Doamne

dacă un singur ochi

 poate vorbi

 atunci și numai atunci

 suma tuturor locurilor geometrice

 în care inimile

 se întâlnesc

 este numitor comun

 iubirii

 cu unicul ochi deschis 

 asemeni soarelui

 rănit de cuvinte

 ție mă închin

insule locuite în verde
străjuiesc liniștea
ce moare în zori
vase de mare tonaj
asaltate de pescăruși
pătrund în port
reconstituie meticulos
cosmosul cotidian
îndoiala îmbracă dezordinea
în ochii păsărilor
vântul aduce poveri
de pe spinarea măgarilor

universul este optimist

bietele
ființe  respectă traseul
luminii
umplu universul cu răgete

mușcă din măr
într-o epocă rănită
scuipă semințele
întrebări în ocean
cerul îl ispitește cu
taine
el împrumută zâmbetul
soarelui
în joacă clădește dimineți
la șotron aruncă nopțile
cu fruntea străbate
idei
stele de mare îi curăță
trupul
cuvintele le dă la schimb
cu filme flori fete
pe umeri îi cresc
magnolii

pe strada mea

poezia

are privire sigură
îmi adulmecă toamna
din părul aspru
privește la varul
strâns de picioarele
obosite în colinde
cu sufletul deschis
află metafore
  zâmbetul dimineții
locuiește în inima sa
înconjurată de anii
petrecuți în focul cuvintelor
întețește
jarul din vis