De-o vreme toamna mi se pare leac pentru vise

când frunza dă în clocot odată cu clopotele

bătând ritmic în duminicile pârguite,

vizuinile își deschid singurătățile

avide de respirații;

între două vâsle

bărcile-și poartă jugul lângă ponton,

e rece

și nu înțelegi cum în ochiul apei

iubirea îți pare un joc de copil;

abia când vântul a suflat și ultima lacrimă 

pe obrazul pământului,

te apropii de…

În brațele tale sunt ca un cântec simplu,

aproape de o frumusețe nerobită

de gustul pământului; 

când treci prin pârâuri abia șoptite

încrustezi în mătăniile sufletului meu o iubire păgână,

din trup se desfac sfori de ceară,

în cuib e încă ceață, sub streașină ocol de păsări 

doar crucea își întinde brazdele

ca o îmbrățișare peste singurătate;

cerul se încurcă în sforile mele

cine ești tu, femeie, 

să-ți agăți…

Nici eu n-aș ști să-ți spun de ce

pojghița aceea de gheață mi-aduce aminte de pasul tău

printre liniile de siguranță

ai găsit culoarul strâmt

aprinzi incertitudini odată cu fiecare țigară

detașat

tu nu zbori ți-am zis

doar patinezi printre iluzii 

schițezi curbe acolo unde ai pune punctul cuminte

așteptând un respiro

nu te așeza încă

privește-mă cum alunec spre poezie

cu umerii pregătiți de o nouă…

Am adormit târziu într-un ghem de iluzii;

vei spune,

uite femeia care-și numără anii

pe marginea unui poem resuscitat,

te rog, nu privi în mine ca într-o prăpastie,

secundele au ros deja viitorul

ploaia respiră în ghimpele nopții,

împrejur orașul  e un anestezic cu efect întârziat

mai doare o tăcere

încă una,

apoi timpul se strecoară în pat

ca o mâță șireată;

smulsă din corp, căutându-te,

viața îmi…

Vorbeşte-mi

despre oamenii prinşi în culoarele poeziei

ca-ntr-un seif fără cifru

nu-mi spune nimic

despre întâmplările din cortul lipsit de lumină

ascultă doar ropotul rugii întârziate

în fereastra întemniţaţilor

cine ştie unde-şi aruncă timpul undiţa

să mai scoată câte unul din vulcan

şi să-l stingă în lutul deformat

sub mâna ta ceasul costeliv doare

întorci limbile la începutul creaţiei

când omul era tină…

Străinule

cel care îmi îmbrățișezi nopțile ca pe o păpușă de cârpă

neștiind că singurătatea pândește zorii cu agerimea unui animal de pradă

colții ei (în)semnează autograful la care poetul adaugă o virgulă

cât să-mi pară așteptarea refugiu în vers

nu socoti drumul dus-întors o călătorie unde tainele își ascund respirația

ce să-i spui pictorului despre timp încât să încapi în pauza dintre creații

chiar de-ai scrie pe întinderea unui val poemul…

blândețea îmbracă chipul verii 

în ochii tăi marea mai face un pas printre stânci

în (ano)timpul femeii dragostea ridică velele

neștiute gânduri construiesc corăbii de iluzii

d(o)ar tu le dai drumul una câte una

și lumea devine un lampadar de vise.

01 iul. 2014

Am visat că sufletul tău mi se odihnea în palmă

fragil întrupat în liniștea ploii

n-am știut să duc mesajul în mare

să-ți dau drumul și plutind printre veri coapte

să aștept apusul prin ochiul pictorului

pentru care lumea e meditația dinaintea primei tușe 

ce urmează e…

accidental așa cum se întâmplă toate întâlnirile 

când defilezi cu sufletul impar(țial)

eliberat de emoții prăfuite

în tușe clasice îl decorezi fără să înțelegi unde e forma aceea care te îmbracă

precum o haină de duminică

fără întrebări lumea pare o cometă cu traiectorie precisă

altfel aluneci într-un hău de unde

iese o femeie care nu seamănă cu tine

ai vrea să-i desenezi buzele într-un final neașteptat

culmea, se încăpățânează…

Griuri adorm în buzunarul emoției 

plouă insistent plouă mărunt

și viața din crengi se scurge în asfalt

ca și cum n-ar fi existat muguri săltând în lumină

în energia pământului zbaterea unei libelule egalează moartea 

fără să știe de ce, omul scrie pe spatele cerului

și se roagă să ajungă mesajul în sticla mării

acolo unde timpul e coama unui val

rătăcind în ochiuri de dragoste

în cascadă verbul a iubi își conjugă…

sufletul mi se încrețește ca un măr deshidratat

îl strâng în mâini și ia forma degetelor 

după ce-l storc de lacrimi paradoxal dulceața lui crește 

îmi vine să râd precum un copil care descoperă un ciob de sticlă colorată

într-un pietriș anost

ce să fac cu iubirea ta când singurătatea mestecă lacom

trupul meu ca o iederă pe zgârie-norii timpului îngustat

o privire și cheia se potrivește în portativul liber

cu note de nostalgie săltând…

jocul de-a baba-oarba pe sufletul gol n-a prins rădăcini

în trupul singurătății

de aceea îmi plimb poemele pe sub podul rupt

sperând că dimineața răsăritul mă va arunca pe malul celălalt

în fond ai plecat cu toate gândurile mănunchi

ca-ntr-o seceră a…

Dragostea - felia de viață pe care o tai cu încetinitorul

și speri ca emoția să agațe în cui tabloul

în care tu și eu suntem mâinile sculptorului

vezi cum modelează nudul ploii peste corabia legănată de dor

peisaj atipic în concertul de vioară și pian

degetele nervoase se plimbă pe scările virtuții

o poartă iese din pământ limpede ca o liană dorindu-și cerul

dincolo de tine oglinzi se închid în trupul meu

ca un fermoar peste o operație…

cuvântul e o pecete 

uneori mă doare alteori se strecoară din mine ca o nălucă

la marginea zilei se vede precum un chist adâncindu-și rana în pântecele vieții

plânsetul lui se hrănește cu diminețile putrede în care

tăcerea e balsamul unde abandonul și viața sunt egale 

nu contează unghiul din care privești 

definițiile se afundă absurd în dicționare 

iar tu 

cel care nu încapi în vreo etichetă

lărgești orizontul până se pierde în…

muzica e acel spațiu în care încap toate tristețile și tot mai e loc de o vioară

straniu cum m-ai abandonat în arcușul ei și speri să mai cânte 

cu o voce venită din pustiu nu poți umple o inimă chiar dacă doare

drumul mă traversează precum o cale ferată prin lanul de maci

nu am nevoie de timp el este în afara mea 

mă privește îngăduitor cum ridic bariere 

acum că aștepti un semn să treci prin mine să mai bați un cui în dorință

te-ai gândit la…

trag după mine tristețea ca pe o jucărie stricată

zornăind în timpanul durerii

pleoapele se deschid involuntar

lăcrimând absența capătă acuratețe

până la detaliu aș putea să te sting în scrumul zilei

să te întorc ca pe o foaie de tutun

rulându-ți inima pe margini

aș fi cel mai înrăit fumător

noaptea târziu te-aș scoate din respirațiile mele

doar ca să te inspir iar.

26 mai 2014

nu 

n-am să zăbovesc prea mult în tina cuvântului

anotimpuri mă cheamă 

să le descalț de umbre

te caut printre atâtea siluete adâncite în miazănoapte

ai fi zis că iubirea nu duce cu sine pulsul

în albia amintirii

totuși în mâna care se strecoară caldă

pe umerii poeziei

Dumnezeu a așezat o viață în plus

pentru fiecare ceas fără tine.

13 mai 2014

clipa ca o nucă seacă lovește în pereții inimii mele

înăuntru o cămară aidoma unui beci cu vinuri rare

din care șiroieste uneori un sânge limpede

cât să astupe privirea în dopul zilei

de-o parte trecutul se preface în apă 

miriștile copilăriei se întind nestingherite

chiar și dorul își culcă urechea la pământ

să cuprindă poveștile

să le sădească în limba cerului

vezi ici-colo semințe de melancolie

cum au prins rădăcini în…