Ofelia Florica Haranguş, protector al artelor

Scris de Redactie Cultura Noi 21, 2011- ziarul Valea Prahovei http://www.zvp.ro/ofelia-florica-harangus-protector-al-artelor/ -

Ofelia Florica Haranguş este interpret de muzică populară şi profesor de canto la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. A devenit, în 2003, cetăţean de onoare al municipiului şi titlurile sale onorifice nu s-au oprit aici.

Doamna cântecului popular este iniţiatoarea grupului folcloric „Mlădiţe câmpinene”, înfiinţat în 2005, cu care a participat la diferite festivaluri şi concursuri. A reuşit obţinerea diplomei şi medalia de excelenţă la un festival susţinut în 2006, în judeţul Constanţa, iar la sfârşitul lunii octombrie a acestui an a obţinut un premiu special la un festival care a avut loc la Vălenii de Munte.

Ofelia Florica Haranguş este încântată, acum, de talentul şi performanţele uneia dintre elevele sale, Isabela Stoica (studiază în clasa a XI-a la Colegiul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina), cu care a participat luna aceasta la festivalul de folclor „Prin cântec, la obârşii”, de la Buzău.

Concursul a constat în prezentarea concurentului pe scenă, alături de cel care îl îndrumă sau de la care a preluat cântecele.

„În urma susţinerii acestui concurs, Isabela a obţinut prima menţiune, iar eu am obţinut medalia de aur pe care e inscripţionat «protector al artelor», fapt care m-a bucurat foarte mult. Cred că este o încununare a ceea ce am realizat până în prezent, legat de folclorul autentic prahovean, evaluându-se calitatea cântecelor pe care le-am cules şi le-am înregistrat în fonoteca Radiodifuziunii române”, a spus Ofelia Florica Haranguş, vizibil încântată de rezultatele obţinute. Generaţia viitoare… Isabela Stoica are 17 ani, dar a început să fie preocupată să înveţe să cânte de când era în clasa a VII-a, când a participat la un concurs interşcolar la secţiunea de muzică populară, doar pentru că se ocupaseră locurile la muzica uşoară. Pe parcurs, a fost din ce în ce mai atrasă de către muzica folclorică. „Acum îmi place, iar ai mei, acasă, sunt încântaţi. Această menţiune pe care am luat-o, prima de altfel, mă face să mă simt fericită şi mândră, într-un fel. Dar, vreau să muncesc mai mult, să ajung să câştig premiul cel mare, la orice concurs”, spune Isabela Stoica, care îşi doreşte o carieră artistică în domeniul muzicii populare.

Carmen NEGREU

Vizualizări: 43

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, Ofelia Florica Haranguș, pentru distincția cu care ai fost înnobilată!

„Mlădițelor” tale, succese luminoase, nesfârșite!

Drag,

da Coza

Va multumesc  frumos de urari dle Ion Lazar da Cosa !

Sunt  fericita  ca  am avut in jurul meu  fetite talentate  carora sa  le placa folclorul muzical.

Va doresc  sa  aveti  sanatate si multe  realizari in tot ceea  ce  va propuneti .

Cu  respect ,

Ofelia Florica Harangus
Ion Lazăr da Coza a spus :

Felicitări, Ofelia Florica Haranguș, pentru distincția cu care ai fost înnobilată!

„Mlădițelor” tale, succese luminoase, nesfârșite!

Drag,

da Coza

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

DONATE

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2018:

-  Calotă Rodica - 100 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Valeria Merca - 300 lei

Nikol MerBreM - 500 lei

Sofia Sincă - 100 lei

Camelia Ardelean - 100 lei

- Electra - 200 lei

- Spartacus - 100 lei

Laura H. - 100 lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 46 minute în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog armistițiu a lui Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut videoclipul lui Adina Speranta
cu 2 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut videoclipul lui Adina Speranta
cu 2 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut videoclipul lui Adrian Danaila
cu 2 ore în urmă
Gabriel Cristea a comentat în legătură cu videoclipul lui Trandafirul
cu 2 ore în urmă
Lui Gabriel Cristea i-a plăcut videoclipul lui Trandafirul
cu 2 ore în urmă
Camelia Florescu a adăugat comentarii în legătură cu evenimentul Editura Izvorul Cuvântului_Multiplă lansare de carte al utilizatorului Camelia Florescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Să te-aud a lui Trandafirul
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog armistițiu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu evenimentul Editura Izvorul Cuvântului_Multiplă lansare de carte al utilizatorului Camelia Florescu
cu 4 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut evenimentul Editura Izvorul Cuvântului_Multiplă lansare de carte al lui Camelia Florescu
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbatere a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Crepuscul a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog armistițiu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Camelia Florescu a postat un eveniment
Prezentare grafică

Editura Izvorul Cuvântului_Multiplă lansare de carte în ADER

Octombrie 21, 2018 de la 1pm până la7pm
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog armistițiu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Speranță în abis... a lui Anonimul39
cu 4 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor