1. Prin timp

 

copacii se aliniaseră la stânga drumului

când ploua se vărsau toate râurile în pătratul

galaxiei

copilul încercase din lumina galbenă să traseze

câteva puncte pe harta magică

se presupune că luna strânge secundele în

tomberoanele din centrul universului

fereastra lumii era zăvorâtă

bunicii mai citeau poveşti pentru a ne scăpa de 

plictiseala

cuvintele se aruncau pe tavan aşteptând aplauzele

fiecare lupta cu propria durere

priveam limbile ceasornicului şi ne adunam

gândurile pe măsuţa din colţ

cele şapte puncte se întretăiau cu destinele

animalelor sechestrate în grădinile atemporale

prin pereţii casei intraseră lăcustele

urmăream fiecare bătaie a firavelor aripi

copilul de lângă mine alerga să le strângă într-o cutie

ruginită de conservă

micile vietăţi se lipeau de tavan şi aruncau în noi

cu iluzii

somnul ne macină oasele

 

 

 2. Scara vremii

 

te ştiam de pe la anii o mie

aveam destine asemănătoare

luptători în armata visurilor

ne agăţasem la gât două tinichele şi controlam

suflete

unii spuneau că suntem culegători de fantasme

alţii ne credeau îngeri îndoliaţi

prin deşert supravieţuiam înghiţind particule fine

de nisip albastru

aveam frunţile colorate şi mâinile se luptau cu

vântul biruind mereu

din cărţile noastre citeau cei mai înţelepţi

muritori

treptele devin alunecoase când zăpada scârţâie

sub infinitul cenuşiu

la trei m-am oprit să respir

tu ai plecat fără cuvinte

aseară am trecut să îţi las un colet de la mama

ea călătorea cu aripa sângerândă

în peşteră nu aveai nimic

lucrurile fără valoare le cărai în raniţa din piele

de capră

am deschis prima stâncă

inima rămăsese în urmă

 

3. Neputinte

 

 

Într-un ceas străin să te vegheze amorul,

Zadarnic să vrei să-ţi mai zideşti decorul

Şi să mai guşti absent, parfum de dorinţă,

Vedea-te-aş cuprins de a ta neputinţă.

 

Să rămâi fără grai în serile absurde

În care se isca-vor, ameţitoare şi surde,

Umbre tăcute, iar apoi, după ele,

Să răsune cadenţe,şi sumbre,şi rele.

 

Să dai de scrum în loc de scrisori,

Să dai de demoni răuvoitori,

Să ai în suflet doar ură şi foc,

Să nu poţi iubi, să n-ai nici noroc.

 

Iar dacă din beznă găsi-vei scăpare,

Să halucinezi şi să-ţi pierzi din culoare,

Apoi, dacă şi de aici vei ieşi,

Cu veşnica umbră te vei contopi.

 

 

4. Dorul

 

 

Unde-mi este dorul ce ţi l-am vândut?

Ştiu că l-ai topit în ultimul sărut,

În ultimul surâs aparent grăbit,

În ultimul cuvânt pe care l-ai rostit.

 

De ce nu l-ai păstrat ca şi până acum?

De ce l-ai lăsat la margine de drum?

Ai fi putut măcar să-l ţii strâns la piept,

Cum te ţineam şi eu, sperând să nu te pierd.

 

Alt dor am încercat din nou să plămădesc

Şi grame de iubire să-ncep să cântăresc,

Să pot iarăşi să mă pierd în braţele tale

Şi să revăd în ai tăi ochi neţărmurita mare.

 

Am încercat să îl învăţ cum să te iubească,

Cum să te respire, cum să te privească,

Aşa cum şi eu am învăţat demult,

Când lumea se năştea, când noi ne-am cunoscut.

 

Dar el mi-a spus că primul dor nu-i de înlocuit,

Că s-a născut din a iubi şi din a fi iubit,

Căci numai el ne ştie dragostea sortită

Şi cum ne poate despărţi o singură clipită.

 

Azi am pornit în căutarea primului meu dor.

Şi marea-l căuta, iar zei cântau în cor

Şi-l cântam şi eu cu glas uşor şoptit,

Spunându-i că acum ştiu ce mult te-am iubit.

 

Astăzi eu am realizat că el s-a născut

Din dragostea noastră,din primul sărut,

Şi că atunci când ai plecat, a plecat şi el

Iar pentru mine nimic nu a mai fost la fel.

 

L-am rugat să vină înapoi cu mine,

Să reuşesc din nou să te găsesc pe tine,

Să-l ţinem între noi, strâns,să nu dispară,

Aşa cum l-am creat, tot noi doi, odinioară.

 

Mi-a zis că se întoarce, că mult i-a lipsit

Să fie luat în braţe, să fie iubit,

Şi în vorbe dulci să fie cuprins

Şi să spună tot când nu-i nimic de zis.

 

Acum ştiu că tu nu mi l-ai vândut

Şi că primul dor din noi doi s-a născut

Şi că el doar prin noi poate respira,

Iar când ne-am despărţit, el nu mai exista.

 

Acum te aştept şi ştiu că ai să vii,

Că vrei şi tu din nou în braţe să mă ţii,

Să îţi aminteşti care a fost ultimul cuvânt

Şi să devină primul, s-o luăm de la început.

 

5. de unde vii

De unde vii unde te duci ? ce urme-n viața mea tu lași 
 Cresc umbre nopțile ce vin  și sângeră târziu sub pași 
 Tu ești o ceață ce te urci spre-un cer de toamnă lepădat 
 Când frunzele cu aripi moi cu păsările au plecat 
  
 Eu te sărut pe mal  usor pe umărul cel alb și gol 
 Un cer se-ntinde-n noi tăcut și-un altul plânge-ncet la pol 
 Miresme se  deschid  târzii ca niște flori cu ochii morți 
 Doar vântul bate-n bălării și tremură de frig la porți 
  
 Tu care-ai fost și nu mai ești primește-mă în visul tău 
 Și lasă timpul să se scurgă pe plaja recelui nisip 
 Atâtea flori de stele ard și se-odihnesc adânc în hău 
  
 Noi plângem  între două cruci  iubirea noastră fără chip 
 Sus pe Golgota  răstignit etern stă veșnic Dumnezeu 
 Iar eu pierdut în lumea ta, de dorul tău  acuma tip.

 

6. Lipsa din sine 



umbra unui gând stă în spatele oglinzii 
şi întreabă, 
mă întreabă: 
poţi tu lua 
mai mult decât sufletul tău a încercat vreodată 
să îşi măsoare credinţa? 

eu nu am ştiut să răspund, 
cum nici mama nu a ştiut să îmi spună 
cât de adâncă e uitarea fuiorului 
care e mai mult decât un vis 
tors pe buza unei lumini. 

eu sunt chiriaş în mine, 
îi spun gândului care s-a ascuns în spatele oglinzii, 
ca un semn, că existenţa se întinde dincolo de ceva, 
şi nu ştiu dacă a plânge, privit în oglindă, 
nu înseamnă a zâmbi, 
dar ştiu că uneori uit. 
alteori îmi aduc aminte lucruri care nu par 
să îmi aparţină, 
încurcând timpurile între ele, 
iar faptul că sunt 
îmi devine, prin el însuşi, garanţia că am fost.


vezi tu, 
e ca o asigurare aşezată în marginea ghilotinei 
de foamea clinică a unui gând. 
poate chiar tu eşti gândul acela, 
iar recunoaşterea de noi, 
tu gând, 
eu părere de gând, 
e doar atunci când se pune problema linşajului din amintire. 

tu cât poţi lua? mă întreabă gândul. 
eu încerc să îl răsfoiesc din a fi, 
cum scrie în cărţile sfinte, 
în a nu şti de sine, 
cum nu se spune nicăieri că ar fi răsărit, 
şi tac. 

cum să fiu din mine adaus la ce sunt 
când nici tăcerile nu le-am chibzuit 
în lipsă?

7. Linişte, planeta doarme! 



spaţiul se umple de timp, 
timpul devine neîncăpător în lăcaşurile 
cu veşnice gânduri, 
cu neterminate orizonturi 
de aer, 
de întinderi peste care poemul 
îşi zvârle literele nefolosite 
ca şi cum ar ploua 
spre susul unei tăceri 
uzurpate.  

paşii noştri nu mai ating nimic. 
sub tălpile albe 
e linişte ca în gândul unei străzi 
prin care vântul a uitat să se rostuiască, 
iar sus 
în mugurul unei clopotniţe încă neterminate, 
stau la taclale, 
vorbind doar cu ochii, 
o cucuvea albastră 
şi golul unei stele care s-a prăbuşit 
în ea însăşi. 

linişte, 
planeta doarme!

8. RĂSTIGNIRE
 
Cu ţipătul cuielor
flămânde de lemnul în cruce,
cu carnea însângerată
a palmelor,
cu povara drumului
închis în minunea dumnezeiască,
cu ele,
Iisuse m-ai mântuit.
Totuşi,
nu-s vrednică de pacea curată
din care mă nasc.
 
 
 
 
9. UNDEVA
 
Undeva,
lumina se afundă
în taina de piatră a ei.
Divinitatea
nu încape
în lucruri mărunte,
mâinile înşeală aproape orice.
Se pare că
răsăritul soarelui
va întârzia în
dimineaţa aceasta şi
totul din pricina
firului acestuia de praf
care a blocat trecerea.
10.Clipe de odinioară 
  
  Din vâltoarea-ngemanată măsurând pași buni sau răi  
 ce s-au scurs fără de veste, înșirați în anii tăi 
 au rămas amprente-ascunse în miresme de trifoi, 
 unde Dunărea tot curge chiar și când n-om mai fi noi 
  
 zămislit odinioară,  trup firav cu chip bălai 
 când se-ngemana o vară cu al toamnei viu alai 
 când  recolte pârguite, în căruțele-ncărcate 
 ce-o porneau către hambare scârțâind sub greutate 
  
 trup rodit din două inimi, hărăzit lumea să-nfrunte 
 își croia intrarea-n lume țipătul fiindu-i punte 
 sfredelind dureri de pântec, azi rămase amintiri 
 stinse în cenușa albă, a mirabilei iubiri 
  
 leagănul cioplit de-un tată ce se înălța spre cer 
 încă-i vie mărturie-n amintiri care nu pier 
 și mireasma pâinii coapte sudoarea frunții ștergând 
 lâng-o vorbă înțeleaptă ,  vreascuri în sobă trosnind 
  
 clipe de odinioară prind culoare-ntr-un amurg 
 dintr-o lume azi cenușă,ieri, izvoare care curg 
 bucăți rupte dintr-o viață în neîncetat declin 
 și-un suspin,că toate-acestea înapoi nu mai revin . 
11.Metastaza iubirii
 

poezie eliminată la cererea autorului. 

Ai fireşte ochi albaştri, gura dulce, părul lai,

Şi un voal croit cu grijă de vreun maestru de strai

Paşii tăi, expresia-ntreagă, trandafirii de pe buze,

Mi-amintesc neîncetat de cea mai scumpă dintre muze.

 

Tot ce vede ochiul meu în mirifica-ţi făptură,

Mai întâi mă copleşeşte, şi-apoi mă umple de ură

Ah! Aş pune totul, pe un proaspăt postament,

Şi-aş lăsa pe el sărutu-mi, ca un simplu ornament.

 

Iar cum aura-ţi celestă te încinge-aşa soresc,

Aş dori desigur, veşnic, negreşit să te privesc!

Nu eşti spin, eşti floare rară, clipa vie dintr-o poză

Poezia şchiopătează şi-uneori se schimbă-n proză.

 

 

12. Elegie de vară

 

Poezie descalificată. A mai fost publicată pe Facebook şi aici: http://cenaclulorfeu.blogspot.ro/p/opere.html

 

Chiar de pleoapele-mi petrec, draga mea domniţă roză,

Sângele se-aşterne lesne ca dup-o mică hipnoză

Din mărgeaua neagră strig, îngerii zvântaţi de trudă,

Sunt aici, sunt şi acolo, într-o viaţă tot mai crudă.

 

Caut lung copilăria unde ziua-şi mută carul,

Tura şi nebunul cântă, numai calul dă cu zarul

Mă frământă nebuneşte suspinând în a mea ceafă,

Dac-aş şti că o recapăt aş mai soarbe o carafă.

 

Ah…zabavnic-amăgire, duh nomad ce roade graiul,

Îţi aştepţi nerăbdătoare de sub umbra densă craiul

Pixul obosit înnoadă poeziile-n pereche,

La dogoarea lumânării, nici prea nouă, nici prea veche.

13. La capăt de drum

 

 

cândva o să văruiesc gardurile

şi cireşul din faţa casei

sub care tata

îşi ascundea tristeţile

apoi o să trag perdelele

cu mâinile împreunate

o să-l rog pe Dumnezeu

să coboare pentru o clipă

să stăm la taclale despre una alta.

 

închid ochii

şi-mi las gândurile să hoinărească

printre singurătăţi

o pasăre se loveşte de geam

se face linişte

în cameră e cald

respir haotic

lângă veioza de pe noptiera din colţ

sprijinite de ochelarii lui tata

câteva amintiri

două fotografii şi multă singurătate

 

tăcerea creşte ca un aluat

 

mă aşez în fotoliu

şi dizolv fiecare imagine

 

aud paşi...

 

mă încăpăţinez să cred că

cineva se apropie de uşă

 

e bine

Dumnezeu îmi deschide uşa

 

după o zi rece şi neagră

fiul meu va da pâine săracilor

va întoarce oglinda şi va privi

la omul de dincolo..

14. golul dintre respiraţii

 

 

în crescătoria mea de singurătăţi

am descoperit un intrus

uneori îmi ciuguleşte  din palmă

apoi mă priveşte tăcut

ritualul acesta se repetă

dimineaţa

la amiază şi seara

am o poftă nebună să urlu

dar nu pot

liniştea sângerează prin mine

durerea îmi colorează pielea

în oglinda în care mă privesc

văd doar umbre

 

se zvoneşte că moartea a trecut malul

de partea cealaltă

Dumnezeu îmi face cu mâna

 

15. SONETUL GRI

 

 

 

Pe cer, de-a pururi, nori de timp…

Şi plouă timp în gând, afară.

Precum ideile de ceară,

căzură zeii din Olimp

 

şi calci pe zei, pe drum de ţară,

sub al ruginii anotimp.

În triluri dulci de rai, un ghimp

păduri de lumânări strecoară..

 

De sus, se cerne timp vâscos

şi picăturile de-acid

îşi mută focu-n gând şi-n os…

 

Speranţe, flori se sinucid…

Şi calci prin bălţi de clipe reci…

Tu crezi că treci, dar… te petreci.

16. SECRETUL IUBIRII…

 

 

 

Secretul iubirii noastre,

Poartă culoarea cetinei

Ce umbreşte în ochii tăi...

Răscolitoare ploi,

Îl îngroapă mai adânc

Sub frunzele toamnei,

Alături de urmele

Călcâiului meu,

Întipărit în umbra nopţii...

 

Secretul iubirii noastre,

E ascuns sub colbul vremii

Cernut cu stele, peste colinde;

Zăpezile din vis unduiesc dinspre tine,

Purtate de cai cu plete de vânt...

Şi chiar dacă azi eşti departe,

Secretul de-a pururi va fi

Iubirii - sfânt legământ!

17. DOINĂ, ÎN COLBUL VREMII

 

 

Despre ce grăieşte, doina ta

Îngânată noaptea sub fuior?

Despre lună plină, apa din izvor

Şi despre ursită, dragul meu fecior…

 

De argintul apei, ce-a împietrit,

Tremurul de stele în colbul firii

Despre jertfa crudă a iubirii

Şi de-o fată tristă, ce-a murit…

 

Şi mai zice multe, care nu le ştii,

Însă eu, ca mamă le-am trăit,

Rană, în colbul vremii - ca să vii,

Dăruit de Domnul, fiule iubit!

 

Ţi-am horit-o când te legănam,

Doina despre care-ai întrebat

Ea şi luna ce lucea în geam,

Ca nişte lumini, te-au privegheat.

 

Mama toarce acuma, printre stele

Numai gându-mi trist se rătăceşte;

Când mi-e dor şi-n alte clipe grele,

Numai doina ei, mă linişteşte…

 

18. Culori

 

Pășesc în dimineți albastre
Desculță-n iarba din grădină,
Culeg din stropi de rouă astre
Căzute-n nopți cu lună plină.

Cunună să-mpletesc din stele,
Șirag din galbene-amintiri,
De Sânzâiene pentru Iele,
Ofrandă fostelor iubiri.

Închid o pagină de carte
Cu multe lacrimi în cuvinte,
Pe coala nouă, albă-n parte,
Așează-mi litere, cuminte.

Te chem în zori de început
Să bem în chioșcul cu zorele,
O cafea verde-n cești de lut,
Aduc și visele-mi rebele!

Îmbrac cu roșii sentimente
Mătasea altui răsărit,
Hai să fugim pe continente
Rămase de descoperit.

19. Doamna mea, învăţătoare

 

Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.

http://confluente.ro/Doamna_mea_invatatoare.html

http://www.revistasingur.ro/poezie/7491-elena-spiridon-poeme-pentru...

etc.

Ea trece simplă prin mulţime.   
Nimeni nu ştie cine-i ea,   
Doar puştiul strigă deodată:   
-Te iută, mamă, doamna mea!   
  
Aceleşi haine, fire albe,   
Dar cât de dulce-i vraja sa   
Puştiul întrebă cu ardoare:   
-Nu că-i frumoasă doamna mea?   
  
Este cuprinsă de lumină,   
Lumină lasă-n urma sa.   
Cu o sfială-n glas iar puştiul:   
-Ce bună este doamna mea!   
             *  
Şi peste ani, un om cărunt,   
Tot povestind povestea sa,   
Îi zice unui puşti de-o şchioapă:  
-Ce vezi în ramă-i doamna mea.   
  
Mi-a luminat sufletul , mintea   
Şi drumul de-a ajunge domn.   
Învăţătoarea asta dragă   
M-a învăţat ca să fiu om.
 
  
20. Deşi uit de mine...
 
Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.
etc.
Deşi este vară,  
mă scutură frigul din greu;  
deşi este soare,  
întunericul mă-nfaşă. mereu;  
deşi este rouă,  
tot lacrima spală obrazul uscat;  
deşi uit de mine,  
de el, n-am uitat.  
 
Se zbenguie viaţa  
şi-mi face cu ochiul să joc;  
cum m-aş aprinde-n horă,  
de-ar fi şi el în ăst joc,  
dar stă deoparte şi priveşte  
cum frunzele, timpuriu, cad,  
cum rugina din ele  
trece prin mine şi încep  
să ard,  
cum timpul îmi râde  
ca veşnic stăpân,  
cum tot ce-i al meu,  
îmi este străin  
şi,  
ca orice nălucire într-un veşnic  
pustiu,  
aştept jocul morţii  
într-un iureş  
să-l ţiu.  
 
Acolo voi dansa,  
cuprinsă de amor;  
în iadul cu blesteme,  
de el  
îmi va fi dor;  
şi voi uita de mine,  
de toate voi uita,  
topindu-mă în flăcări;  
pe el  
nu-l voi uita!   
21. Cu tine alături
 
 
 Cu tine alături   
 se nasc anotimpuri  
 miresme țesute în nopți albe senine  
 când desenezi pe cerul meu fluturi  
 vis-curcubeu sorbind 
 din cupele pline 
  
 cu tine de mână alerg 
 pe cărări pietruite 
 să ne ascundem,  
 sub umbra eternului brad 
  
 printre ruine-vestigii 
 cu vântul ce toarce  
 seculare legende 
   
 cu tine alături 
 trăiesc visul de chihlimbar 
 sub boruri ample ascund 
 chip dezmierdat de raze adânci purpurii 
  
 undeva
 două palme încrucișate 
 ascund o singură inimă  
 în urme de tălpi 
 pe nisipul încins 
 râd glasuri de copii 
   
 sub bolta  săpată în piatră de timp
 fereastra albastră 
 ne poartă  
 către sălașul delfinilor 
 
 cu tine alături visul meu curge... 
22. Oglinda sufletului   
  
 Oglindește-te azi 
 în lacrima ochilor  
 acolo sunt  rănile vechi, ce nu mai dor 
 rămas-a doar umbra pătrunsă  
 spre neuitare  
  
 pătruns-nepătruns de-un suflet străin 
 cu miere pe buze,  
 și-n cupă venin 
 răscolind o blândețe 
 în țipăt de pescăruș  
 ce-alura își poartă  peste valuri adânci, 
 când marea senină 
 geme învolburată de aprigi furtuni 
  
 demoni ascunși ce taie felii 
 din timpul neprețuit 
 ce-odată pierdut  
 nu se mai poate întoarce 
  
 păcat 
 noi încă nu știm că vorbim 
 aceeași limbă 
   
 prinși suntem într-un păienjeniș
 aproape indestructibil  
 și-adeseori uităm să privim 
 în oglinda sufletului .
 
 
23. PRIN COLBUL VREMII

 

Noapte-mi plânge peste gene

stelele strivind uşor,

timpul trece-ncet alene

totul este trecător.

 

Pasul meu străbate firea

orologii au tăcut,

unde-i Doamne mănăstirea

unde glasul să-ţi ascult?

 

Ce e viaţa Doamne, ce-i?

Un ulcior din care bei

vinuri dulci, amăgitoare

să tot uit a mea cărare?

 

Să nu-mi pot umbra a şterge

din noianul umbrelor,

să nu pot prin colb a merge

ori prin unda apelor?

 

Să nu pot trăi cuminte,

să nu pot muri uşor,

să-mi aleg cu luare-aminte

visele ce nu mă dor?

 

Colbul vremii urme-astupă

şi-al meu foc mistuitor

dar adesea el irupă

tot mai viu, dogoritor!

 

 

Adu-mi Doamne ploaie deasă

şi alungă-mi gând nebun,

îmi doresc să fiu acasă

pe pământul meu străbun!

 

Ce îmi lasă-n mână timpul

după trecerea-i fugară;

e doar colb, e doar nisipul

ce-n clepsidră-ncet coboară!

24. În memoria pietrei, o poveste ...

 

Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată:

http://ro.netlog.com/Irina_Lucia_Mihalca/blog

 http://www.facebook.com/TotulDespreViataDeZiCuZi/app_18633935811069...

Pentru fracţiuni de clipe se întâlnesc oamenii,

Cărări se împletesc în lumea lor de umbre

                                                      - o curgere tandră -

Poţi privi în oglindă cerul şi pământul,

Aici-acolo, oare, nu suntem tot noi pe aceeaşi pagină?

Desculţă bucuria păşeşte pe durerea intensă.

 

Un manuscris scris de divinitate eşti, un paradox pe care

mulţi nu-l înţeleg. Privind de pe o treaptă cauţi esenţa.

O poveste care-a rămas acolo, în memoria pietrei,

- o chemare, o rugă, un strigăt, privirea tristă spre o fereastră indepărtată -

Piatra şi respiraţia ei! Diamantul meu, prin mine te redescoperi!

 

Asemeni fluturilor albaştri,

clipe ce zboară dintr-un timp secat,

se spulberă în roiuri, contopindu-se cu cerul.

 

Acolo se împrăştie bucuriile colorate, diluându-se treptat

în albastrul zării, de unde                          

se întorc, sporadic şi neaşteptat, amintirile,

fâlfâind în mirajul pudrat al aripilor,

în desenul punctelor violete, albe şi indigo.

 

Atunci ne şoptesc florile,

traducându-ne foşnitor, parfumat, multicolor,

poveştile ce par a fi fost ale noastre.

 

Închide ochii,

te ating în lumina care ne inundă,

hai, lasă-ţi gândul sa curgă aici spre mine,

Între cer şi pământ suntem noi - eu, tu şi universul creat!

 

Aşteaptă-mă, am nevoie de tine,

am nevoie de iubirea ta, aşteaptă-mă,

Ai nevoie de mine, ai nevoie de iubirea mea.

Să dăm deoparte norii de pe cer,

lăsând doar soarele să ne zâmbească!

 

La un capăt eşti tu,

la celălalt eu,

luminoşi în timpul ăsta gol şi orb,

împreună,

nemuritori parcă,

strălucind şi nicicând despărţiţi,

în timp ce întunericul, mereu întunericul,

stă în ungherele morţii,

iar noi lucirea irizantă din razele curcubeului. 

25. Apocaliptic

 

În fiecare colţ plângea cineva.

Dacă în cameră ar fi fost mai multe colţuri,

Probabil că ai fi văzut mai mulţi plângând.

Dar aşa, erau doar patru.

Nu-i nimic, nu? 4 e un număr prea par.

Au mai inventat 4 creaturi pentru colţurile de sus,

Se înmulţeau,

Iar în casă se auzeau de două ori mai multe plânsete.

Aşa era din casă-n casă, de la apartament la apartament,

În fiecare colţ plângea cineva, în fiecare cameră,

În fiecare bloc sau hotel,

Străzile erau goale.

Pe colţuri, vântul plângea

Iar din colţurile ochilor,

Din casă-n casă, de la apartament la apartament,

Unde în fiecare colţ plângea cineva,

În fiecare bloc sau hotel,

Lacrimi prea multe se rostogoleau

De asfalt,

Casa, apartamentul, blocul, hotelul

Totul se inunda, şi din clădiri apa ieşea în stradă,

Suferinţa oamenilor se rostogolea pe asfalt.

„Prea multe lacrimi”, şi-au zis în ziua aia norii,

„dacă continuă aşa..” dar norii nu au apucat

Să termine ce aveau de zis,

Căci cerul s-a aprins, o primă şi ultimă oară,

A luat case, apartamente, blocuri, hoteluri,

Pe cei ce plângeau,

Suferinţa lor.

26. Colbul vremii

 

Dacă secundele şi-ar opri  un

moment al lor nesfârşită călătorie

spre nemărginire,

S-ar aduna într-un buchet al nemuririi

iar cerul ar picura lacrimi de ceară,

în purpurii apusuri târzii.

 

În colbul vremii s-au agăţat cristale

de vânt din umblet  pribeag pe pământ.

Aleargă pe interminabilul drum  al uitării

vremea … ce bate uşor în fereastră,

se scurge prin clipe albastre

îşi pune amprenta pe anii vieţii.

 

Un zâmbet rămas suspendat  

de roşul buzelor, o lacrimă în colţ de

geană visătoare, păstrează amintirea

momentelor de viaţă împărţite în doi,

într-o atingere de aripi de îngeri

prin a lor imperceptibilă trecere.

 

Timpul îşi scutură pletele albe înduioşat

priveşte înapoi, peste câmpii, peste mare,

peste cenuşiile creste de munte,

priveşte spre noi,

copii ai pământului, născuţi din

al său lut, purtând suflet de stea călătoare. 

27. Timpul

 

A rămas suspendat….

respirând, agăţat

de linia orizontului

la  marginea cerului.

 

Zarea a încremenit în tăcere,

iar păsări de plumb cutreieră văzduhul

într-un răstimp,

timpul îşi revine din amorţire.

 

Vibrează  spaţiul de viaţă.

28.DRUM PRIN TIMP

 

Duce-m-aș pe vârf de munte

să văd stelele cărunte

și albeaţa norilor

în barba moșnegilor.

 

Duce-m-aș iubire oarbă

doar la cel ce mă întreabă

de mi-e gândul rău ori bun,

ori de vreau să mă răzbun

 

pe ăst timp ce curge-ntr-una

printre sălcii precum luna,

precum Dunărea spre mare

drum croindu-și la-ntâmplare!

 

Duce-m-aș pe drum de seară

să fiu strună de vioară

să-i cânt timpului baladă

să ghicesc a lui șaradă!

 

Prin lumină m-aș tot duce

să scap de cele năluce

care fac din viața chin

și din tine-un om meschin;

 

iar de-o fi ca să mă duc,

nu vreau să fiu doar caduc,

colb pe drum rătăcitor

ori prin viață, simplu călător!

29.Suntem condamnaţi în agoră

 

Cu gesturi calpe

viaţa ne devoră

vise în gri dezarticulate

urme proscrise se vor uitate

suntem condamnaţi în agoră  

jindui 

anahoret privesc

ador implor iubire

un drum

sunt eu şi tu

ne topim în râncede păcate

lăsăm  în urmă eternele semne

incizii înrămate în poem

sărutul tău năprasnic

le ignoră

penitenţe  ne înconjoară

iubire tu şi eu

pe lemn de cruce îi dorul

iubim

tăcere şi suflete pereche

priviri ce dezgolesc

poftirile trăirii

forme de trup

flăcări în nevăzut

aprind un rug.

30.Tristețe

 

 

Mi-am pus mâna la ochi

Să rămână acolo

Lumina din zâmbetul tău.

 

M-am înșelat

În ochiul închis

Nu s-a păstrat...

 

Când am deschis ochii

Cobora

Ca un păianjen

Zâmbetul cu trenă de lumină.

 

Mi-a intrat un nor în ochi

Din  extazul luminii,

Norul, prea mare,

A început să curgă;

Un torent răpind

Colțul de lună rămas de azi noapte,

Florile  înrourate,

... Și bucuria.

 

Azi, așteptarea, s-a dat jos

Mai înainte cu o stație...

Telefonul s-a descărcat instantaneu

Sms-ul așteptării e blocat între două clipe

 

Mai deschid odată ochii,

În zadar!

Zâmbetul și-a luat pânza și a plecat.

31.Viaţa mea în mâinile tale

 

Poezie descalificată deoarece autorul nu este membru al forumului ÎNSEMNE CULTURALE.

 

Frumoasa mea rătăcitoare

Cu ochii ca un răsărit

Fiecare rază parcă moare

În părul tău cel aurit

 

Tu dulce înger de desmirdare

Câte versuri de amor ţi-am scris

Pentru că doar cu simplă sărutare

Porţile fericirii tu mi-ai deschis

 

Eu ţi-am scris zeci de versuri

Cu rime ce-s tot mai împletite

În care mi-am adunat zi de zi

Idei şi sentimente cu tine trăite

 

Prin tine poezia mea există

Iar versurile îmi sunt trăiri

Şi fiecare cuvânt, ţie iubită

De acum, eu ţi-l voi dărui

 

Îmi las viaţa mea în mâinile tale

Căci te iubesc mai mult ca viaţa mea

Dar în suflet am o întrebare

Ce vei face acum cu ea ?

 

32. Te-am aşteptat atâtea dăţi

 

Poezie descalificată deoarece autorul nu este membru al forumului ÎNSEMNE CULTURALE.

 

Te-am aşteptat atâtea dăţi

Uitându-mă prin ramuri

Şi aşteptam să te arăţi

Cum vi tu pe la geamuri

 

De atâtea ori am aşteptat

O şoaptă sau un răspuns

Atâta doar tu să–mi fi dat

Căci mi-ar fi fost deajuns

 

 

 

Când te privesc pe tine

Pari blandă ca-n poveşti

Iar de te uiţi la mine

Îmi arăţi cât de dulce eşti

 

Tu acum le placi tuturor

Nici eu din gând nu te scot

Aş vrea să te privesc nepăsător

Dar aflu zilnic că nu pot

 

Căci eşti o fiinţă minunată

Cum alta în lume nu este

Nu poţi fi tu comparată

Nici cu zânele din poveste

33. Femeia

(la 40 de ani)

 

 

femeia toarce timpul

cu degete lungi

cât anii copiilor

rodie coaptă

adună îmbrăţişări

rugi

dimineţi

drumuri nesfârşite

desculţă prin aroma cafelei

femeia

de 40 de ani aşteaptă

cântecul lunii pline

pe masa din bucătărie

şi toarce timpul

din ochii iubitului

ca pe o cămaşă

dintr-o singură bucată...

34. Pariul pierdut
 
 
 
i-a simţit respiraţia fină cu parfum de chemare
la ora când luceferii valsau pe voalul lunii
tivit cu sclipiri din privirea stelelor

 
i-a fixat un cerc în jurul numelui
cu perechea luminii din altarul făgăduinţei
urzit cu  mir de busuioc în floare de foc,
crezând că o clipă nu poate avea sfârşit
 
a cumpărat umberele ce-i ameninţau frumuseţea
le-a ascuns în rădăcini de pământ
la umbra lianelor uitate-n deşertul fără hotar

şi arse de trăinicia clipelor de lut
 
şi-a pariat sufletul la un joc nebunesc
în schimbul unei veşnicii de culori
 
a pierdut totul, destul de banal,
pentru ea, care a împrăştiat
pe şevaletul iubirii, durerea întunericului.

35.CĂMAŞĂ ÎN PLOAIE

 

Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.

http://www.argesexpres.ro/article_detail.php?idarticle=34047

 

Aş vrea să-mi speli

Cămaşa cu care am fost mire,

Şi care de ani buni

E în ladă amintire…

Să o speli dimineaţa

După o noapte în doi,

Aşa cum ploaia spală

O piatră de noroi!

Mai duios ca ea, ploaia

Te-aş ruga să-mi ţii

Verbele la cutie…

Pe când ea ar spuma-o,

Şi ar face-o din nou

Albă ca zăpada

În copaia, numită

Grădina Plină de flori.

Plutesc pe valuri

Săruturile nopţii,

Pe când în strălucitele oglinzi

Ni-s curentaţi dinţii;

Iar limbile se înnoadă,

Rostim numai silabe…

Noi ne iubim în noapte,

Când toată lumea doarme!

36.Dacă aş săpa…

 

Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.

http://ro.netlog.com/sorincalea/blog/&action=setFavorite

 

Dacă aş săpa ca un miner

În amintirea mea,

Aş descoperi câteva umbre

În galeria plină a vieţii…

Mă aşez la o masă

Din lemn de cireş,

Şi urme de degete pătate

De atâtea silabe

Mă fac să gust grăbit

Micul dejun al primăverii!

Da, am apărut devreme

În luna florilor,

Şi cântecul mamei

l-am auzit încă de când

eram în pântec

Pentru că picioarele alergau

printre tufele de căpşuni

dar şi printre triunghiuri,

cercuri,litere şi cuvinte

care erau lipite

de mingea timpului meu.

Acum la aproape patruzecişicinci

Mă simt ca un pahar ciobit

Şi aruncat

La masa tacerii

În pădurea fără copaci,

De unde mă priveşte

Chipul tatălui meu,

Prea devreme plecat!

38.Tăcerea

 

Te uiţi la mine şi vezi toţi crocodilii din lume.

Ochii îţi sunt pagini de carte

Cu piersici cuvinte din care plângi.

Există un hamac îngândurat şi o barcă tristă,

Care să exprime durerea, finalul.

Foloşeşte-le!

Ţi-e teamă? De ce?

Tăcerea trăsare...

Săgeţile destramă umbra din iarna cu mandarini

Crescuţi în măduva oaselor...

Tu mă acoperi cu moliciunea nopţii

Ce îmi răneşte Dumnezeul dorului de iubire.

 

 39. Plecare

 

Prin venele cerului curg fluvii de albastru

Plec cu ochii închişi

Nici nu mai contează dacă privirea o ţin în pământ

Dacă mâinile îmi sunt umbre

 Şi ochii în lacrimi din aţă colorată.

Dacă gândurile sunt cu mine

Dacă îmi bat în fiecare pas câte un cui

Să nu pierd iubirea ce o port agăţată de mine.

Adun cărămizile desenate  cu creta pe asfalt

Construiesc câte un turn

Să nu pierd ce am găsit pân-acum

Între început şi sfârşit

Mă învârt până ameţesc.

Mă aşez pe trotuar

Şi-mi înghesui genunchii în stern.

Deschid ochii pe rând.

Lacrimile îmi sapă şanţuri pe faţă

Sunt atât de tristă.

Tot trupul mi-e o inimă frântă.

40. Netimpul în ecouri

 

sub arcuș de vioară uitată

răpusă în tăcere de târziul ceasului

îmi șterg apusul de pe frunte

cu negura privirii

 

în biserica de la marginea timpului

îmi număr amintirile sub piele

sfinții și ei așteaptă la rând

pentru o răstignire

 

în colț de icoană

veacurile-mi răspund

cu aceleași puncte cardinale

neglijate într-un cântec de dor

cu rugină

 

nu știu să ridic gândurile

de la picioarele eternității

iar ele își cer binecuvântarea

cu sete aprigă de-nchinăciune

 

neputința ochiului meu

cerșește înțelesuri din pliscul înaltului

când umbra asfințitului

mă stinge în ecouri

 

 

 

 41. Îmblânzire

(timp în lucru)

 

șoaptele șuieră-n urme tocite de ani

ultima vară o port

printre amintirile buzunarului stâng

 

lumina luntrește

pe nouă cadrane culoarea inundă

și mersul grăbește sub piele

 

crengile s-au lepădat de mărunțișuri

în livada din spatele vocii

păienjeni își numără înnoirile

 

busola mi-a pierdut răsăritul

la ultimul bâlci pe o tarabă

într-o altă rotație

cerșește nemuririi un colț de echilibru

 

sălbatic aștept învierea

să-mi spele pustiul

 

cine mai crede în începuturi...

42. Urmă ascunsă în venele oarbe

 

 

                                    Plouă, în peştera lacrimii, perle

                                    albe, gingaşe, cu trup sidefiu...

                                    tremură-n suflet un cântec de mierle

                                    magic, transmis de la tată la fiu.

 

                                    Cântec duios, dureros şi măiastru

                                    arde-n ţărâna ce-ascunde un geamăt;

                                    râul, în şopot, oftează sihastru

                                    când trandafirii roşesc într-un freamăt.

 

                                    Fir nevăzut, un liant peste vreme,

                                    urmă ascunsă în venele oarbe,

                                    licăr în noaptea venită devreme

                                    peste durerea ce sufletul soarbe.

 

                                    Plouă, în peştera lacrimii, rouă –

                                    bob străveziu, licurici cutezanţei...

                                    Tatăl şi fiul împart – pe din două –

                                    cântec ce poartă amprenta speranţei.

43.În mine se zbat întrebări ancestrale

 

 

 

În mine se zbat întrebări ancestrale,

mistere se vând pe un colţ de tarabă;

sunt strigăt şi freamăt în gânduri astrale,

deschid orice poartă cu-a timpului grabă.

 

 

Mă-ndoi ca o trestie bătută de soartă,

în vântul nebun al planetei albastre

ce dorul şi visul pe-aripi mi le poartă,

unindu-le-n tâmpla speranţelor noastre.

 

 

În mine se zbat întrebări ancestrale,

flămânde, haine, toride abisuri,

magnet ce atrage răspunsuri totale

şi nu vrea să zacă în reci compromisuri.

 

 

Mă-ndoi ca un pustnic pe munte sihastru

cătând un răspuns în mătănii şi rugă;

un licăr venit din oceanul albastru

toţi norii de gânduri, pe loc, îi alungă.

 

 

În mine se zbat întrebări ancestrale,

răspunsuri aşteaptă din tainele tale.

 

 

 

 

 

 

 

 
  

 

 

Vizualizări: 2238

Răspunsuri la Aceste Discuţii

***  31. Viata mea in mainile tale

**    6. Lipsa din sine

*      38. Tacerea.

 

 

31 - ***

6 - **

7 - *

Cred ca ar fi interesant daca cel care ar primi cele mai multe puncte aici sa primesca o diploma de popularitate, asta pentru ca dupa cum puteti vedea au fost foarte multi care au votat si asfel votul lor ar deveni mai important, iar o diploma nu cred ca ar costa o avere.

Am vaga bănuială că tu, Dinu Adrian, eşti una şi aceeaşi persoană cu: Serban Tiberius Nicusor, Mihai Marius, Stan Mihaita Marian, Barbulescu Mihaita Adrian dar şi Ghiţuleasca Mihaela Florentina şi urmăreşti ca să ridici în top poezia cu nr. 31. Şansa e mică, deoarece votul membrilor contează doar 25% din notă. 

Dacă te suspectez pe nedrept, te rog să mă ierţi. Dacă am dreptate, primeşte un sfat: Nici măcar în literatură nu e permisă impostura!

Cu stimă,

Poeziile 31 şi 32 au fost descalificate deoarece autorul acestora nu este membru al ÎNSEMNE CULTURALE.

Implicit sunt anulate şi voturile acestora.



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Poeziile 31 şi 32 au fost descalificate deoarece autorul acestora nu este membru al ÎNSEMNE CULTURALE.

Implicit sunt anulate şi voturile acestora.

Nu inteleg ,cum poate aparea o poezie pentru votare ,daca autorul nu e membru.Sau nu mai e?

 

Violeta, a putut fiindcă a trimis în mail şi nu pe site. 

Oricum, Vasilisia, daca ai observat, o poezie avea primele doua strofe copiate din Eminescu...

Ce ingeniosi sunt unii si ce metode folosesc!!! "Mare-i gradina lui Dumnezeu"!

Poate sunt greu la cap,dar eu tot nu inteleg.Deci vine cineva de afara,trimite prin mail o poezie,si atat...de unde stia de concurs?

violetta petre a spus :

Am inteles...asa este!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Violeta, a putut fiindcă a trimis în mail şi nu pe site. 

Cristian, nu trebuie să fii înscris ca să poţi vizita site-ul.

E foarte greu, mi-am ales vreo 12 poeme...si trebuie sa votez doar 3:

40 - ***

26 - **

28 - *

Multumesc Bonie...pe ultima suta de metri...este foarte bine...vot validat...:)

Curelciuc Bombonica a spus :

E foarte greu, mi-am ales vreo 12 poeme...si trebuie sa votez doar 3:

40 - ***

26 - **

28 - *

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Eliptică (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre steaua care n-a ajuns a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog despre steaua care n-a ajuns a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Bilet în alb a lui Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bilet în alb a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (palmele mamei...) a utilizatorului Ovidiu G
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog (palmele mamei...) a lui Ovidiu G
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă încăpățânez să nu cred a utilizatorului eunescu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinii a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog jurnal de supraviețuire a utilizatorului Mihaela Popa
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Junglă (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Veste! a lui Mihaela Suciu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Junglă (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Nunta cu bucluc a lui Giurgiu Silvia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog despre steaua care n-a ajuns a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Acatist a lui Ionel Mony Constantin
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Veste! a lui Mihaela Suciu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu G îi place postarea pe blog Ca grăuntele de pâine ce s-a copt și-a nemurit a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Ovidiu G a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca grăuntele de pâine ce s-a copt și-a nemurit a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor