Piesele de teatru participante la Concursul „Labirinturi”, ediția a V-a, 2018

1. Handicapatul

 

Personaje:                   

Bărbulescu Ștefan (Fănică)  40 - 45 de ani, mustață deasă, burtică

Bărbulescu Matilda  35 de ani (soția lui Fănică)

Augustin  19 ani, blugi, teniși, tricou 

Psihologul  30 de ani barbișon, privire hipnotică, ochelari cu lentile groase

Senovia Enilă  80 de ani, handicapată locomotor

Chelnerul

Al doilea Chelner

Polițistul

Adjutantul

 [...]

Piesă de teatru eliminată din concurs deoarece depășește cele 30 de pagini word acceptate (cu mare indulgență) la secțiunea dramaturgie.

 

2. Dragoste pe drumul morţii 

                         (COMEDIE NEAGRĂ)

 

 

PERSONAJE:

MARINA – logodnica lui Victor

VICTOR- logodnicul Marinei

LUIZA- soția lui Dorel

DOREL- soțul Luizei

POLIȚISTUL

MEDICUL

ASISTENTA

MAMA –lui Victor

TATA- lui Victor

                                                                 

                                                                                ACTUL I

O cameră astfel mobilată: două fotolii în fundal, o canapea în stânga, o măsuţă cu scaune în

centru şi intrarea prin dreapta.

(Marina are un plasture pe frunte și se plimbă neliniştită prin cameră.)

MARINA: Vai de mine, ce-am făcut?!... (se opreşte în centru) Ce va zice Victor când va afla că i-am

buşit maşina?... (continuă să se plimbe nervoasă) Îl găsise tocmai aseară pandaliile să-mi ţină    teorii despre copii, familie modernă, planuri măreţe de viitor… Bineînţeles că se gândea numai la el, dar la cariera mea, nu!... Egoistul!... Doar n-o să rămân toată viaţa la cratiţă de dragul său şi a plozilor pe care şi-i doreşte! Aceasta este şansa vieţii mele şi n-o să-mi distrug cariera pentru progenitura sa!... Acum este momentul avansării mele! Un prenatal, apoi perioada de un an pentru creșterea

copilului, va face să-mi ratez postul la care visez de o viaţă. Ce se va alege din aspiraţiile mele?... Abia l-am convins pe director că sunt cea mai în măsură să obţin acel post… (se învârte prin cameră neştiind ce să facă) Of, Doamne, cum de s-a întâmplat tocmai acum?... Cum de am omis să mă protejez?... Înnebunită de dragoste mi-am pierdut capul. Altădată eram conştientă de pericolul unei însărcinări şi-mi luam măsuri de siguranţă… Dar nici el, nenorocitul, nu m-a avertizat. Probabil asta şi

aştepta, să rămân gravidă şi să pierd şansa vieţii mele, ca apoi să-mi strige că n-am fost în stare să avansez în funcţie… Acest plod nu mai putea aştepta, trebuia să-şi facă de cap şi să apară tocmai în aceste momente? Se vede că a complotat împreună cu tatăl său împotriva voinţei mele… Acest copil nedorit nu ne-a lăsat să ne bucurăm o perioadă mai lungă de plăcerile vieții… (duce mâna la tâmplă) Puteam să mor în acel accident… Şi mai zice că ţine la mine şi mai vrea şi un moştenitor, iar domnul Victor nici nu s-a deranjat măcar să-mi dea un telefon, dar nici eu nu-l sun!... E iubitul meu iar bunele maniere, dacă le mai are, îi cer să mă caute, să se intereseze de soarta mea, cum am ajuns acasă, şi să-şi ceară iertare pentru situaţia ivită… (se opreşte din agitaţie şi ia mobilul) Este totuşi de datoria mea morală să-i comunic despre accident… Trebuie anunţată poliţia ca să-i dea „Dovadă” să-şi poată repara maşina în service… Nu-i mare lucru, doar câteva avarii… Oare ce a fost în capul meu când am plecat de nebună în toiul nopţii?... Măcar după accident să mă fi întors… Dar mi-am continuat drumul cu încăpăţânare lăsându-l singur în plină noapte în mijlocul munţilor, mai ales că suferă de fobia singurătăţii şi a întunericului… Aici am greşit grav că m-am hazardat nebuneşte… În tensiunea nervoasă în care mă aflam puteam scăpa într-o prăpastie şi atunci… aleluia!... (deodată se aude soneria; Marina tresare înspăimântată) Oare cine o fi?... Victor?... Sau poliţia?... Cineva a aflat de accident…

(merge să deschidă)

(Val vârtej pătrunde Luiza)

LUIZA: Bine dragă, te sun de câteva ore şi nu răspunzi!

MARINA: (bâlbâindu-se) Mi s-a închis… S-a descărcat bateria…

LUIZA: (furioasă) Poate bateriile tale din fustă… Ce s-a întâmplat între tine şi Victor?

MARINA: (întorcându-i spatele ca să nu-i observe reacţiile) Nu-i treaba ta!... Să-şi ceară iertare! Din cauza lui am dat de necaz…

LUIZA: Să-şi ceară iertare poate de la popa!... N-ai dat de necaz cucoano, ci ai dat de dracul!... Vai de căpăţâna ta!

MARINA: (resemnată) Am să-i dau bani pentru reparaţie.

LUIZA: Ce să reparație, fato, că-i în comă!?

MARINA: (prăbuşindu-se pe un fotoliu) Cine, maşina?

LUIZA: Fato, tu eşti dusă cu pluta!...

MARINA: Nu mai pricep nimic! Spune-mi ce s-a întâmplat?

LUIZA: Aseară când v-am întâlnit lângă izvor eraţi veseli şi fericiţi, iar acum sunteţi unul hăis şi altul cea!... (o priveşte) Dar la tărtăcuţă ce-ai păţit?... Ţi-a ieşit vreun corn?

MARINA: (enervându-se) Cum adică „unul hăis și altul cea”?

LUIZA: (privind-o fix) Cum?... Nu ştii ce tragedie s-a întâmplat? Fii sinceră şi spune-mi ce s-a petrecut aseară între tine şi Victor?

MARINA: (aşezându-se debusolată pe fotoliu) Luiza, aseară ne-am cam ciondănit din cauza unui nenorocit care a apărut între noi.

LUIZA: Să nu-mi spui că Victor e homosexual!?

MARINA: Nu dragă!

LUIZA: Mă rog! Oricine se ceartă, dar tu l-ai abandonat în mijlocul munţilor!

MARINA: Îi trece supărarea…

LUIZA: Ce supărare să-i mai treacă, nu înţelegi că Victor este în comă!?

MARINA: (buimăcită se ridică în picioare) Şi ce caută acolo?

LUIZA: Proastă mai eşti!... Adică e pe moarte! Eu şi Dorel l-am găsit pe iubitul tău într-o prăpastie.

MARINA: (şocată) Cum?

LUIZA: Ei, cum! Pe spate, ţeapăn!

MARINA: (se prăbuşeşte din nou pe fotoliu) Vai de mine!...

LUIZA: Mai bine zis, vai de el!... (privind-o cum dă ochii peste cap) Fă, să nu te pună dracul să leşini. N-am chef să dau o grămadă de bani pe coroane… (Marina îşi revine) Egoiştilor, vă gândiţi numai la voi! Halal prieteni! De bugetul familiei mele nu ţineţi seama că ne băgaţi la cheltuială? De PIB!?... Dacă muriţi amândoi, dracul v-a luat!... Băgăm preaviz de prietenia cu voi…

MARINA: Dragă, mă exasperezi cu ieşirile tale isterice!

LUIZA: Nu comportamentul meu trebuie să te frământe, ci situaţia actuală în care te afli, duduie dragă!... Află că eu şi prietenul meu am fost nevoiţi să dăm declaraţie la poliţie!

MARINA: (derutată) E implicată şi poliţia?

LUIZA: (se loveşte cu palma peste frunte) Te-ai tâmpit de tot!... Poliţia cercetează împrejurările accidentului lui Victor!

MARINA: (sare în picioare) Să nu-mi spui că Victor a murit!

LUIZA: Stai liniştită. Deocamdată e la graniţă… I se verifică viza…

MARINA : (naivă) Emigreză?

LIUZA: Schimbare de domiciliu la „Vila Cimitir”!

MARINA: (plimbându-se nervoasă de colo-colo) Părinţii lui Victor au aflat de incident?

LUIZA: Acest rol şi l-a asumat Dorel. Este dificil, dar… le-a telefonat. L-am instruit cum să-i pregătească.

MARINA: Pentru ce?

LUIZA: (enervată) Pentru chef!... Să le spună să se pregătească pentru o întrunire familie alături de prieteni şi să le dea impresia că este vorba de o petrecere, de o logodnă… Logodna morţii!

MARINA: (stupefiată) Fato, ce sadică eşti!

LUIZA: Doar n-ai vrea să facă infarct şi să moară înainte să ajungă aici!

MARINA: Tu nu realizezi ce şoc vor avea când „petrecerea” va fi una de doliu?

LUIZA: (insensibilă) Ei, şi?... Vor avea cu toţii parte ori de o înmormântare fastuoasă în familie, ori de un ospiciu de calitate… Va fi o pomană… ca-n poveşti!

MARINA: (agitată) Îţi dai seama câtă durere pe ei săracii. Sunt oameni simpli din provincie, câtă suferinţă!

LUIZA: (amuzându-se) Îi şi văd cu damigeana cu vin, cu butelcuţa cu ţuică şi curcanul la subsuoară, radiind de fericire şi… când colo!... Cât de palpitant va fi! Trebuie să fiu neapărat de faţă! Voi lua camera de filmat! Va fi senzaţional! Totul pe viu, nimic trucat, plânsete, jale…

LUIZA: (înspăimântată) Diavoliţo, cum poţi fii atât de crudă!?

MARINA: Dar să lăsăm spectacolul pentru deseară… Să-l sun pe Dorel. Cine ştie pe unde dracul mai umblă şi ăsta! Doar l-am avertizat să nu zăbovească prea mult printre schilozii de la spital… Dragă, acolo parcă şi doctorii sunt handicapaţi. Victor era pe moarte, iar eu aveam impresia că medicii îşi tot fluturau buzunarele goale prin faţa mea!

MARINA: Uf! Ce capricioasă eşti!

LUIZA: Linişteşte-te! Încearcă să-ţi revii şi să ne povesteşti cu luciditate tot ce s-a întâmplat… Poate va fi nevoie şi de un avocat.

MARINA: (speriată) E chiar atât de grav? (cade din nou pe fotoliu)

LUIZA: Cu legile din ziua de azi nu te joci! Dacă dai o palmă, faci puşcărie! Dacă omori, scapi cu suspendare! Pe vremea voievozilor scăpai cu o suspendare… în frânghie! Iar pe timpul lui Ţepeş te alegeai cu o suspendare într-un par!

(Pătrunde Dorel)

MARINA: (sare în picioare) Noutăţi de la spital?

DOREL : Victor este într-o stare gravă.

LUIZA: Se vede de pe chipul tău. Arăţi deplorabil.

MARINA :Săracul meu Victoraş…

LUIZA: La cât eşti de disperată şi galbenă ca lămâia mult n-o mai duci.

DOREL: Ştii ce i-a trecut prin cap lui Victor după ce l-ai părăsit? (arătând cu degetele) Un cep de brad cam atât.

MARIANA: (îngrozită) Vai de mine!

LUIZA: (promptă) Ba vai de el!

MARINA: Cum de mai trăieşte?

DOREL: (plimbându-se prin cameră) Cine a spus că mai trăieşte?... Aparatele îi ţin organismul ca pe o maşină la cimitirul de fier vechi… De fapt ţepuşa nu i-a străpuns chiar capul prin creier. I-a pătruns doar în zonele mărginaşe, prin falcă, i-a smuls o ureche şi i-a ieşit undeva pe lângă ceafă.

LUIZA: Îţi dai seama ce noroc a avut!?

MARINA: (îngrozită) Tâmpiţilor, asta numiţi voi noroc!?

DOREL: Dacă ar fi fost vorba despre afaceri aş fi numit-o cu plăcere chiar „oportunitate”!

MARINA: Lăsaţi-mă dracului în pace! M-am săturat de voi!

LUIZA: (râzând) S-o crezi tu!... Ca să treci cu succes de interogatoriul poliţiei trebuie să ne povesteşti cu lux de amănunte ce s-a întâmplat, ca apoi să stabilim un scenariu viabil şi să te salvăm de la pârnaie.

MARINA: Luiza, tu chiar vorbeşti serios?

DOREL: Cu câteva mii de euro şi… se rezolvă cu reducere de la cincisprezece la şapte ani, din care doi cu suspendare.

MARINA: (uimită) Dorele, doar nu vorbeşti serios?

LUIZA: Stai liniştită, draga mea. În realitate situaţia este mult mai gravă! Dorel doar te-a încurajat…

DOREL: Dar spune odată, ce s-a întâmplat acolo în munţi!

MARINA: (stingheră şi cu suspine) Totul a decurs atât de frumos şi de romantic până i-am divulgat un mare secret…

DOREL: (în culmea curiozităţii) Ai spart un cont bancar?

MARINA: Sunt gravidă…

DOREL: (sărind în sus de bucurie) Uraaa!... Avem ce sărbătorii!... Un fiu nenăscut şi un tată fericit… postmortem!

MARINA: Lasă glumele! Sunt însărcinată de-adevăratelea.

LUIZA: Oare poţi fii însărcinată şi… „ne-de-adevăratelea”?

MARINA: El dorea să las copilul, iar eu nu!

DOREL: Ţi-era teamă că vei plăti pensie alimentară?

MARINA: Este vorba de cariera mea… Nu doresc să mă ratez tocmai acum când am toate şansele să avansez profesional.

DOREL: Dragă, unii printr-o simplă ratare au pierdut campionatul mondial la fotbal, d-apoi un copil! Vacs albina!

LUIZA: Să înţeleg că tu ca mamă nu doreşti plodul?

MARINA: Ne-am ciondănit şi am fugit cu maşina.

DOREL: Pardon, şi cu plodul! Dacă tot nu-l vroiai, de ce nu l-ai lăsat lui Victor?

LUIZA: Cum să-l lase dragă dacă-l avea în pântece?

DOREL: (încercând o glumă) Îl lăsa cu pântece cu tot… Aşa că Victor mai avea ceva de lucru până dimineaţa şi nu se mai hazarda de nebun noaptea pe creasta muntelui.

LUIZA: Aşa-i! Fără femeie lângă el s-a aventurat după alta la cabană.

DOREL: Victor are fobia întunericului. Disperat a pornit către cabană şi fără lumină …

LUIZA: … a încercat s-o ia pe scurtătură din vârf la vale… Ha, ha, ha!... Ce senzaţie o fi avut când s-a trezit aşa, deodată, plutind în gol!

MARINA: (plânge) Sărăcuţul de el… Iubitul meu Victor… Şi asta numai din pricina plodului… (se bate cu palmele peste burtă) Tu mi-ai distrus viaţa şi mi-ai răpit iubirea vieţii mele. Am să te avortez!

DOREL: Lasă-l în pace!... El va suferi mai mult ca tine, fiindcă tu îţi vei găsi cu timpul alt iubit, după anii de detenţie... Poate vreun tovarăş de celulă …

MARINA: (enervată) Mă exasperaţi cu comportările voastre animalice!

LUIZA: (îşi pune mâinile în şold) Vai dragă, ce sensibilă eşti! În schimb ai cam rămas în urmă cu cultura! Conform teoriei lui Darwin se afirmă că omul se trage din maimuţă. Alţii susţin că s-ar trage din urs, fiindcă labele lui seamănă cu ale noastre. O altă categorie, mai modernă, susţine că omul se trage din papagal!

DOREL: De unde ai mai scos-o și p-asta?

LUIZA: Păi papagalul nu vorbește ca noi!? Acest proces deja este în curs de desfăşurare şi în curând vom asista la o transformare globală a bărbatului în papagal!

DOREL: (ofensat) Ce vrei să insinuezi dragă?

MARINA: Lăsaţi batjocura şi spuneţi-mi cum l-aţi găsit pe Victor în prăpastie?

DOREL: Doar ţi-am spus, cu un cep de brad în cap şi un colţ de stâncă în şira spinării!

LUIZA: Nu pricepi dragă, pe fată n-o interesează „poziţia”, ci împrejurările în care l-am descoperit!

DOREL: Simplu! Coboram la vale cu rucsacurile în spate şi deodată aruncându-mi întâmplător ochii în hău zăresc o haină în prăpastie. La început am crezut că sunt rămăşiţele vreunui amărât atacat de vreun lup sau îmbrăţişat nebuneşte de vreun urs. Deodată am realizat că sunt veşmintele lui Victor.

LUIZA: Am fost prima care l-am recunoscut pe partenerul tău. Eram atât de fericită că era el şi nu altul!... Aveam ocazia să ne demonstrăm prietenia şi devotamentul şi să-l scoatem de acolo, aşa cum o fi, chiar şi… mort! Dar cum să cobori în râpă? Nu aveam nici cordelina la noi, că adormitul meu a uitat-o acasă. Atunci, în timp ce Dorel dăduse în bâlbâială de era să se ducă de-a dreptul în hău, am sunat la salvamont.

DOREL: Peste o jumătate de oră au sosit salvamontiştii.

LUIZA: Asta îţi aduci aminte după ce ţi-am tras câteva perechi de palme ca să-ţi revii, că altfel săracii nu mai nimereau pe care să-l salveze primul!

DOREL: Cu chiu cu vai l-au scos de acolo cu cepul de brad în cap şi cu coloana vertebrală făcută zob.

LUIZA: Cu siguranţă va rămâne paralizat toată viaţa, bineînţeles dacă se va mai trezi vreodată din comă!... Cel puţin eşti sigură că nu te va mai trişa niciodată!... Ha, ha, ha!... Ce norocoasă eşti!

MARINA: Noroc d-acesta să nu-ţi doreşti!

DOREL: Măi fetelor, nu vă întreceţi cu gluma că nu-mi place!... Acum e rândul tău Marina să ne spui, cum s-a întâmplat?

MARINA: După ce ne-am ciondănit o vreme, mi-am ieşit din minţi, fiindcă el nu vroia să priceapă că acest copil îmi distruge cariera. Cu concediul natal pierdeam postul vacant…

DOREL: Oricum prin acest incident l-ai pierdut.

MARINA: Poftim?

LUIZA: Stai liniştită, sunt destule posturi vacante la mititica!

DOREL: N-o mai întrerupe şi tu!... Te rog să continui dragă. Începe să devină palpitant.

MARINA: Nervoasă am urcat în maşină. Am accelerat şi am demarat demenţial coborând ca un bolid în serpentine printre brazi. Am ajuns la drumul forestier şi deodată, de după o curbă, mi-a sărit în faţă un cerb. L-am lovit, acesta s-a prăvălit în prăpastie, iar eu din şoc am tras de volan şi m-am proptit într-un brad.

DOREL: Presupun că ai avut noroc. Dacă nu era bradul sigur o luai la vale după cerb!

LUIZA: Şi acum îţi cântam veşnica pomenire.

MARINA: Poate era mai bine. Scăpam de toate necazurile.

LUIZA: În loc luminat, în loc cu verdeaţă,

DOREL : În loc de odihnă... vreo câţiva ani…

LUIZA: Facem un scenariu că ai plecat în sat să cumperi ceva. Ne gândim noi ce anume ca să fie ceva plauzibil…

DOREL: Un prezervativ, de exemplu…

LUIZA: Mai taci dracului din gură că mă derutezi şi pierd firul! Deci ai plecat la cumpărături, iar el a rămas la cort.

DOREL: De ce n-a plecat el că era bărbat?

LUIZA: Da prostănac mai eşti!... Cum să laşi o femeie singură în pădure?

DOREL: Ai dreptate.

LUIZA: Între timp ai avut accidentul, iar el s-a îngrijorat când a văzut că nu mai apari. După o lungă aşteptare, bănuind că s-a întâmplat ceva neprevăzut, a strâns cortul şi a pornit după tine.Vrând s-o ia pe scurtătură, peste creastă, a alunecat în prăpastie.

DOREL: Trebuie să mergi la poliţie şi să declari accidentul din pădure. Altfel devii suspectă în cazul lui Victor.

LUIZA : Şi vinovată de braconaj în cazul cerbului rănit…

MARINA: (cuprinzându-și disperată fața între palme) Vai de mineee!

(Deoată sună telefonul lui Dorel. Îl scoate din buzunar și răspunde)

DOREL: Alo!... Cine?... E urgent?... Am înțeles! Sosesc imediat! (închide telefonul, apoi se adresează celor două fete) E ceva urgent. Mă întorc repede! (și iese din cameră)

LUIZA: (făcând o grimasă) Nesimțitul! Pleacă fără să dea explicații!

MARINA: N-ai auzit că-i ceva urgent? Nu fii proastă!

LUIZA: (cu ifose) Dacă eram proastă nu-mi luam un fraier ca el de bărbat!

MARINA (contrariată) Cum poți vorbi așa despre soțul tău!?

LUIZA: (ridicând din umeri) Ei! Uite așa!

MARINA: Eu n-aș putea vorbi în halul ăsta despe Victoraș al meu!

LUIZA: Un fustangiu!

MARINA: (ofensată) Cum îţi permiţi să-mi jigneşti prietenul?!

LUIZA: (în zeflemea) Ai dreptate!... A fost, acum e cel mai cumsecade!...

MARINA: Mie mi-a plăcut de el! Era ferm în probleme de serviciu, dar şi foarte romantic când ne plimbam împreună în mijlocul naturii.

LUIZA: Aşa-i! Şi mie mi-a plăcut!... Îmi făcea câteodată capul mare cu romantismele sale încât odată l-am trimis la mama dracului. Eu eram înfierbântată, iar el mă ţinuse o noapte întrea grădină, şi-mi tot vorbise despre răcoarea nopţii, strălucirea stelelor, blândeţea razelor lunii, roua dimineţii….

MARINA: (tresărind) Poftim?

LUIZA: (a lehamite) Stai liniştită că n-am făcut nimic şi asta m-a enervat.

MARINA: (exasperată gata să-şi înfigă degetele în gâtul celeilalte) Deci mă trişează cu tine?

LUIZA: (apărându-se cu palmele) Huo, nebuno! Pe atunci nici nu te cunoştea. Era prietenul lui Dorel şi decisesem să-i încerc pe amândoi, să mă conving care-i mai bun la pat. În cele din urmă cel pe care l-am luat de soţ s-a dovedit mai practic. Ăsta nici n-a aşteptat să sar bine pârleazul că m-am şi trezit în fundul gol. Ce-i al lui, e al lui! Este foarte operativ câteodată. Dacă apreciez ceva în mod deosebit la el, este eficacitatea pe care o dovedeşte când este vorba de sex. Fără romantisme, fără preludiu, ce-i cu atâta pierdere de timp!

MARINA: Şi dacă-i chiar aşa de practic, eşti convinsă că nu sare pragul casei?

LUIZA: (gesticulând ca şi cum ar avea în mână un bisturiu) Dacă-l prind cu alta îl eutanasiez!

MARINA: Crezi că-i atât de prost să-l prinzi tu!

LUIZA: Poftim?... Ai aflat ceva?... Sau eşti cumva implicată în vreo relaţie cu… (ameninţând) Ai auzit de cuvântul „castrare”?

MARINA: Iar începi cu scenele de gelozie?... Părerea mea este că nu pare chiar atât de prost pe cât îl consideri tu.

LIUZA: (râzând) Dar cine a zis că-i prost?... Aşa ai înţeles tu cu mintea ta de bibilică!... Astea-s drăgălăşeniile cu care-l alint! Dacă-l scap din mână merge la alta, devine aprig şi…

MARINA: Se întoarce roata!

LIUZA: În permanenţă trebuie să-i imprim senzaţia că el este principalul vinovat în orice greşeală sau neînţelegere care are loc în familie.

MARINA: Părerea mea este că Dorel merită din partea ta mai multă consideraţie şi afecţiune.

LUIZA: Când ne aflăm în patul conjugal sunt perfect de acord cu tine! Acolo nu vreau să-l sperii că poate vreodată o ia la fugă şi rămân… În societate însă pun piciorul în prag!

MARINA: (zâmbind) Şi el sare pe fereastră!

LUIZA: (amuzată) Pun zăbrele!... Dacă nu-l ţin în frâu, îmi scapă de sub papuc.

MARINA:Şi dacă se rup papucii!?...

(Tocmai intră Dorel cu trei sticluţe de suc în mână)

DOREL: Despre ce papuci era vorba?

LUIZA: Marina mă întreba dacă n-ar fi cazul să-i cumpere nişte papuci lui Victor.

DOREL: (către Marina cu subînţeles) Gata, vrei să-i dai papucii!?

MARINA: (încurcată) Îîîî… Era vorba…

LUIZA: E derutată de atâta durere. Am convins-o că lui Victor nu-i mai sunt de folos…

DOREL: În acest caz mai indicat ar fi să-i cumperi o pereche de pantofi negri.

MARINA: Ce să facă cu ei?

DOREL: (înmânându-i o sticlă de suc) Nimic! Să-i aibă în picioare când o pleca.

MARINA: (nedumerită) Unde să plece dacă-i în comă?

LUIZA: (luând sticla din mâna întinsă a lui Dorel) Stai liniştită că nu va merge pe jos! Va avea parte de o limuzină specială marca „Dric”!

MARINA: Nenorociţilor, vă arde de glume de prost gust.

DOREL :(ridicând sticla ca şi când ar fi făcut o urare) Hai să ne cinstim că mi s-a făcut sete.

LUIZA: În memoria lui Victor!

DOREL: Pentru viitorul răposat, să-i fie ţărâna uşoară!

MARINA: (aruncând nervoasă sticla de plastic pe podea şi trântindu-se pe un fotoliu) Nenorociţilor!

DOREL: Era să produci un nou accident! (ridică sticla şi i-o dă Luizei) Dă-i-o tu că pe mine are nervi.

LUIZA: (apropiindu-se şi dându-i sticla) Hai, lasă tragediile, trebuie să te obişnuieşti cu acest gând. Îţi găseşti tu altul mai bun, că eşti tânără şi chiar dacă tu nu vrei, organismul îţi va cere!

MARINA: Tu crezi că în acest moment mie îmi mai arde de aşa ceva?

LUIZA: În acest moment sunt convinsă că nu, dar mai târziu când te-o apuca dorul şi căldurile, să vezi ce te mai arde ca un vulcan şi nici măcar un gheţar nu-ți va stinge focul inimii!

MARINA: Tu crezi că toate sunt ca tine?

DOREL: Nu prea-i indicat ca bărbaţii să se bage în disputele femeilor aşa că…

LUIZA: Ba chiar de ei au femeile nevoie că altfel ar lua foc pădurea…

MARINA: Uf, ce insuportabili!

DOREL: Atunci eu mă duc!

LUIZA: Să nu „te duci” că mai am nevoie de tine!

DOREL: Ne întâlnim la spital.

LUIZA: Distracţie plăcută!

DOREL: Şi vouă scumpelor! Pa! (le trimite un sărut cu palmele şi iese urmat de sticla care zbură din mâna Marinei şi se lovi de uşă)

(Tocmai atunci pătrunde un poliţist care dacă nu se ferea era lovit din plin)

POLIŢISTUL : Dar nu-i de joacă în acest cartier!... Pericol social!... Acte teroriste!...

LUIZA : Dar tu cine eşti de pătrunzi nepoftit în casa omului?

POLIŢISTUL : (arătându-şi costumul legii din cap până în picioare) Cum, nu se vede?

LUIZA : (cu tupeu) Domnule, vezi că sunt femeie măritată şi dacă ai pătruns prin efracţie pe uşă, vei ieşi în cădere liberă pe fereastră!

POLIŢISTUL : Doamnă, eu sunt în exerciţiul funcţiunii şi am venit să clarific un caz foarte grav!

LUIZA : Ai mandat de arestare?

POLIŢISTUL : Dar nu-i vorba de nici o arestare!

MARINA : Nici de perchiziţie?

POLIŢISTUL : (zâmbind) Pe cine să perchiziţionez?... Poate pe dumneavoastră că sunteţi foarte drăguţă…

LIUZA : Din câte cunosc eu legile, în timpul anchetei este interzisă hărţuirea sexuală!?

POLIŢISTUL : Vai de mine, dar a fost numai o glumă! Să nu mai spuneţi la nimeni că mă dă şeful afară!

MARINA : Dar cum aţi pătruns în bloc?

POLIŢISTUL : Simplu! Când am sosit tocmai ieşea o bătrânică…

LUIZA : Aha!... Şi cu ce treburi pe la noi.

POLIŢISTUL : Există o reclamaţie din partea ocolului silvic…

MARINA : (surprinsă) Din partea ocolului silvic?

POLIŢISTUL : Intocmai!... O maşină tip autoturism a răgăliat un brăduţ şi a decojit un altul pe drumul forestier…, mă rog, acolo la ei.

MARINA : (răsuflând uşurată) Mulţumesc lui Dumnezeu că-i numai atât!

POLIŢISTUL : Ba mai este ceva!

LUIZA : (speriată) Aoleu!... Aţi aflat şi de accident?

POLIŢISTUL : (cu satisfacţie plimbându-se ţanţoş prin încăpere) Noi ştim totul căci de aceea ne-a investit statul român în aceste funcţii importante!

LUIZA : Dacă nu-i cu supărare, ce funcţie aşa de înaltă aveţi domnia voastră?

POLIŢISTUL: (luând poziţia de drepţi şi salutând) Sergent major, să trăiţi!

LUIZA : (zâmbind ironică) Aha, care va să zică…

POLIŢISTUL: (cu mândrie) Servesc interesele ţării!

LUIZA : Dacă mai rămâne timp!

POLIŢISTUL : Sunteţi foarte isteaţă! De unde le ştiţi pe toate?

LUIZA : Am avut un unchi în poliţie.

POLIŢISTUL : Deci suntem rude!

LUIZA : Nu mai suntem!

POLIŢISTUL : De ce?

LUIZA : L-au dat afară! L-au prins cu şpagă!

POLIŢISTUL : Atunci nu mai suntem rude şi … neavând alte relaţii vom aplica legea!... Unchiul tău nu a ştiut să lucreze „sub acoperire”.

MARINA : (timorată) Poate, totuși, reuşim să ne înţelegem…

POLIŢISTUL : Oricum ne vom înţelege! Avem metode speciale de convingere!

LUIZA : Parcă ziceaţi că ar mai fi ceva?

POLIŢISTUL : Într-adevăr, avem şi o plângere de la mediul că aţi produs praf şi noxe într-o zonă declarată parc naţional şi alta de la protecţia animalelor fiindcă aţi rănit un cerb.

MARINA : A murit?

POLIŢISTUL : Am zis, rănit!

MARINA : Grav?

POLIŢISTUL : Foarte grav!... I se rupsese o ramură dintr-un corn.

LUIZA : A, deci nu-i chir aşa de…

POLIŢISTUL : Ba este! Cum să laşi cerbul fără corn? Strică aspectul faunei din pădure!

MARINA : Şi acum unde se află?

POLIŢISTUL : La proţap la sediul poliţiei! (tresărind) Aoleu, vai de mine!

MARINA : ( speriată) Ce-aţi păţit?

POLIŢISTUL : (agitat) Mănâncă ceilalţi cerbul fără mine! (dă să plece)

LUIZA : Un moment, domnule sergent…

POLIŢISTUL : Major!

LUIZA : Dar de accidentul din prăpastie ce ştiţi?

POLIŢISTUL : Deocamdată n-am început investigaţiile. Voi merge la spital să iau un interviu, pardon, declaraţie acelui „comist” şi să reconstituim faptele la faţa locului. Dacă rănitul refuză colaborarea cu organele de poliţie, îl considerăm complice la accidentul din culpă!

LUIZA : Dar deocamdată este în comă.

POLIŢISTUL: Se preface, doamnă! Denaturează starea de fapt!... La revedere!

MARINA : Nu staţi la o cafea?

POLIŢISTUL: Poate mâine seară, acum am treabă urgentă la sediu!

LUIZA : Adică la ospăţ!

POLIŢISTUL : Avem şi vin roşu… Puteţi veni amândouă, şi aşa nu avem femei acolo…

(iese)

LUIZA : Fată, cu ăştia nu-i de şagă!

MARINA: (speriată) Or să mă lege?

LUIZA : Stai liniştită! S-au dus vremurile alea! Acum nu te mai leagă, îţi pun direct cătuşele!

MARINA : Aoleu, ce mai sunt şi alea?

LUIZA : Las’ că le vezi la timpul potrivit!... Acum să mergem la Victor că i-o fi dor de tine, sărăcuţul!

(o ia de braţ şi o trage afară)

                                                                              ACTUL II

O rezervă de spital la reanimare cu dotarea necesară, un pat în partea stângă a scenei şi un bărbat sub cearşaf conectat la aparate.

MARINA : (dând buzna în salon) Domnul doctor, cum se simte Victor?

ASISTENTA: (ieşindu-i arogantă în întâmpinare) Dar cine eşti dumneata de dai buzna în salon ca în ţarcul de la stână?

MARINA: (jenată de propria-i îndrăzneală) Sunt Marina, prietena lui Victor.

MEDICUL: (făcând liniştit un gest larg cu braţele) Domnişoară, nu ai de ce să disperi!

MARINA: (exprimându-şi bucuria şi speranţa) Se simte mai bine!?

MEDICUL : (zâmbind enigmatic) Totu-i perfect!

MARINA: Vai, ce fericită sunt!

MEDICUL : (cu un zâmbet sadic) Poate lângă altul! Ăsta nu mai are nici o şansă!

MARINA : Poftim?

ASISTENTA: Exact cum ai auzit, dragă! Sau ai orbul găinilor la aparatul auditiv?

MEDICUL :(liniştit, explicit) În câteva zile, poate chiar ore, nici aparatele nu-i vor mai fi

de folos… În plus curentul s-a scumpit şi n-are nici un rost să-l risipim de pomană.

MARINA : (consternată) Şi-mi spuneţi totul cu atâta nepăsare?

MEDICUL : Doar nu vroiai să te primim cu lăutari!?

ASISTENTA : Mai bine cheamă un preot!

MEDICUL: (către asistentă) Ce să-i facă popa?

ASISTENTA: (amuzată) Să-l spovedească!

MEDICUL : (batjocoritor) Poate să te spovedeşti tu în locul lui!... Ăstuia numai să-i cânte veşnica pomenire!

MARINA : (prinzându-l disperată de braţe) Domnule doctor, vă rog, plătesc cât doriţi, salvaţi-l! (căzându-i în genunchi) Vă implor!

MEDICUL : (zâmbind sarcastic şi plin de sine) Cu prima propunere sunt perfect de acord! Pune-mi într-un plic cât crezi tu de cuviinţă că ar încăpea! Atenţie, să nu fie o sumă jignitoare, inferioară aşteptărilor mele!

MARINA : (ridicându-se pe lângă trupul său şi prinzându-l în braţe ) Sunteţi un suflet nobil! Dau tot ce am, numai să-l văd viu!

MEDICUL : (depărtând-o uşor şi studiind-o de jos în sus) Mda!... În afară de bani la tine merge şi natura…

(Medicul iese urmat de asistentă)

MARINA : (rămasă singură cade în genunchi la capul bolnavului) Ridică-te, scumpul meu, din patul morţii şi hai să mergem acasă, la mine ori la tine, în patul care ne-a oferit atâtea amintiri plăcute şi desfătări. (plânge) Iubitule, oare mă auzi? (îl mângâie cu palma prin păr) Am fost o dobitoacă! Te-am lăsat singurel acolo în mijlocul munţilor pradă urşilor şi lupilor, dar mai ales al acelor stânci şi prăpăstii pe care totdeauna le-ai admirat şi le-ai ridicat în slăvi cu spectacolul deosebit care-ţi încânta privirile. Niciodată nu te-ai temut de înălţimi sau abisuri; te-ai căţărat ca un adevărat alpinist pe cele mai abrupte şi înalte culmi. Pentru tine natura şi în mod special izvoarele, cascadele, pădurea şi piscurile cele mai înalte ale munţilor erau prietenii tăi ce-i mai

apropiaţi, erau parte integrantă din făptura ta şi iată că tocmai ei, la prima noastră greşeală, ne-au trădat și ți-au luat viaţa. (plânge în hohote, în genunchi, cu capul pe marginea patului) Te implor, revino la realitate, iubitul meu drag!

(Deodată pe uşă apare Luiza într-o ţinută extravagantă cu decolteu şi fustiţă mini; de braţ are o gentuţă)

LUIZA : Hei, ce faci fato, acolo?... Te spovedeşti la sfântul pat?

MARINA : (întoarce capul; plânge) Ho, ho, ho…

LUIZA : (apropiindu-se) Ce dracul faci, plângi sau râzi?

MARINA :(plânge) Ho, ho, ho…

LUIZA: Eşti nebună de legat!... Dincolo de moarte se întind plaiuri înverzite, grădini înflorite, izvoare limpezi cu susur melodios şi tril de păsărele în crâng. Totu-i perfect pentru un tânăr aşa de arătos ca Victor… Tu îl jeleşti ca o fraieră, iar el stă tolănit pe covorul verde şi muşchiul moale în braţe cu o fetiţă sau zână. De, eu ştiu în ce ne transformăm când ajungem acolo?... Noi femeile ne metamorfozăm în ilene cosânzene, iar bărbaţii în feţi frumoşi … Crezi că dacă te aude bocind mai revine la tine? Nu lasă el zeitatea din braţe pentru o biată muritoare, bătrână, slută şi urâtă!

MARINA: (cu o ieşire isterică ţâşni ca un resort şi o îmbrânci doborând-o la pământ, iar gentuţa îi sări alături) Satano!

LUIZA : (rămase la podea uimită) Debilo, ce faci? Ucizi şi femei? Criminalo!

MARINA : (apropiindu-se fioroasă de Luiza) Te distrug, vipero!... Nu-s nici bătrână, nici slută şi nici urâtă!... Şi apoi el mă iubea aşa cum sunt!

LUIZA: (târându-se înspăimântată pe spate din faţa Marinei care se apropia de ea cu o figură fioroasă) A fost doar o expresie… Aşa am auzit că este în rai… Cei ce ajung acolo au altă viziune despre noi… Ne văd deformaţi ca pe nişte demoni… Aici e un fel de iad şi d-aia nu se mai întorc…

MARINA : (într-o criză de nervi o loveşte cu piciorul) Te omor, vampiriţo!

LUIZA : (încercând să se ferească disperată) Au! Mă doare!

MARINA : (continuând s-o lovească) Te trimit dincolo, lângă Victor, să te convingi dacă dai peste vreun făt-frumos sau peste un diavol care să te legene în coarnele sale sau să te poarte ca pe o „prinţesă” în vârful furcii sale, să te scalde în cazanul cu smoală şi apoi să te clătească la un duş cu apă clocotită!... (lovind-o) Na, diavoliţo!

LUIZA: Auuu!... (apoi disperată sare ca un arc în picioare şi o apucă pe Marina cu palmele de gât) Am să te sugrum, scorpio!... (amândouă se luptă) Crezi că dacă l-ai ucis pe Victoraş mă vei omorî şi pe mine?

(Pătrunde Dorel. Fetele se opresc brusc)

DOREL : Ce faceți voi aici? Vă hârjoniți?... Trebuie să-i sosească părinţii…

MARINA : Vai de mine ce jale va fi!...

LUIZA . (exuberantă) La ce spectacol voi asista!

DOREL : Îmi va fi greu să le spun adevărul .

LUIZA : Nu-l spui!

DOREL : M-au întrebat deja de ce-i duc la spital.

LUIZA : N-ai invocat şi tu un motiv!?… S-a transformat după revoluţie în hotel…

MARINA : Sau că Victor s-a licenţiat în doctor!

LUIZA : Perfect! Şi să fii mai credibil, şi-a luat masteratul în doctor de femei!

MARINA : Adică ginecolog!

DOREL : (lovindu-se dezamăgit cu palma peste frunte) Cine dracul m-a băgat între maimuţele astea două!?

LUIZA: Cum cine? Dracul!

DOREL: (lovindu-se din nou cu palma peste frunte) Uitasem şi pentru ce venisem! Vroiam să vă aduc la cunoştinţă sosirea părinţilor lui Victor.

MARINA: Ne-ai spus-o deja.

LUIZA: (cu exuberanță) Acum să vezi distracție!

DOREL : Să vă comportaţi ca nişte adevărate doamne… Şi aşa sunt demoralizaţi că nu prea ştiu pentru ce i-am adus aici.

MARINA: Și nu bănuiesc nimic?

LUIZA: (contrariată) Şi au venit aşa cu mâinile în sân?

DOREL: Au adus două damigene cu vin, una cu ţuică, doi curcani…

LUIZA: Şi unde-s!?

DOREL: La doctor în cabinet.

LUIZA: Ptiu! Nenorocitul bea vinul şi mănâncă curcanii!

DOREL: Sunt vii!

LUIZA: Şi? Are bisturiul de la operaţii şi imediat le ia gâtul! Ăsta îi mănâncă cu fulgi cu tot!

DOREL: L-am avertizat că-l omor dacă se atinge de „marfă”. Astea ne trebuie la înmormântare.

MARINA: Şi ce-a zis?

DOREL: Că vine şi el la pomană!

MARINA: (exasperată) Înseamnă că Victor nu mai are nici o şansă?

DOREL: Gata cu văicăreala! Să fiţi tari că-i aduc părinții aici!

LUIZA: Am să le spun şi câteva bancuri, să-i mai înviorez…

DOREL: Nici chiar aşa!

LUIZA: (bătând bucuroasă din palme şi ţopăind) Ce-am să mă amuz! Îi şi filmez! (îşi ridică gentuţa de pe podea şi scoate camera de filmat)

MARINA: Ai înnebunit?

LUIZA: Ar trebui să-mi fii recunoscătoare că-ţi imortalizez acest eveniment pe care-l vei păstra ca amintire până la adânci bătrâneţe!

MARINA: Tu mă distrugi psihic.

LUIZA: Fato, ori îţi vezi înainte de viaţă, ori mergi la balamuc!

DOREL: Gata cu ciondăneala! Să fiţi pe poziţie! (iese)

MARINA : (abătută se duce la patul bolnavului şi plângând îl mângâie pe frunte) Victoraş, iubitul meu, ai vizitatori…

LUIZA: Spune-i dragă, odată, că-i vin părinţii şi nu-l mai ţine aşa în tensiune că o fi curios, sărăcuţul!

MARINA: Scumpule, să nu-i sperii prea tare că sunt şi ei bătrâni şi poate au probleme cu inima.

LUIZA: Şi nu cumva să dea dracul să mai moară vreunul pe aici că nu ne ajunge ţuica!

MARINA: (enervată se ridică brusc şi o plesni cu palma peste faţă. Luiza căzu cu picioarele în sus) Mai taci dracului din gură!

LUIZA: (buimăcită) Ai înnebunit? (ridicându-se) Şi zici să-ţi mai ajuţi prietenii… (agitându-se prin salon) Draga mea, nu ne putem opune destinului… Într-un ziar de săptămâna trecută scria la rubrica „Horoscop” despre o zodie în care toată suflarea bărbătească va avea parte de câte o maşină! Şi într-adevăr unii dintre ei au avut, căci s-au trezit spoiţi pe parbriz!

MARINA: Eu una nu cred în horoscoapele din jurnale. Sunt nişte bazaconii inventate ca să-şi vândă cotidienele.

LUIZA: Nu ştiu cât de adevărat este cea ce se consemnează în ziare, dar astrologia ne avertizează că în acest an se vor petrece evenimente dramatice! Astfel din fiecare zodie o parte vor murii, dar cei mai mulţi vor trăi în continuare. Însă inopinat apare şi un alt eveniment surprinzător. În fiecare zodie unii se vor naşte. Deci, în concluzie, ce-am înţeles eu, unii vor muri, fie-le ţărâna uşoară, iar alţii vor învia, vai de capul lor pe criza asta!

(Pătrunde Dorel însoţit de o bătrână şi un bătrânel în baston)

DOREL: (arătând cu mâna către pat) Dar poftiţi, dragii mei! Surpriza pe care o aveţi este puţin mai deosebită decât cea pe care v-am promis-o…

LUIZA: (pornind camera de filmat le iese în întâmpinare) Un prim plan, vă rog!

(cei doi părinţi rămân buimăciţi pentru câteva secunde nepricepând ce se întâmplă, apoi deodată mama lui Victor izbucneşte în ţipete şi se aruncă în genunchi, disperată, la patul bolnavului)

MAMA: Aoleuuu… Băiatul mamii, ce-ai păţit?... (plânge în hohote) Copilaşul meu drag şi scump, ce ţi-au făcut, mamăăă…

TATĂL: (apropiindu-se încet, şchiopătând) Băiatul tatii… Unicul meu fecior, ce cauţi tu aici?…

LUIZA: (ţopăind şi filmând) Perfect!... Extraordinar!

MARINA: (bruscând-o într-o parte) Termină cu panarama! Nu vezi ce jale este acum?

LUIZA: (continuă să filmeze; cei doi părinţi bocesc disperaţi la căpătâiul muribundului) Bravo! Aşa!... Ce spectacol inedit!... Merit un premiu pentru aşa ceva!

MAMA: Copilaşul meu nu ne părăsi acum la bătrâneţe! (plânge în hohote)

MARINA: (luând-o de după umeri) Încercaţi să vă liniştiţi şi…

MAMA :(îndepărtând-o) Lăsă-mă!... Ce i-aţi făcut băiatului meu?...

TATA: (printre suspine) Erai singura noastră mângâiere… În grija cui ne laşi acum?... Te implor, nu ne lăsa pe drumuri amărâţi ca vai de noi…

MAMA: Ce rost mai are viaţa noastră fără tine?...

TATA: Doamne, de ce această nedreptate… Ne-ai trimis vestea logodnei şi ne-ai adus în pragul morţii…

LUIZA: (maimuţărindu-se) Cea mai palpitantă dramă… Ba nu, tragedie!

DOREL: (încercând să-i smulgă aparatul din mână) Termină-te, dragă!... Au deja inimile sfâşiate!

LUIZA: (exprimându-şi încântarea) Nici cel mai renumit regizor şi scenarist n-au putut realiza vreodată aşa ceva!... Totul pe viu!

(Bocete, jale, mama îşi smulge părul din cap, tatăl se dă cu capul de podea…)

MAMA: Apă… Mor… (se prăbuşeşte)

MARINA : (repezindu-se disperată la ea) Ajutor!... Să vină doctorul!

TATA: (punând palma dreaptă la inimă) Au!... Au!... (se prăbuşeşte la podea)

(Se strigă după ajutor; învălmăşeală mare)

(Pătrunde asistenta disperată şi cu părul vâlvoi)

ASISTENTA: Ce se întâmplă?... (văzând spectacolul) Săriţi, doctore!... (alergă speriată spre uşă, dar chiar atunci pătrunde medicul. Se ciocnesc)

MEDICUL : Idioato!

ASISTENTA: Mă scuzaţi, dar cei doi sunt pe moarte….

MEDICUL : (ţinându-se de falcă) Ei, şi? Doar sunt destule locuri la morgă!

ASISTENTA : (arătând către bătrânii de pe podea) Îi ducem direct la morgă, şeful?

MEDICUL: Duceţi-i la reanimare, poate reuşim să-i resuscităm!

(Bătrânii sunt aruncaţi pe două tărgi şi scoşi din salon. În urma lor ies toţi în afară de Marina care rămâne câteva momente ca o stană de piatră în mijlocul salonului ca urmare a acestor evenimente destul de ciudate)

MARINA : (se apropie de patul muribundului): Oare ce vei face când te vei trezi?... Dacă îţi revii nu cumva mă acuzi şi mă înfundă ăştia?... (îi ia tubul de la gură şi-l sărută uşor pe buze) Ce reci sunt… Ce ar fi dacă ţi-aş curma acest chin smulgându-ţi aparatura care-ţi mai ţine corpul în viaţă?... Şi aşa nu mai ştii nimic… Nici nu realizezi că exişti sau că ai fost vreodată pe acest tărâm… Dacă te ajut să treci mai repede dincolo, nimeni nu va afla vreodată ce s-a întâmplat cu adevărat acolo sus în munţi… (îl mai sărută odată plângând) Te-aş ajuta să ajungi în rai,… sau mă rog, în iad, dar doctorii îşi vor da seama de fapta mea şi îmi voi petrece restul zilelor în închisoare. (deodată fata tresare) Ai mişcat un deget?... Îţi revii, dragul meu!? (îl mângâie pe cap) Fă-mă fericită şi întoarce-te la viaţă! (Victor mişcă mâna şi deschide încet ochii) Ai deschis ochii! Eşti salvat! (îl sărută)

VICTOR : (în şoaptă) Te-am iubit mult!...

MARINA : Şi eu te-am iubit şi te iubesc, scumpul meu!

VICTOR : Ce s-a întâmplat cu tine? De ce ai fugit?

MARINA : (cu bucurie în glas) Dacă îţi aminteşti înseamnă că eşti lucid şi eşti salvat!

VICTOR: Asta-i revenirea dinaintea morţii… Sub ce semn diavolesc ţi-ai schimbat atitudinea dintr-o dată şi ai fugit nebuneşte?

MARINA : Iartă-mă, iubitule!... Nici acum nu-mi dau seama ce putere necurată şi blestemată m-a îndemnat în miez de noapte să te părăsesc în creierul munţilor…

VICTOR : (oftând) Sunt epuizat…

MARINA : Ai fost în comă.

VICTOR : Dacă voi mai apuca ziua de mâine, am să-ţi povestesc ce-am văzut dincolo…

MARINA : Ai avut moarte clinică şi medicii n-au ştiut?

VICTOR : Poate… Sunt epuizat… Simt că mi se înceţoşează privirea… Nu mă voi mai întoarce în lumea voastră…

MARINA : Eşti deja salvat, dragul meu!

VICTOR : (zbătându-se neputincios) N-am aer… Doar pentru tine m-am întors să-ţi mai văd o dată chipul gingaş… Te iubesc!...

MARINA : Şi eu te iubesc!... Te rog, nu pleca! (îl sărută uşor pe buze, îi pune tubul de oxigen la gură şi îşi strecură braţul pe sub capul său. El o privi schiţând un zâmbet de fericire, apoi înţepeni) Victoraş, ce mă priveşti aşa fix? (se sperie şi strigă disperată) Iubitule!... Nu mă părăsi!... Iubitule!... (deodată îşi trase braţul şi se ridică brusc cu faţa schimbată şi crispată) Gata, am scăpat de el şi de pedeapsă!... (râde isteric) S-a dus pe apa sâmbetei!... Ha, ha, ha!... (râde în hohote) Ha, ha, ha!...

(Pătrunde asistenta)

ASISTENTA : (speriată) Ce s-a întâmplat?

MARINA : Ha, ha, ha!... (arată către pat) A înviat şi a murit din nou!... Ha, ha, ha!...

ASISTENTA : (apropiindu-se nedumerită) Poftim?... Ce-ai păţit, domnişoară?

MARINA : Ha, ha, ha! Eu nimic! Sunt aşa de fericită de parcă plutesc! Nu vezi, sunt la o palmă de podea!

ASISTENTA : (strigă disperată) Domn doctor!... Urgenţă la reanimare!... (dă să iasă)

MARINA : (prinzând-o de halat) Unde fugi, drăguţo!?... Acum va începe bairamul!... Să cânte muzica!...

(Pătrunde medicul)

MEDICUL : Ce s-a întâmplat?

ASISTENTA : ( eliberându-se din mâinile Marinei) În lipsa noastră s-a petrecut ceva miraculos în salon…

MEDICUL : (aleargă la patul pacientului şi-i ia pulsul) … E mort!...

ASISTENTA : (către Marina) Ce i-ai făcut, tembelo?

MEDICUL : Nu-i vina ei… Mă aşteptam să se stingă din clipă în clipă.

MARINA : (rânjind prosteşte) Dar a înviat, doctore…

MEDICUL : Nu ştiu ce s-a întâmplat în lipsa mea, dar este posibil să fi avut o revenire. Uneori înainte de moarte omul îşi revine pentru câteva momente sau chiar ore şi apoi are loc decesul. Totuşi nu-i o regulă.

MARINA . (trecându-şi neglijentă mâinile prin păr, apoi scuturându-şi necontrolat braţele) Priveşte, doctore!... Mişcă un deget!... Ha, ha, ha!... Face mişto de noi!... Ha, ha, ha!...

MEDICUL : (oarecum surprins) Marina, ce-i cu tine?

ASISTENTA : Pe mine mă îngrozeşte atitudine ei.

MEDICUL : Cred că a intrat în stare de şoc.

MARINA : Mişcă buzele!... Îmi face şugubăţ cu ochiul! Ha, ha, ha! (privirea îi devine fixă) Victoraş îmi zâmbeşte… Vrea să-mi spună ceva…

MEDICUL : (privind-o atent şi neîncrezător) E dubios ceea ce se întâmplă…

ASISTENTA : E grav?

MEDICUL: După simptome, da!... A înnebunit!

ASISTENTA : Poftim?... (iese pe uşă) Ajutoor!... Ajutoor!... Aduceţi cămaşa de forţă!

(de afară năvălesc doi asistenţi şi o prind pe asistenta care ţipă disperată)

MEDICUL : Nu pe ea, nenorociţilor! (asistenţii o eliberează şi aşteaptă nedumeriţi)

MARINA : Ha, ha, ha!... Pe mine, prăpădiţilor! (aleargă veselă prin salon) Sâc!... Nu mă prindeţi!... Sâc!... Nu mă prindeţi!

MEDICUL : (strigă) Ce vă holbaţi!? Băgaţi-o în cămaşa de forţă şi apoi luaţi cadavrul ăsta şi duceţi-l la morgă! (cei doi asistenţi o prind pe Marina şi o pun în cămaşa de forţă)

MARINA : (în timp ce se luptă cu cei doi) Hei, dragilor, mă gâdilaţi!... Nu băga mâna acolo că mă gâdil!... Ha, ha, ha!... Ce obrăznicături!

(Val vârtej pătrund Luiza şi Dorel)

LUIZA : (oprindu-se buimacă în mijlocul încăperii) Ce se întâmplă aici, doctore?

MEDICUL : Victor a decedat.

DOREL : (către Marina) Şi rochia asta albă la tine înseamnă doliu?... Bine că nu ţi-ai pus una roşie!

MEDICUL : Nu-i rochie, este cămaşa de forţă!

LUIZA : (consternată) Poftim?

MEDICUL : Marina a înnebunit.

DOREL : Şi o ţineţi aşa până îşi revine?

MEDICUL : Din simptome se pare că este irecuperabilă. Şocul a fost prea mare.

DOREL : Vai de mine!... Dar părinții lui Victor?

MEDICUL: Sunt la reanimare… Au suferit un infarct şi sunt în comă.

LUIZA : Doctore, ce şansă…

MEDICUL : Se pare că minimă…

LUIZA : Sărmanul copil, se va naşte cu un tată mort şi o mamă nebună.

DOREL : Îl vom înfia noi!

LUIZA : ( îmbrâncindu-l) Dacă tu nu eşti în stare…

DOREL : Ba tu nu eşti fertilă!

(Cei doi soţi se încaieră. Între ei intervine medicul şi asistenta să-i despartă. Marina râde în hohote în cămaşa de forţă, iar cei doi asistenţi privesc ca două stane de piatră.)

MORTUL : (Deodată mortul se ridică în fund şi cu o voce răguşită strigă )

„ Aduceţi o lumânare!”

( Toată lumea încremeneşte în poziţia în care i-a surprins vocea mortului)

- Sfârșit –

3. Scufiţa consumeristă și lupul nutriţionist

SCENARIU

Personaje - mama scufiţei

                - Lupul nutriţionist

                - Bunicuţa caratistă

                - Scufiţa Roşie

                - vânzătoarea

                - Gardianul psiholog

 

Scufiţa: -Mă numesc Scufiţa Roşie şi mi se spune astfel pentru că bunica mea era fană a „câinilor roşii” , mi-a tricotat o cipilică roşie pe care mi-o îndesa pe cap de câte ori mergeam la meciurile lor. Acum... bunica e bolnavă, de când echipa ei favorită nu mai câştigă, a făcut o depresie, aşa că mama m-a, nu.. ma-ma m-a, tot aşa sună ma-ma-ma... trimis cu nişte vitamine la bunica:

               Ia să culeg eu nişte floricele de porumb de pe la buticuri:

               Voi culege floricele

               Să le duc bunicii mele

               Şi-o sa fie încântată

               Dacă-i duc şi-o îngheţată

               Vai, dar o să fie „cool”

               Dacă-i culeg un „ Red-bull”

               Tra-la-la-la-la-la-la

               Ce bolnavă-i bunica!

 

Vânzătoarea:- Fetiţo, distrată eşti,

              Bine că ţi-ai umplut coşul

              Dar ai uitat să plăteşti...

 

Scufiţa:           -Poftim, ia tu fesul roşu!

 

Vânzătoarea:   -Ce să fac eu cu-acest fes,

                Oare ce-i de neînţeles...

                Contul să-ţi fi preparat

                Să plăteşti ce-ai cumpărat!?

 

 Scufiţa:    -  Iartă-mă, nu mi-am dat seama

                 Că am cardul de la mama:

                 Poftim, cât ai zice peşte,

                 Cardul- coşul mi-l plăteşte!

         

Vânzătoarea : - Vai de mine şi de mine,

                          Cardul este lichidat:

                          Cum să mă descurc cu tine?

 

Scufiţa:            - Am uitat, mi-am cumpărat:

                        Cinci poşete, trei rochiţe,

                        Un bluzon mai decupat

                        Şi nişte farduri de fiţe

                        Nu am bani, goleşte coşul! ( fuge, apoi se-ntoarce, scuipă guma)

                        Să nu uit, dă-mi fesul roşu ( fuge, iar se-ntoarce)

                        Şi guma de mestecat!

 

Lupul (care a văzut totul, o opreşte în goană năvalnică):

                        -Stai puţin, dragă scufţă

                        Nu te speria, sunt Ghiţă,

                        Lupul nutriţionist,

                        Nu ştiai că mai exist?

 

Scufiţa:            -Vai de mine, domnulll Lup,

                        Daţi-mi voie să vă .... (să nu vă pup?)

                        Căăă, de vreţi să mă pupaţi,

                         Poate ...o să mă păpaţi!

 

Lupul:              -Nu te teme de viroză,

                         Poţi să te-propii, fetiţă,

                         Şi nici nu mănânc Scufiţă,

                         Fiindcă am parodontoză!

 

Scufiţa:            -Bine, fie, ce-ai de spus?

                          Repede, că mă grăbesc:

                          Când ceva în gând mi-am pus

                          Vreau să şi îndeplinesc!

 

Lupul:               -Am văzut c-ai vrut să cumperi

                           Kilograme de -Alzheimer

                           Şi te rog să nu te superi

                           Asta-i purul adevar:

                                    Ce-o să-i crească glicemia

                                    Vai de sărmana bunică,

                                    O paşte leucemia,

                                     Doar când zic, şi mor de frică!

                                     O să-mbătrânească brusc:

                                     Aşa, de faţă cu tine,

                                     Uite, deja mă ofusc

                                     de-aşa „ glicoproteine”,

                                     Şi-o să vadă vreo cinci fesuri

                                     -ritual apotropaic-

                                      Şi tot n-o să ai succesuri

                                      dă-i acid alfa-lipaic,

                                      Ca să o normalizezi,

                                      Dă-i suplimente de crom!

 

Scufiţa:            -Domnule Lup, delirezi,

                          Bunica mea este om,

                          Nu este o eprubetă,

                          Nu-mi trebuie-aşa reţetă,

                          Şi-apoi... dumneata ştii bine:

                          Am în coş doar vitamine!

 

Lupul:                -De care?

 

Scufiţa:              -Amfetamine!

 

Lupul:                -Cred că n-am auzit bine!

                          Una friptă, una rece,

                          Iar înregistrez eşece;

                           De mai ţine două acturi

                           piesa... fac vreo cinci infarcturi

 

Scufiţa:               -Domnule, eu cu matale

                           N-am ce discuta, e jale,

                           Uite cum mi-ai scos în cale

                           Cinci greşeli gramaticale:

                           Spunem „eşecuri” ,” succese”,

                           chiar de nu le ai prea dese;

                           Se spune: „acte”, „infarcte”,

                           Hai să-ncheiem nişte pacte!

                           În sfârşit, plec la bunica

                           O să mă sune mămica!

 

Lupul:                 -Şi mă rog, nu mă priveşte,

                            dar, aşa, ca întrebare:

                            Unde baba locuieşte,

                            Pe ce stradă, ce intrare?

 

Scufiţa:               -Asta chiar nu te priveşte

                            Şi te rog să-ţi vezi de treabă,

                            Du-te şi te instruieşte,

                            Iar bunica mea nu-i babă!

 

Lupul:                 -Sunt şi eu interesat:

                            Cum s-a citadinizat?

                            Ştiu că locuia-n pădure,

                            Unde-s fragi, zmeură, mure...

 

Scufiţa:                -Ştiai, după cum se pare,

                             Chiar după deforestare,

                             Bunica mea s-a mutat

                             Şi chiar s-a privatizat!

 

Lupul:                  -Ce-i aia deforestare?

                             Mintea mea-i încăpătoare

                             Dar tot nu pricepe tot!

 

Scufiţa:                -Uite, ai sclipici pe bot,

                             Caută în dicţionare!

 

Lupul:                  Oricum, nu te las să treci:

                                     Ori dansezi, cânţi şi petreci,

                                     Ori vei face cale-ntoarsă

                                     Vai, de nervi, firea mi-e stoarsă

                                     Tot nu pot să înţeleg,

                                     deşi sunt la minte-ntreg,

                                     Cum de nu te-ai apucat

                            de dansat ori de cântat?

 

Scufiţa:               -Ba cânt... şi destul de bine!

 

Lupul:                -Ce?

Scufiţa:              -Folclor, în fine,

                           Rap, hip-hop, reggae, chiar rock!

 

Lupul:                -Hai, bâşti, nu te cred deloc!

 

Scufiţa:              Ba cânt, uite: Cine n-are...

 

Lupul:               -Al cu „pofta de mâncare”?

 

Scufiţa:         - Da, şi cânt destul de bine!(Răcneşte cât o ţin puterile:”Cine n-are, cine n-are poftă de mâncare,

                           Niciodată, niciodată, n-o să crească mare!”)

 

Lupul:              - Aoleu şi vai de mine:

                          Pofta îmi lipsea, vezi bine!

                                   Mai am încă cinci scufiţe:

                                   Toate cu aceleaşi fiţe:

                                   Una cică e Vandana

                                   Şi cântă InciKitana;

                                   Alta e o Chu en lai

                                   Şi cântă din „Butterfly”;

                                   Una cântă „...fără bani,

                                        Ca la douăzeci de ani”,

                                        Alta cântă „O sole mio...”

 De-ţi vine să strigi: Adio!

 Alta-i Carmen, de Bizet

 Şi cânta-n trei repri-ze...

 

Scufiţa:                 -Să te cred, mi-e tare greu:

                               Vreau să le ascult şi eu!

 

(Intră pe rând scufiţele travesti, îmbrăcate în chinezoaică, Vandana,Carmen, etc. şi cântă pe aceste melodii).

 

Scufiţa:         - Eu chiar o să cânt folclor

( Şi începe melodia Mariei Lătăreţu: „Vă las cântecele mele”) , Lupul joacă  o sârbă îndrăcită , tuşeşte, transpiră, o imploră pe scufiţă să nu mai cânte. Ea continuă :” Că nici eu nu am avut/ Şi nici mare n-am crescut”. În loc de „poftă de mâncare”, ea cântă „poftă de cântare”)

 

Lupul:                 -Opriţi, opriţi, turbatelor,

                            Că nu mai pot, stricatelor,

                            Eu am şi poftă de mâncare,

                            Şi: aaah( cască!) Şi poftă de culcare

                            Că chiar nu mai pot de picioare!

 

Scufiţele (în cor): -După ce că eşti afon,

                              Iată-te şi cacofon!

 

Lupul sforăie, (scufiţele pleacă), se trezeşte ţinându-se de şale. Pleacă târâş spre casa bunicuţei.

Găseşte coşul scufiţei cu vitamine, le înghite, apoi scotoceşte prin coş şi zăreşte cartea de vizită a bunicii:

 -„Gustoase euri, vai, ce m-am umflat

Cu suplimentele de glutamat”!

Cine n-are , cine n-are/ poftă de mâncare

Tot se duce, tot se duce la exterminare...

 

Asta-i strada, asta-i casa,

Parcă-i staţiune-ori NASA,

Cred c-o să mă rătăcesc,

Oricum trebuie s-o găsesc

Şi să mă las omorât:

Mi-e frig, foame şi urât;

Zgripţuroaica-i caratistă;

O să fie cea mai tristă

Zi din viaţa mea de lup:

- Babo, vino să te pup!

 

Apare bunicuţa, îmbrăcată în costum de lupte :

 Bunicuţa:   -Ia zi-i, cumetre, ce vrei?

 Lupul :       -Eu nu vreau nimic, Sen Sei!

  Bunicuţa:  -Ba vrei, altfel nu veneai

                    Să mă cauţi, haide ...hai...( îi aplică o lovitură de tibie la încheietura genunchiului)

 

Mama scufiţei ( sună):

                   -Scufiţo, te pupă mama,

                    Unde eşti, că nu-mi dau seama?

 

Scufiţa ( la telefon):

                  -Sunt la uşă la bunică,

                   Nu ştiu, parcă-mi e cam frică!

 

Mama:       -Intră, dragă, nu te teme,

                   Să n-ai frică de blesteme

                   Sau de vreo prejudecată:

                   Bunica ta e bărbată!

 

 

Scufiţa intră şi începe să ţipe:         

                  -Mamă, vino imediat,

                   Bunica a decedat!

 

Bunica:      -Nu te speria, drăguţă,

                   Eu nu am păţit nimic:

                   Am ucis o găgăuţă,

                   N-aveam chef să îi explic!

 

Scufiţa:   - Vezi, bunico, am pierdut

                 Coşuleţul pentru tine,

                 Cu chipsuri şi vitamine:

                 Lupul cel rău m-a ţinut

                 de vorbă şi, nu ştiu cum,

                 am uitat de el pe drum...

 

Bunica:     -Nu-i nimic, draga bunicii

                  Sunt ţepoasă, ca aricii,

                  Dar, de aproape.... o oră,

                  Eu nu mai sunt carnivoră,

                  altfel, îl haleam pe lup!

   

Scufiţa:      -Bunicuţo, să te pup!

 

 

Gardianul ( bate la uşă din ce in ce mai tare şi fluieră cu un fluier ce imită cântatul cocoşului: -Deschideţi, că sunt pe scară:

                  Poliţia comunitară!

 

Bunica:     - Dumnealui m-a atacat

                    Şi... tot el a leşinat!

Gardianul: - Hai să mergem, frăţioare

                    Te duc la reeducare!

 

Lupul ( revenindu-şi ): - Undeee?

 

Gardianul:     -La răcoare!

                      Dar... vorbeşti sau...mi se pare?

 

Lupul:          - Nu vorbesc, sunt deprimat:

                     N-am nimic de declarat!

 

Gardianul:    -Aşa crezi, dar eronat:

                     Domiciliu-i violat;

                     Te aştept după sentinţe

                     Să facem zece şedinţe!

 

 

MORALA  (toţi cântă):  Cine n-are cine n-are/ poftă de-nchisoare

                                 Să nu intre în „ a-faceri” cu o lup-tătoare!

 

Pagina a II-a AICI

Vizualizări: 254

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Să sperăm că vom primi și piese de teatru care să se încadreze cerințelor concursului. Treizeci de pagini nu încap pe o pagină ning, ar trebui să mai deschidem una, și asta doar pentru o singură piesă. Dacă am avea mai multe de asemenea dimensiuni, ce am face? Din câte am înțeles, piesa de mai sus a depășit chiar și cele treizeci de pagini word. :) Mai așteptăm!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog origini a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog origini a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa şi Alex Anghel sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 5 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 8 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Bidulescu Constantin îi place postarea pe blog De gustibus a lui Ionel Mony Constantin
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dans (repostat) a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 9 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poeții a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 9 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Colindul poetului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ograda troienită a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu a utilizatorului Lenuş Lungu
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezleagă Doamne caii a utilizatorului Alex Anghel
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în somnul curajului a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 11 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăiesc a utilizatorului Lenuş Lungu
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dans (repostat) a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poeții a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 11 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor