Reflecţii... medicale(!?) 1.Punctul de vedere al pacientului (Dacă-i musai, te şi-mbolnăveşti...)

Să nu dea dracu’ să te-mbolnăveşti că ai băgat-o pe mânecă, da’ ce zic eu, ai încurcat-o rău! Păi da, pentru că dacă, Domne fere’, n-ajungi la urgenţă unde dai sigur colţu’, deci nu se pune, şi îşi bagă coada vreun drac (iarăşi dracu’, ce să-i faci, se bagă-n toate ca musca-n lapte!), dacă ai norocul, zic, să nu te simţi bine şi te duci la medicul de familie aşa, pe nepusă masă, e de belea, ce mai... Şi dacă pe deasupra îndrăzneşti cumva să-i ceri trimitere pentru analize ca să vezi cum stai cu sănătatea, de exemplu, ţi-ai dat foc la valiză. Auzi mata, zice, analizele nu se recomandă la cerere şi numai în cazul în care, ştiu eu, te umfli de la ficat, de la drenaj prost, mă rog, esenţa e că dacă nu dai plicu’, atenţia, nu primeşti recomandarea. Da... E musai bolnav să fii ca să-ţi permiţi un asemenea favor. Da’ românu’ e inventiv, dom’le, şi când îşi pune-n cap ceva, reuşeşte. Aşa şi cu analizele. Găseşte el ceva şi dacă e musai, se şi-mbolnăveşte. La comandă, ce mai! Dar cum este galanton din fire, dă şi şpaga. Dacă trebuie!? Adică ce om este el în faţa lui!? Fudulia asta îl bagă în multe belele. De bună seamă n-a auzit sau nu vrea să audă că „Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Da... Şi nu bat câmpii cu astfel de afirmaţii, aş vrea eu, dar vă spun caz concret în care două femei se întrebau în faţa cabinetului cât să dea medicului din policlinică pentru o semnătură şi-o ştampilă. Am încercat să le lămuresc că au diagnosticul dat de medicul unde fuseseră internate şi că specialista din policlinică nu are cum să-l schimbe, dar eu am vorbit, eu am auzit. Am văzut cu ochii mei cum cea care a intrat prima i-a făcut semn celei de-a doua că a dat o foaie, bani mari pe atunci (anii nouzeci!)... Bine a zis cine-a zis că şi prostia şi domnia se plătesc. Ce voiam să demonstrez eu este că şi noi, pacienţii, avem partea noastră de vină. Noi suntem aceia care încurajăm şpaga. Dacă nimeni nu ar mai cotiza, am fi trataţi toţi la fel, mai bine sau mai puţin bine, nu ştiu, dar a intrat în conştiinţa colectivă ideea complet eronată că dacă dai, şi primeşti. Aşa o fi în alte privinţe, dar medicul este plătit pentru a ne consulta şi pentru a prescrie după caz analize, tratament. Asta în teorie... Şi cum toţi cunoaştem diferenţa dintre teorie şi practică, până una-alta dăm dreptul, iar doctorul ne cadoriseşte cu o boală pe măsură şi cu un tratament aşijderea. Pentru că, atenţie, un bolnav gros la pungă se întreţine ca să cotizeze chiar lunar dacă se poate. Başca şpaga, başca tratamentul, başca analizele! De un asemenea bolnav „sănătos” trebuie ţinut cu dinţii, ba chiar trebuie trimis la specialist spre confirmarea diagnosticului ca să-l fidelizăm (sic!). Specialistul are un cuvânt greu şi dacă îţi întăreşte bănuiala, creşti în ochii pacientului. Vede cât eşti de inteligent şi-ţi va fi recunoscător. Şi apoi mănâncă şi specialistu’ o pâine. Citeşte încă o dată analizele, eventual îţi confirmă diagnosticul, nuanţând desigur aspectul problemei etc. şi sistemul funcţionează ca uns, fiind uns şi la propriu.
Vezi, din punctul ăsta de vedere, al jecmănelii fără scrupule a umilului pacient, medicii sunt uniţi. Şi dacă stăm şi ne gândim bine, până la urmă medicul de familie are dreptate. Dacă, Doamne fere’, ai vreo boală pe care el ca generalist n-o poate depista, de ce ar risca la o adică!? Aşa mănâncă şi unul şi altul o pâine muncită. Şi tu ca pacient eşti mulţumit că ai ce înghiţi dimineaţa, la prânz şi seara (după caz şi după nevoie sau... pe potriva pungii !) şi ei ca medici sunt mulţumiţi că au pus gheara pe un client fidel. Pentru că, da, prin optica medicului, a farmacistului din capitalism nu eşti decât un client. Ce dovadă mai vrei decât cardul de sănătate pe care l-ai primit, precum primeşti card de la orice market ce se respectă. Şi dacă nici medicii nu se respectă, d-apoi cine!? Că-n ceea ce ne priveşte, ştim cum stă treaba. Hai noroc şi... sănătate! Hapciu!

Vizualizări: 40

Răspunde la Aceasta

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 22 minute în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 26 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 13 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor