Pentru profani, o partitură muzicală rămâne o partitură muzicală. Și atunci de unde și de ce apar marii șefi de orchestre, ca Enescu, von Karajan, Celibidache, Rattle ș.a.? Nu oricine, având un metronom, o baghetă și o compoziție muzicală sub ochi, gimnastica la zi, poate deveni un excelent dirijor? La câtă ureche muzicală avem unii dintre noi, tindem să zicem un da cât toate zilele! Ba, am auzit că, experimental, o orchestră s-a lipsit de dirijor, iar japonezii au făcut una cibernetică. În primul caz, instrumentiștii au spus că refuză repetarea experienței, interpretarea fiind teribil de extenuantă, iar în cel de-al doilea caz, muzicologii și melomanii s-au arătat de-a dreptul oripilați de execuția extrem de fidelă a partiturii de către roboți, noi, nepricepuții, neînțelegând de ce s-a ivit această reacție, pentru că, la urma urmei, așa a văzut-o compozitorul însuși. Cu toate acestea, și lăsând falsa ipocrizie la o parte de care ne-am servit pentru a ne ridica mingea la fileu, explicația apariției marilor dirijori constă în viziunea lor artistică și unică asupra fiecărei lucrări muzicale (nuanță, expresivitate, temperament, particularitate, sinergismul instrumentiștilor ș.a.m.d.).

Trăim, cotidian, într-o simfonie de culori, de miresme și miasme, de forme, fenomene naturale și sociale, de stări și comportamente umane etc. Percepem această simfonie fiecare după „urechea noastră muzicală”, dar, de cele mai multe ori, banal, și asta din cauza stresului zilnic, a rutinei. „Dirijoarea” Corina MILITARU, cu volumul ei de proză scurtă, Nouăzeci la sută…, dă o altă interpretare lumii ce ne înconjoară și, fără a face erezii de neiertat, poate chiar diferită de partitura Marelui Compozitor, de cele mai multe ori însă în tentă optimistă, tandră, subjugându-și „melomanii” cu bagheta-i fermecată!

Ai aprecierea noastră, talentată prozatoare!

 

Vizualizări: 436

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Multumesc din suflet, draga Suzana!

Calde imbratisari,

Suzana Deac a spus :

Ce surpriza frumoasa si bine meritata, draga Corina! Sunt alaturi de bucuria ta, legata de aparitia acestei carti. Felicitari si tie si echipei!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Răduță If. Toader

Activitatea Recentă

gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog călător a utilizatorului gina zaharia
cu 7 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog călător a utilizatorului gina zaharia
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 26 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ademeniri solare a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 46 minute în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Gânduri, gânduri a lui Stanescu Valentin
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog picasso blues a lui miodrag radanov
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog călător a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Transfăgărășanul a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Îmi pasă a lui Denisa Curea Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Între cer și pământ a lui Denisa Curea Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Gânduri, gânduri a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urcând spre Cer a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri, gânduri a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Denisa Curea Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Îmi pasă a lui Denisa Curea Popa
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îmi pasă a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Fă-mă pierdut! a lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fă-mă pierdut! a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor