Clementina se opri înțelegând că poate îl supărase cu asemenea vorbe, deși avea și alte exemple chiar mult mai concludente. Cu cât îl privea mai insistent, cu atât îl percepea mai mult că îl frământă o problemă și ceva nu era în regulă cu starea lui, iar el, poate din cauza oboseli sau a șampaniei nu știa să-și ascundă trăirile interioare. Îl simțea ușor agitat, iar povestea cu Angela, colega, suna fals. Pe fața lui se citea altceva, se născuse și rămăsese întipărită o expresie amară, observă ea, accentuată de două linii vizibile ce îi coborau ușor obrajii spre bărbie. Sprîncenele stufoase îi coborâseră puțin peste pleoape, iar ochii i se micșoraseră, parcă avea privirea unui miop ce se străduia să deslușească clar ceva.
       – Clementina, am... am ajuns la tine, începu el să vorbească tărăgănat căutându-și parcă cuvintele, dar nu mă întreba cum, că nu știu exact să-ți explic. Cert este că am plecat cam amețit de acasă, dar nu cred că de băutură, mai mult tulburat de... de disputa cu... cu tata, și am rătăcit ceva timp pe străzi, iar pentru că simțeam acut nevoia să vorbesc cu cineva, pașii m-au purtat aici. „Sau subconștientul mi-a jucat această festă” cugetă el... Cred că m-am trezit de-a binelea când am auzit bărbatul acela strigând... și-mi pare...
       – Și-ți pare rău, că ai ajuns la mine și nu la Angela? îl întrerupse ea săgetându-l cu o privire mai mult circumspectă de cât curioasă.
       – Nu, ascultă-mă, nu te grăbi cu deducțiile pripite, eu voiam să-ți spun că-mi pare bine că te-am găsit trează.
       – Da, și eu am stat de veghe toată noaptea, ca să te aștept pe tine, spuse Clementina pe un ton ușor sarcastic. Asta crezi?
       – Normal că nu. Dar ai tot dreptul să fii ironică.
       – M-ai găsit așa pentru că m-au trezit mahalagioaicele. Clar, tu gândești ceva și spui altceva. Cred că ai vrut să zici, că îți pare bine că nu sunt cu un bărbat, sună mai credibil, mai corect. De ce îți este frică să-ți exprimi gândurile adevărate? Joci teatru cu mine, dar nu ești un actor bun. Ai trac mai rău decât debutanții. Știi foarte bine că, pierzi dacă taci, câștigi dacă vorbești, filozofă ea, surprinzându-l pe Adam. În situația de față, ție nu ți se aplică zicala, „Dacă tăceai, filozof rămâneai”.
Se opri și îl privi o clipă, apoi duse paharul la gură, iar după ce chicoti ștrengărește cu buzele înmuiate în lichidul auriu, reluă:
       – Cred că voi, bărbații, aveți o genă foarte dezvoltată a... a nu spune exact lucrurilor pe nume, nu-i așa?
       – Poate, iar voi femeile, o genă a prefăcătoriei, bolborosi el apatic.
       – Nu toate, mai sunt excepții, și, și.
       – Acum mă uimești, mai mult decât data trecută... pot să spun că ești fericită.
       – Eu, fericită?!
       – Da, așa cred, așa te văd.
       – Vrei să mă derutezi, te abați de la subiect, în fine, sărim peste. Și ce te face să crezi că sunt fericită, veselia mea?
       – Tu mi-ai spus că faci exact ce vrei acum, de aceea cred asta. Te simt calmă, nu mai ești agitată ca data trecută, ființa ta emană ceva anume pe care nu-l pot defini prin cuvinte, iar asta mă face să mă simt bine lângă tine, ești și relaxată.
„Mă duci prin alte galaxii, Adame, numai să nu-mi spui exact ce gândești și care este adevăratul motiv, adevăratul scop al venirii tale aici. Dar hai să-ți fac jocul, să vedem cine câștigă!” reflectă ea.
       – Mă uimești într-un mod plăcut, și nu sunt ironică când spun asta, dar ai reușit acum, față de prima vizită, să construiești fraze mai lungi. De ce mă percepi calmă și relaxată? Deoarece eu cred că ești un „receptor” bun, iar eu sunt un „emițător” la fel de bun. Știi, poate că funcționează între noi o conexiune, sau comunicarea aceea prin biomagnetism, iar unii specialiștii spun că se produce o simbioză de receptivitate când lungimile de undă ale persoanelor ce comunică au aceiași frecvență, de aceea și eu mă simt bine în preajma ta. Cred că ai dreptate, în momentul acesta sunt foarte relaxată, știu, de fapt simt acut că ești un bărbat bun și nu ai apucături sau manifestări sadomasochiste.
       – Te miști acum foarte real, vorbești mai degajată...
       – Și data trecută eu am vorbit degajată, dar în mod sigur nu m-am mișcat natural, nu am putut, eram poate inhibată de tăcerea ta. Nu, Adam, acum tu încerci să mă flatezi, gratulându-mă cu aceste vorbe frumoase, dar nu sunt pe deplin fericită, se întristă ea brusc. Uite, acum mă derutezi complet, nu știu exact ce vrei, ce scop ai, ce... ce urmărești sau ce aștepți de la mine. Mărturisesc că aș vrea să fiu fericită în cel mai scurt timp posibil, iar dacă nu se va întâmpla asta, atunci voi trage o linie și voi aduna... în funcție de rezultat voi lua o decizie pe loc, spontană și categorică... Totdeauna mi-a plăcut să fac ce simt eu, nu ce vor să-mi impună alții, și abia acum am reușit pe deplin să fac asta. Libertinajul asta pe care eu îl experimentez acum, de fapt, pe care îl trăiesc la intensitate maximă, accentuă ea, are o... o dulceață amară și un farmec sumbru. Nu încerca să diseci asocierea asta ciudată, nu te chinui să mă înțelegi, nu numai pe mine, zic așa ca o mică paranteză: femeile în general... nu vei ajunge la liman, cu cât încerci să te apropii de el, te vor lăsa puterile fizice, poate chiar intelectuale fiind posibil să te îneci... zâmbi ea trist oprindu-se. Știu că nu-i tocmai bine ce fac, chiar deloc nu-i bine, simt că societatea mă condamnă, gândesc că și tu mă condamni fără s-o mi-o spui și-ți dau dreptate, dar în mod sigur mă voi opri într-o zi, însă nu știu când, încă nu... deși am început să mă lupt cu această idee, pot spune că sunt într-un război deschis cu acest gând. Sincer, după lunga discuția cu tine...
       – Mai corect, monologul tău.
       – Exact, da, monologul meu. Așadar, după vizita ta am început să gândesc altfel și mi-am „rupt” gâtul privind în urmă încercând să-mi analizez la rece comportamentul, chiar să regret faptele mele din trecut, unele, nu chiar toate. Spun marii filozofi că viața este un miracol, chiar cel mai frumos de pe pământ, dar eu am vrut să mă sinucid de două ori până acum să scap de acest fascinant miracol... regret tardiv, n-am reușit, ego-ul meu laș a început să plângă, să se jelească cu vorbe și citate celebre și mi s-a făcut milă de el... dar știi cum se spune, nu? A treia oară, gata, nu mai scap.
       – Nu, te rog, nu te mai gândi la asta, tu ești o fată curajoasă, o luptătoare lucidă, puternică, echilibrată psihic, iubești viața.
       – Nu zău!? Știi, cu ceva ani în urmă iubeam viața „destrăbălată” pe care o duceam, crezând că a mă îmbăta, a fuma canabis și a face amor, oricând și cu oricine, este... este cel mai frumos lucru care mi se poate întâmpla. Cu trecerea timpului, a început să se întâmple ceva ciudat cu mine, mă simțeam încorsetată, anturajul și mai ales colivia în care mă tot învârteam mi s-a părut mică la un moment dat: același decor, același cerc vicios, aceiași bărbați simandicoși, plini de bani, tupeu și fițe. Subconștientul meu cred că dorea o schimbare majoră, radicală, și mi-a dat un șut în fund ca să părăsesc colivia de aur...
       – Așadar, ai avut curajul să fugi din... din castelul tău, din paradisul tău...
       – ...ajungând în iad, ha, ha, ha, râse cu poftă Clementina, întrerupându-l. Vorbe frumoase, Adam, vorbe și iar vorbe. În mod sigur tu vrei să-mi ridici mie moralul ca eu, la rândul meu, să am puterea să ți-l ridic pe al tău, da? Tu nu vezi, tu nu simți că totul în jurul nostru, e putred, cu un miros infect, foarte puternic de hazna și chiar de puroi? Tu încă mai visezi la o iubire romantică? Trezește bărbatul din tine, zguduie-l bine, dă-i palme, dă-i pumni puternici fără milă, să facă ochii cât cepele, să vadă limpede, să vadă clar că nu mai există așa ceva acum. Dar ca să mă luminez eu, sau să te „dibui” mai bine, că vreau să te judec, nu asta cu judecata e prea mult și nu am niciun drept, așadar reformulez: că nu vreau să te înțeleg greșit, tu ai fost sau ești îndrăgostit de cineva?
       – Am fost, zise el moale.
       – Fantastic, acum înțeleg mai bine zbuciumul tău... Dar spune-mi cum este, cum se manifestă acest minunat, miraculos și unic sentiment? îl întrebă Clementina însuflețită spontan. Ce simți când ești îndrăgostit, dar mai ales ce sentimente înălțătoare trăiești când ești lângă persoana iubită? Este chiar așa cum am citit eu, că-ți zboară fluturii prin stomac? Chiar simții că poți zbura? Te întreb din pură curiozitate deoarece eu nu știu cum este, nu am fost niciodată îndrăgostită. Hai, sune-mi, te rog?
       Adam o privi gânditor:
       – Nu pot să-ți povestesc, nu-ți pot descrie exact în cuvinte asta, iubirea nu are o definiție fixă cum au teoremele, diferă mult de la om la om, fiecare trăiește și simte acest unic și înălțător sentiment, în felul lui.
       – ...Te-a părăsit? îl întrebă ea după un timp, văzându-l că tace.
       – Nu, eu am părăsit-o.
       – Te scoți acum, nu-i așa? Așa spun toți bărbații, că eu am fost „macio man” și eu am...
       – M-a înșelat, spuse Adam repede, de aceea am părăsit-o, dar dacă mă înșela cu alt bărbat, poate nu aș fi fost așa de bulversat...
       – Uau, adică este lesbiană, de spui, „cu alt bărbat”?
       – Nu este lesbi. M-a înșelat cu tatăl meu.
       – Poftim, am auzit eu bine, te-a... cu tatăl tău?
       – Da.

       Clementina îl privi de data aceasta direct și insistent, chiar foarte, foarte insistent acum, cu totul și cu totul cu alți ochii, poate chiar cu ochii sufletului ei destul de zbuciumat. Dintr-o dată simți că o tulbura prezența lui, de data aceasta și mai mult față de prima întâlnire. În fața ei, se afla un bărbat nu foarte frumos, nu era un play-boy, nu era un star de la Hollywood, nu era o vedetă a reclamelor, ci un bărbat cu trăsături chiar foarte comune, care își freca mâinile a ceva amestecat, a neputință împletită cu o chemare tacită la mângâiere. Ar fi vrut să se apropie de el, să stea în genunchi la picioarele lui, să-și așeze fața cuibărind-o în palmele lui ca să le oprească chinul frământării.
       – Adam, adevărat că m-am simțit și eu, cândva, așa ca tine, dar pe mine m-a părăsit atunci, ego-ul meu. Poate sunt puțin bulversată în momentul de față de situația noastră, mă străduiesc să te înțeleg, dar iartă-mi curiozitatea care izvorăște din niște sentimente pe care tu încă nu le știi... sau poate că încă nu le înțelegi pe deplin acum, dar... dar vreau să te întreb ceva: ea era frumoasă?
       – Cu ce te-ar ajuta pe tine asta, zise el repede ridicând mâinile în aer, ești... ești culmea, nu înțeleg ce s-ar schimba în relația noastră dacă eu aș spune că era mai frumoasă ca tine sau mai urâtă... Prefer să nu-ți răspund, nu vreau să fac comparații, pot să-ți spun doar atât, că era... că este o femeie normală.
       – Da, am bănuit că așa îmi vei răspunde. Tot respectul pentru tine și bărbații care gândesc așa. Dar eu trag următoarea concluzie; înșelându-te cu tatăl tău, înseamnă că a fost o femeie total nepotrivită pentru tine, iar în cazul acesta ți se potrivește, aș putea spune fără să greșesc, chiar ca o mănușă făcută pe comandă, un citat al lui Garcia Marquez: „Poate că Dumnezeu va dori să cunoști multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaște persoana potrivită, pentru că atunci când o vei cunoaște în sfârșit, să știi să fii recunoscător”.
       – Cine ești tu, Clementina?  
       Privirea lui era sălbatică în acel moment, citatul îl răscolise destul de drastic, îl răvășise complet, Clementina răsucise un cuțit în rana lui nevindecată încă. Era bulversat, total surprins, fata asta citea în el ca într-o carte și nu-și dorea acum asta.
       – Simplu: eu acum sunt o prostituată „intelectă”, sau dacă vrei să folosesc cuvinte mai reverențioase, eu sunt o femeie care a fugit din rai și-și caută liniștea și libertatea în iad. Însă la tine total este invers, asta gândesc eu acum.
       – Ne mințim amândoi, ne amăgim voluntar, nu există nici rai, nici paradis sau grădina Eden, nici iadul lui Satana sau purgatoriul. Noi trăim zilnic o amestecătură, un fel de talmeș-balmeș...
       Adam se opri și goli paharul din câteva înghițituri, lacom, setos, de parcă era ultimul pahar din viața lui, apoi după ce-și scutură zdravăn capul, se ridică brusc.
       – Noapte bună, Clementina.
       – Pleci?
       – Da.
       – Credeam că vei sta mai mult, dar văd că deja este dimineață, mai potrivit ar fi să-ți răspund: „bună dimineața, suflet bun!”
       – Bine, „intelecto!”, bună dimineața, suflet rătăcit, replică Adam plecând.

       După plecarea atât de intempestivă a lui Adam, Clementina trase o porție zdravănă de plâns, apoi cu ochii înotând încă în lacrimi, scria în jurnal:
       „Târziu în noapte, mai exact, spre dimineață, a venit la mine în vizită protocolară - pot spune „protocolară” fără să exagerez deoarece nici măcar nu ne-am atins, nu? - clientul meu drag, drag și misterios, cu numărul o sută. De ce am scris „drag” de două ori? pentru că asta simt pentru el. Până la, „îl iubesc ca o nebună”, oare câte întâlniri platonice vom mai avea? M-a atras la el, la prima întâlnire, tăcerea... am fost chiar bulversată câteva zile însă azi a vorbit mai mult, (chiar a formulat și fraze mai lungi!), dar îmi lasă impresia că este un bărbat singur, nenorocit - dar aici, cuvântului „nenorocit”, eu îi atribui sensul de om fără noroc sau aflat într-o situație vrednică de plâns, de milă - lăsându-mi libertatea (sau amăgirea?) să visez că eu sunt salvarea lui, singura lui bucurie. Dar mă întreb de ce nu are curajul să-mi spună ce simte și ce gândește cu adevărat. De ce se joacă cu mine? Să mă înșel oare!? Simt că mă privește în alt fel, ceva amestecat, enigmatic, chiar unic, nu vede în mine o jucărie sexuală și nu mă tratează ca pe o prostituată. Dar se naște în mintea mea o mare... o grea și chinuitoare întrebare: el m-ar putea oare iubi cu adevărat, știind - și asta chiar eu i-am spus-o însă nu regret - că m-am culcat cu peste o sută de bărbați? Este foarte greu, doar eu pot să îngrop acest trecut, doar eu pot să fug de el, doar eu pot să fac asta (am repetat să-mi intre bine în memorie?), dar trecutul mă urmărește ca o umbră, vine după mine cu pași mici, mereu și mereu, și tot mă prinde, pentru că la un moment dat voi obosi să tot alerg, să fug de el... Acum trăiesc un fel de nesiguranță, o cumplită teroare interioară, oare m-am îndrăgostit de el pentru că nu am făcut... ce? cum pot denumi asta acum!? Ce s-ar fi întâmplat dacă acum ar fi dorit să mă atingă, așa cum am dorit eu la un moment dat. Dacă ar fi făcut un simplu gest de apropiere, oare cum aș fi reacționat? L-aș fi acceptat, l-aș fi respins!? Dar dacă l-aș fi respins, cred că m-aș fi sinucis până acum. Dar dacă l-aș fi acceptat, o Doamne, cred că aș fi fost o marionetă în brațele lui, în senul că aș fi făcut tot ce mi-ar fi sugerat sau cerut să fac. Îl văd un bărbat obișnuit, nu are nimic special, nu este un star sau super boy, poate că sprîncenele mari, negre și stufoase să fie ceva deosebit la el, în rest... totul este normal. Subit, subconștientul meu s-a trezit la viață, simt că-mi ordonă imperios și fără tăgadă, să iubesc normalul... Am ținut și am fost ținută în brațe de bărbați mult mai frumoși, dar nu simțeam această atracție încărcată cu mult erotism, ce o simt acum când sunt în preajma lui. Ce se întâmplă cu mine? Ce mă atrage la el, în afară de acest „magnetism” erotic, mă tot întreb: tăcerea lui să fie? Dar dacă mă gândesc mai profund, tăcerea nu este chiar așa un semn de bun augur... Nu poți cunoaște un om „ascultându-i” tăcerea, nu? La prima întâlnire i-am povestit viața mea iar a doua zi mi-a părut rău, și culmea sau curios ar fi mai potrivit, acum nu mai regret: bine că știe! Nu am decât o singură explicație: cred că m-am îndrăgostit de el. Eu, care nu am fost niciodată îndrăgostită... Eu, care nu am fost niciodată îndrăgostită... Am repetat, că-mi este tare drag să scriu asta. Acum am observat ceva ciudat la el, chiar a tresărit puțin și a făcut ochii mari sub umbra sprîncenelor groase, - mă obsedează sprîncenele lui? - când i-am spus citatul lui Garcia, venit în mintea mea spontan, dar perfect potrivit pentru situația lui... Concluzie finală (sper că nu pripită!): Adam parcă este un cal sălbatic, pe care încă nu a pus nimeni șaua, cel puțin așa îl văd. Eu cred că am reușit, nu, mai corect este: că vreau să pun șaua pe el însă mi-e frică să-l încalec, sigur mă va trânti și cai verzi și steluțe roșii vor zbura prin capul meu... Îl simt că mă așteaptă. Și eu îl aștept... Stop. Stop. Stop. Mă opresc aici cu scrisul (visarea?), nu vreau să mă îmbăt cu apă rece”.

Sfârșitul primei părți.

Vizualizări: 39

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da! Concludent, bine scris. Credeam că tot textul va fi un dialog, monolog, cum a zis Adam. Însă notițele din jurnalul Clementinei, un personaj controversat dar interesant, sunt foarte bine venite, ca o concluzie a dialogului. Desigur ea s-a îndrăgostit, dar pentru el mai am rețineri. El este încă îndrăgostit de Mira și în expectativă mai este și Angela... Complicat.
Vom vedea ce urmează. Textul este corect scris, periat bine, mai există vreo 2 virgule înaintea lui și, să tot alerg, să fug de trecut... - să fug de el, pentru a evita o repetiție și cam atât.
Am citit cu multă plăcere și aștept partea a doua.
Sofi

Mulțumesc mult, Sofia, pentru lectură și ajutor. 

Partea a doua este încă în lucru, știi, așa cum am spus, că am pierdut mult din ea din cauza laptopului. O parte din vină o am și eu, trebuia să lucrez pe stick, așa cum o fac acum.

 

Sofia Sincă a spus :

Da! Concludent, bine scris. Credeam că tot textul va fi un dialog, monolog, cum a zis Adam. Însă notițele din jurnalul Clementinei, un personaj controversat dar interesant, sunt foarte bine venite, ca o concluzie a dialogului. Desigur ea s-a îndrăgostit, dar pentru el mai am rețineri. El este încă îndrăgostit de Sara și în expectativă mai este și Angela... Complicat.
Vom vedea ce urmează. Textul este corect scris, periat bine, mai există vreo 2 virgule înaintea lui și, să tot alerg, să fug de trecut... - să fug de el, pentru a evita o repetiție și cam atât.
Am citit cu multă plăcere și aștept partea a doua.
Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog mihai viteazul a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cord a utilizatorului Mick Lorem
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sonet nostalgic a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog sonet nostalgic a lui Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din spatele stâncilor a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku XI a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi a utilizatorului Nadia-Cosmina Prigoana
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Senzație #2# a utilizatorului Mick Lorem
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ordinea de zi a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog ordinea de zi a lui Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Numai ochi și capră-neagră a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (146 - 148) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taci a utilizatorului Mick Lorem
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nu te grăbi a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 8 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor