Trebuie să schimb trenul, exact în timpul orei de acalmie din Gara de nord. Razele provenind de la un sor muribund aruncă o lumină difuză, multiformă, gălbejită şi palidă peste chioşcuri, peste oamenii singuratici care bântuie prin sălile de aşteptare. O parte din raze cad moleşite pe cupola de sticlă a gării, iar restul, se strecoară înviorând doliul liniilor de cale ferată. Nu a început încă aglomeraţia.

     De la peronul unu, urc în tren, obişnuit cu şirul orelor nesfârşite de aşteptare, spre destinaţia cunoscută. Pare pustiu, nici un călător nu vine după mine. Vagonul lung şi compartimentele goale îşi aşteptă pasagerii derutaţi. 

     Nefiind sigur că am luat trenul care trebuie, cobor şi verific plăcuţa de pe vagon. Urc liniştit înapoi şi conductorul îmi compostează biletul cu un sunet sec, stingher, însă ferm care îmi pătrunde neplăcut în urechi.  

     Trenul a pornit imediat. Optez pentru compartimentul din mijloc. Acolo, tangajul vagonului este suportabil. Îmi aşez valiza deasupra, pe suporţii solizi pentru bagaje, alegând locul de lângă geam… verificându-l dacă se deschide. Totul este în  regulă. Mă prăbuşesc obosit pe banchetă cu intenţia dorm tot restul drumului.

     Acceleratul străbate în viteză staţiile cunoscute dar izolate, împânzite, de-a lungul traseului în goana cavalcadei anoste a stâlpilor electrici. Până în munţi mai este destul! Toropit de căldura din compartiment aţipesc, dus de uruitul monoton al roţilor de tren.

    Mă trezesc transpirat simţind că trenul încetineşte. Mirat, zăresc o gară necunoscută care nu era prevăzută în nici un mers al trenurilor! Trag în jos fereastra şi orizontul mi se ocupă cu trenul care şerpuieşte într-o curbă largă.

     În depărtare, o siluetă cunoscută aşteaptă nemişcată pe peron. Nu-mi vine să cred… este Giulia! Am crezut că visez şi mă ciupesc de mână. Nu se clinteşte din loc, parcă nu vede nimic iar eu, nu exist în faţa ei deşi, trenul staţionase cu zgomot infernal de frâne. Compartimentul meu s-a oprit chiar în dreptul ei! O secundă nesfârşită de delir sufocant mă destramă… i-am prins privirea pe care n-o pot uita. Vede prin mine… sar în picioare nedumerit şi strig fericit:

     - Giulia! Giulia!?

Însă ea nu se clinteşte din loc.

     Surescitat, mă reped la uşa compartimentului, dau buzna pe culoar şi alerg prin vagonul pustiu. Deschid nerăbdător uşa grea şi cobor derutat.

     Peronul e înalt, părăsit şi gol! Nu-mi imaginez cum şi unde a dispărut Giulia. Pripit, străfulgerat de câteva idei, mă orientez rapid spre ieşirea din gară. Zăresc în goană casa de bilete închisă şi nimeni în ea. Mă îndrept repede spre sala de aşteptare sigur că o găsesc acolo… e pustie! Mă năpustesc în lateral, unde se termină clădirile gării şi, unde sunt prevăzute ieşirile de serviciu… nici un taxi, nicio maşină, nicio trăsură! Verific repede şi-n partea opusă… nimic şi nimeni, doar linişte! Scâncesc deznădăjduit înlăuntrul meu… repetând:

     - Giulia! 

Pierise după o perdea inaccesibilă mie, fără nicio urmă. Atunci, observ agitat… nu este prezent nici personalul obişnuit al gării!

     Un rondou, încărcat cu flori vineţii, de toamnă, permite vehiculelor să întoarcă.  În depărtare, zăresc şirul de blocuri, casele aliniate şi un singur drum larg, neumblat, care pleacă din gară spre oraş.  Câmpul verde, cu iarba proaspăt cosită, întregeşte priveliştea, ivită ireal parcă pe-un ecran de pânză uriaş. Percep apăsarea miilor de ochi electronici supraveghind atmosfera, să n-o ia cineva aiurea… nici ţipenie de om, nicio mişcare, nici vântul nu adie! Îmi pare un târg arid, fără suflare şi fără urme de viaţă.  

     Trenul şuieră scurt de două ori dar, nu vreau să mai plec de-acolo! Toată oboseala şi vânzoleala acelor ani dispăruseră ca prin farmec. Zbuciumul sufletesc în care căutam identitatea cuiva, ca să o regăsesc pe-a mea proprie, pieriseră în acorduri amestecate eterogen.

     Locomotiva fluieră din nou… mă aşteaptă, fapt neobişnuit la un tren! Dau dezamăgit din mână… şi continuu să răscolesc în minte posibile variante unde s-ar afla Giulia.

     Cercetez atent în toate camerele şi magazia de bagaje. Uşile sunt  întredeschise, încăperile parcă aşteaptă să fie inspectate, totul încărcat cu o linişte apăsătoare. Un aer irespirabil, stătut, mă întâmpină în fiecare odaie. Mirosul obişnuit al duşumelelor din lemn şi mozaic, date cu petrol, ca-n orice gară imprimă singurătatea indestructibilă… peste tot mă aşteaptă un gol şi-un pustiu chinuitor. Nu înţeleg ce se întâmplă.

     Aud din nou, insistent, sâsâitul monstrului de fier. Sunt înnebunit că iarăşi o pierd în acest moment important din viaţă. Cineva nevăzut spintecă liniştea cu un fluierat strident, locomotiva îi răspunde cu un pufăit. Sar pe prima treaptă a vagonului. Trenul se pune încet în mişcare. Gara stingheră rămâne în urmă. Urc mai departe şi uşa se închide în urmă brusc, automat, scârţâindu-mi timpanele şi mintea, cu zgomot sonor de fiare.

      E un accelerat ciudat, singuratic, cum n-am mai întâlnit până atunci. Ca întotdeauna, mă uimeşte schimbul locomotivei electrice, cu Diesel sau cea cu abur. Combinaţia fantomatică se petrece întotdeauna la vârf, înfăptuită de o lume ascunsă, neştiută de nimeni din lumea mea. Simt cum mă topesc într-un soi de  reflexie interioară transformată în mânie şi întrebări veşnic nerostite. Curiozitatea mă-mpinge înainte, se revoltă ca la începutul civilizaţiei şi încet, totul se pierde în obişnuinţe. Capotez descărcat de iluzii pictate şi pâcle şterse definitiv.

     Trenul prinde viteză din ce în ce mai mult. Avansez spre locul meu nesigur, bălăbănindu-mă de pereţi, lovind cu umerii, să mă echilibrez uşile celorlalte compartimente şi barele din dreptul ferestrelor.

Tremurând de încordare pătrund înăuntru. Trântit pe banchetă, extenuat şi întristat mă umplu gradat cu o senzaţie de saţietate neînţeleasă. Privesc cum zboară în viteză munţii verzi, întunecaţi şi împăduriţi până în vârfuri.

     Tresar, soarele apusese însă ochii calzi ai Giuliei mă urmăresc prin fereastra întunecată, melancolici şi înţelegători ca atunci când îmi promitea ceva!

Se apropia tunelul şi umbra ei grea, acţionând sublimată se amplifica neînchipuit.

      În clipa aceea, instantaneu aş paria că am început o altfel de viaţă. Îmi pun plictisit veşnica întrebare omenească:

Oare să fie ultima?  

Vizualizări: 37

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Atmosferă, mister, trenul vieții, gara pustie - trecutul ademenitor, dar inaccesibil - și apoi un nou început... :)

Frumos scris, mi-a plăcut!

Ai prins ultimul tren? Sau cel predestinat... Doar viitorul poate spune și poate ochii Giliei. Un text deosebit de frumos cu și despre suflet. Descrierea unui vis, ale simțurilor și trăirilor singuratice.

Razele provenind de la un sor, - cred că ai vrut, un soare

cu intenţia dorm - lipsește un să.

Impresionant ca întotdeauna.

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu i-a dăruit un cadou utilizatorului Marioara Visan
cu 5 ore în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Om-lumânare a lui Lidia Pervu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Adam era roșu ca un măr a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog oameni-robot a lui Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului Lidia Pervu
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 18 ore în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Trece vremea... a lui Lidia Pervu
cu 21 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt lefter, Doamnă... a utilizatorului nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin gaura cheii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog os a lui Djamal mahmoud
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog os a utilizatorului Djamal mahmoud
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog sura 2 a lui Djamal mahmoud
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura 2 a utilizatorului Djamal mahmoud
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog seară bună maestre a lui gina zaharia
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog seară bună maestre a utilizatorului gina zaharia
ieri
Blăjan Ovidiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gestul a utilizatorului Blăjan Ovidiu
ieri
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor