Exercițiu (2)

[Cosmin Preda]

Îngenuncheat pe o colină, un bărbat stă în rugăciune. Ochii fizici îi sunt liniştiţi şi închişi, dar ochii minţii lui privesc înspre cer. Mâinile lui, întinse, caută şi ele cerul. Sfios, vântul şi-a oprit freamătul, iar florile câmpului şi-au plecat lin frunţile…
“Locul în care te rogi se umple de vibraţia înaltă a fiinţei tale şi întunericul se retrage înfiorat. Întunericul este teama, incertitudinea, golul din suflet provocat de absenţa lui sau a ei, sentimentul profund de frustrare, şocul produs de valul răuţăţii, care vrea să te atingă cu marginile lui zdrenţuite…” - i-a spus femeia într-una din serile petrecute împreună.
Un bărbat se roagă şi Lumina necreată învăluie colina. O muzică a sferelor face să vibreze divin atmosfera. Lumina şi muzica îi pătrund sufletul, şi chipul bărbatului surâde şi străluceşte frumos în lumina serii…

[Sofia Sincă]

Interesant! Multă poezie, metaforă se găsește în acest paragraf.

Sofi

[Corina Militaru]

Am auzit muzica sferelor. :)

[Vasilisia Lazăr]

Minunat! Se vede că ești, prin definiție, poet.

[Chris]

putin, dar plin...

citit cu placere,