Ascensorul lui Fănel

 

          Linia orizontului îmbrățișa întinderea de apă. Soarele săruta valurile. Rușinate și gălăgioase, acestea își ascundeau trupul în nisipul obosit, acompaniate de zâmbete, muzică, forfotă. Într-un cuvânt – viață. Aglomerația de pe plajă transmitea o stare de anarhie. Cu toate acestea, grupurile compacte își vedeau fiecare de bucata lor de libertate.

          Pe terasa Acapulco, la o masă, o pereche de tineri japonezi făceau fotografii. Ajunseseră în Eforie Nord cu două zile în urmă. Hiroshi, fiul unui prosper om de afaceri nipon, și-a invitat prietena într-o excursie prin Europa. Usaghi, o minune de fată, provenind dintr-o familie mai modestă, nu l-a putut refuza. Era șansa vieții ei să viziteze Parisul, Viena și poate chiar Londra. Ce căutau atunci în Eforie Nord? Hiroshi a fost trimis de tatăl său în portul Constanța pentru intermedierea unor afaceri. Și-ar fi dorit să se cazeze în Mamaia, dar hotelurile erau pline ochi. Un taximetrist care rupea puțin în engleză i-a adus la Steaua de Mare. Nu-i cunoștea nimeni. Libertatea i-a luat de mână și i-a aruncat pe nisip. Doar generic se putea vorbi de libertate. Hiroshi trebuia să analizeze câteva oferte și să-i transmită tatălui concluziile. Îi sugerează prietenei lui să viziteze singură stațiunea. Așa ajunge Usaghi în oficiul poștal, de unde cumpără vederi pentru a le trimite prietenelor ei și părinților. Era deja un obicei. De multe ori cărțile poștale ajungeau după revenirea ei. Era ca un fel de reîntoarcere în acele locuri, ca o joacă a unui copil mai mare. Împlinise 23 de ani iarna trecută, dar inocența o ținea încă ascunsă într-un buzunar.

          Curioșii îi aruncau zâmbete ciudate. Inițial se speriase puțin, dar observând că sunt inofensivi, s-a liniștit. Totuși nu putea hoinări singură într-o lume străină, a cărei limbă n-o cunoștea...

          Se decise să se reîntoarcă la Steaua de Mare. Făcând o rotație, căuta cu privirea un taxi. Goneau pe lângă ea, ce-i drept, dar în viteză și toate ocupate. Resemnată își târâie pașii spre faleză. Paralel cu marea, era așa de simplu să ajungă la hotel.

          În drum spre faleză, ghidată de furnicarul uman și zgomotul valurilor, zărește agățate pe câțiva copaci niște veșminte. I se pare ciudat. Se apropie de locul cu pricina. Câțiva vânzători ambulanți înjghebaseră un mic talcioc, unde vindeau obiecte de artizanat: ii, mici sculpturi în lemn, prosoape țesute și multe alte nimicuri. Avea bani la ea, dar nu lei. Se plimbă puțin admirând minunățiile artistice. O ie brodată cu flori multicolore îi trage cu ochiul. Se apropie de vânzător și încearcă să comunice cu acesta. Greu. Se folosește de limbajul semnelor. Cumpărase ia cu 50 de dolari. Fericită, grăbește pasul spre faleză. În aglomerația din jurul ei se simțea un fluture care alerga spre floarea lui. I se făcuse dor de Hiroshi, dar își hrănea privirea cu valurile care se spărgeau de dig. Se așează la umbră, pe bordura de pe faleză și privește spre mulțimea care se bălăcea în apa plină de alge. Degajată, face câteva fotografii. Parcă era de-a casei. În fața ei, terasa Acapulco o va ghida spre Steaua de Mare. Se oprește la o tarabă și cumpără două porții de plăcintă turcească. Distanța dintre ea și iubitul ei se tot micșora. Mai avea puțin. Inima îi bate cu putere. O iubire sinceră îi leagă de vreo doi ani. Se visa deja doamna Li, dar trebuia să aștepte. Gândurile îi fug spre țara ei.

          Fănel, un pârlit din Urziceni, zăcea toată vara pe litoral, urmărind străini și buzunărindu-i. Știa ceva franceză, engleză, rupea puțin și-n italiană. Nu era un băiat prost, dar nu-i plăcea munca. Prefera să obțină banii mai ușor: azi un telefon, mâine un portmoneu. Așa trecea vara, iar toamna revenea pe capul bunicii...

          Din instinct, Usaghi grăbește pasul. Agitația de pe plajă rămăsese în urma sa. Ajunsese lângă hotel. Deodată simte o mână pe poșeta ei, iar alta îi apasă pe spate ceva metalic.

          – Doamne...

          – Nici un „Doamne”, dacă vrei să nu-ți zbor creierii!

          – Putem negocia. Cât vrei?

          – Nu aici. În liftul hotelului...

          Fetei îi scapă un OK cu voce tremurată. Fănel o prinde de braț și intră cu ea în hotel. Trec repede de recepție și se îndreaptă spre lift. Ghinion. Liftul era plin, iar ușile se închid în fața lor. Îi face semn că vor urca pe scări. Usaghi se codește, dar nu vrea să fie implicată într-un scandal iscat în cealaltă parte a lumii. Ce-ar spune părinții lui Hiroshi? Se lasă manipulată de îndrăznețul blond. Urcă. La etajul întâi domnea liniștea. Se oprește și-l privește pe agresor  în ochi.

          – Cât vrei să mă lași în pace?

          Fănel se face că nu înțelege. Nu știe cum să demareze mai departe acțiunea, pentru a nu exploda „inițiativa” sa cu urmări la poliție. Putea să-i smulgă poșeta cu bani și să fugă, dar voia mai mult, simțea că poate da lovitura. Un zgomot scurt îl avertizează că ascensorul s-a oprit aproape de ei. Liftiera iese grăbită. Într-un impuls de moment se aruncă cu tânăra japoneză în lift, înainte de a se închide și apasă butonul pe cifra 8. Fata îi face semn că trebuia să apese pe 3. N-o bagă în seamă. Scoate din nou pistolul pentru a-și domina victima. Usaghi era tulburată. Nu știa ce va urma. Din instinct ridică mâinile. Poșeta și plasa îi cad. Fănel voia altceva. Ochii micuței nipone se împăienjenesc. Se apropie de ea și o percheziționează. Printre lacrimi îi scapă un NU răgușit.

          – Stai liniștită, proasto, că nu te violez!

          Bucuros că descoperise ceea ce căuta, se calmează. Într-o engleză stâlcită îi explică fetei ceva în legătură cu 2 000 de dolari.

          – 2 000 de dolari?

          – Da, pisicuțo, asta dacă vrei să scapi neviolată...

          Usaghi înțelege rapid. Se cerea o răscumpărare. Cu telefonul fetei în mână, Fănel așteaptă puțin.

          – În regulă. Trebuie să-l sunăm pe prietenul meu.

          – Tu suni și eu vorbesc! Fără comentarii sau complicații, zise Fănel îndreptând pistolul spre ea.

          Usaghi tresărise. Transpirația amestecată cu lacrimi i-a invadat tricoul. Accesează numărul lui Hiroshi și îi întinde telefonul blondului. Sigur pe el, Fănel, în câteva cuvinte îi explică despre ce-i vorba. Hiroshi voia să vorbească cu Usaghi, să se convingă că prietena lui este teafără.

          Printre oftaturi, Usaghi îi spune că momentan n-a pățit nimic. Negocierile sunt scurte. Încolțit, Hiroshi îi promite 2 000 de dolari, sugerându-i ca tranzacția să aibă loc pe terasa hotelului, peste jumătate de oră. Fănel insistă:

          – 15 minute sau iubita ta va zbura fără parașută!

          Lucid și înțelept, Hiroshi acceptă rapid. Pentru Usaghi timpul parcă încremenise. Nu conștientiza ce i se întâmplă. Trăia un vis urât sau realitatea își bătea joc de ea? Palma dreaptă a lui Fănel o bruschează, dirijându-i pașii spre scara de acces a terasei exterioare a hotelului. Un corp metalic i se înfipsese parcă pe spate. Răspunde printr-o imobilizare generală. Se simțea un bolovan care tot creștea, până când o barieră de neclintit izvorea din neant. În liniște, ușor se auzeau stropi călduți care mângâiau bolovanul. Plângea natura neputincioasă? Probabil...

           – Scârboaso, ce dracu faci?

            Lacrimile acompaniază „ploaia” care explodase într-un interior răvășit. Picioarele lui Usaghi se urnesc greu, dar jenate, din balta provocată de picăturile de lichid. Un fulger a atins-o în creștetul capului și bolovanul s-a transformat într-un corp inert. Fănel o târâie greu, căutând cu privirea un loc pe terasă. Inventiv, leagă fata de o balustradă cu propria ie, transformată în sfoară imobilizatoare. Își însușește plăcinta fetei, dar se retrage câțiva pași  pentru a nu amesteca mirosurile. În depărtare, valurile se rupeau sacadat. Tot așa bătea și inima lui Usaghi. Tremura pentru viața ei, fără să-și dea seama că pistolul lui Fănel era o imitație de jucărie foarte reușită. Imaginația îi încurcă gândurile. Dacă-l va sechestra și pe Hiroshi? Dacă-i va omorî pe amândoi? Întrebări la care clipa refuza să stabilească răspunsul.

            Peste 20 de minute, privirea de gheață a lui Hiroshi pătrunde pe terasă. Taciturn, japonezul face câțiva pași. Fănel îl întâmpină cu mâna întinsă. Fără să rostească un cuvânt, Hiroshi îi întinde dolarii. Legată undeva în depărtare, iubita lui era în viață și teafără. Fănel numără banii, apoi îndreptând pistolul spre cei doi, dispare în interiorul hotelului. În răcoarea clădirii își face calcule. Își va cumpăra o mașină. Zâmbind fericit, se îndreaptă spre ascensor. Ciudat. Ușa liftului era deschisă. În interiorul acestuia, o pereche de cătușe îi șoptesc că totuși nu avea suficient mărunțiș să-și permită un vehicul. Și în fond și la urma urmei, nici nu prea avea loc în celulă să se plimbe cu mașina...

Vizualizări: 140

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Și de data aceasta românul s-a făcut de râs... O întâmplare tulbure, mioritică putem spune, din păcate. Subiect destul de obișnuit pentru plaja românească sau poate nu numai pe la noi. Cam peste tot sunt hoți.

Proza este cam rapidă... chiar telegrafică pe alocuri. Propoziții scurte, suspansul lipsește, deși se putea găsi având în vedere tema. Explicații reduse... În ce limbă vorbeau japonezii? S-au înțeles dintr-un foc cu răpitorul, cam ușor, lejer, lejer s-a înfăptuit tot. Că doar plaja de la Mamaia nu e chiar în codru... În sfârșit, asta a fost inspirația.

Am citit cu plăcere.

Sofy

Doamnă Sofy,

am așteptat cu emoție părerea dumneavoastră. Accept „cu fruntea sus” observațiile dumneavoastră constructive, de care voi încerca să țin cont în viitoarele eseuri. Până la urmă, cât trăim învățăm...

Vă mulțumesc pentru sugestii și lectură. 

Da, cam sacadat ritmul. Apare și o contradicție pe undeva. Pe de-o parte Usaghi comunică greu - prin semne până la urmă - cu vânzătorul, iar mai târziu se înțelege foarte lesne cu Fănel :) Cred că mai trebuie lucrat puțin textul.

Una peste alta, am citit cu plăcere!

Fănel este un șmecheraș situat în umbra infracțiunii și nu-i pasă dacă Usaghi înțelege chiar tot. Undeva în text, am menționat faptul că cei doi comunică într-o „engleză stâlcită”. Limbajul semnelor este de fapt cel care primează în comunicarea lor. 

Îți mulțumesc mult, dragă Corina, pentru sugestii și lectură.

Exprimare pleonastică: Nu știe cum să demareze mai departe acțiunea,

Și în fond și la urma urmei

O scriere curată gramatical, însă foarte austeră literar. În tot textul dacă sunt două-trei figuri de stil. Puține, foarte puține!

În proza literară nu prea sunt agreate cifre.

Construcția mie mi s-a părut veridică, dar comună.

 da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

VALERIA MERCA 

SOFIA SINCĂ 

MIHAELA POPA

TUDOR CICU

VASILISIA LAZĂR 

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (122-124) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Taci(tu)! şi-a actualizat profilul
cu 8 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog urban a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog urban a lui Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Socrate a căzut printre punctele de suspensie a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Socrate a căzut printre punctele de suspensie a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (122-124) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Casa (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Pictograma profiluluiDinca Valerian i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spovednia unei femei normale a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 20 ore în urmă
Pictograma profiluluibolache alexandru i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Pictograma profiluluibolache alexandru i-a dăruit un cadou utilizatorului Gabriela Ana Balan
cu 20 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (116 - 118) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 23 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să mai răsar, Doamne? a utilizatorului gabriel cristea
cu 23 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog urban a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog urban a lui Darie Giurgiu
cu 23 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor