Afară urgia se descătușase: nigea, viscolea, dar eu n-auzeam și nu vedeam! În mine, revolta pornise în căutarea unui răspuns logic și era de nestăpânit. Rețeaua neuronală, mai, mai, să o ia razna: se încâlcise, se încălzise. Din urmă, trecutul se extindea cu repeziciune, iar prezentul mă comprima în emoții. La limita coliziunii celor două, mă agitam numărând clipele până aveam să șterg podeaua cu individul picat din cerul său egoist care îmi tăiase orice chef de zbor. Și toate fiindcă pe net, cineva lansase o întrebare-exercițiu și toți își dădeau cu părerea căutând rezolvarea. M-a mâncat undeva să răspund și na! Realitatea luase o turnură nedorită. Noaptea mă îmbrățișă tandră: „Hai, lasă de la tine! Uită!” și-am început să-mi construiesc vise, ca deobicei, deși știu că n-o să mi le amintesc. Cred că zorii se hrănesc cu ele și eu mereu o iau de la căpăt. Asta sunt! O hapsână! Devorez noutățile zilei și clădesc noaptea himere.

        După un somn odihnitor, știrile dimineții: drumuri blocate, ceruri învolburate, trenuri anulate... Ca un făcut, iar dau peste omul - Putin, că așa arăta poza lui de avatar, și iar mă bulversează răspunsul său de aseară: „Ai făcut matematică cu femeia de servici.” Am trecut peste cacofonie, peste „servici”, am acceptat că pot greși un calcul și totuși am rămas la fel de perplexă. Durerea era încă acolo și rana supura... La începutul clasei a noua, diriginta s-a decis să completeze catalogul și ne-a cerut datele personale. Fiind ora de dirigenție, cam zumzăiam între noi până când l-a ridicat pe un coleg... Roșu la față, încet și cam poticnit a spus ocupația mamei: femeie de serviciu. Liniște! nimeni nu mai șușotea, eu încremenisem, cred că și ceilalți au simțit acut aceeași senzație... De ce am tăcut, atunci? Ce să-i răspund, acum, lui Putin?

       Am dat clic pe pagină, am închis calculatorul și am ieșit să respir. Afară, pomii albiți de flori, de nea, se plecau înainte-mi. Unii, mai tineri sau mai trecuți – cu evlavie îngenunchiaseră sărutând zăpada mieilor.

       Doamne, niciodată n-am mâncat înghețată cu flori, cu petale! Și ce foame!

 

 

PS: Până mă satur, vă las exercițiul de pe net: 8 : 2 (2+2) = ? (Răspuns: 1 sau 16 ?)

 

 

Vizualizări: 284

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

8:2(2 + 2)=16 Felicitari!


Mulțumesc!  Văd că ai intrat în joc :) Putem scrie matematic...
Ioniţă Gabriela a spus :

8:2(2 + 2)=16 Felicitari!

Tu, Mihaela, scoți bijuterii din orice! :) Încântată de lectură!

Corina, mulțumesc! Eu mă tem că scot, uneori, prea multe perle, așa că, mai bine „bulimie” :)


Corina Militaru a spus :

Tu, Mihaela, scoți bijuterii din orice! :) Încântată de lectură!

Nu-l știam așa frustrat pe domnul Putin, dar la cum îl bănuiesc o să se-ndrăgostească taman de o femeie de serviciu și n-o să-l vrea ea!

Bucuros de lectură,

Paul

Mihaela, felicitari, ca intodeauna ai un stil foarte special de a povesti intamplari aparent banale dar profunde prin mesajul transmis, cu un umor spumos. Te imbratisez cu drag.

bună îngheţata! nu vreau să mă gândesc ce ar fi spus respectivul despre mine :)))

am citit cu plăcere...

Mulțumesc! N-am prevăzut un astfel de scenariu :)
„Picat din cerul său egoist”, mă întreb: o persoană cu iubire excesivă de sine ar putea iubi?


Dolha Paul-Alexandru a spus :

Nu-l știam așa frustrat pe domnul Putin, dar la cum îl bănuiesc o să se-ndrăgostească taman de o femeie de serviciu și n-o să-l vrea ea!

Bucuros de lectură,

Paul

Mulțumesc, Mara! Caut bucuria în tot ce mă înconjoară și de pot s-o transmit, mă simt acceptată. În fond societatea e o formă de acceptare prin ceea ce facem pentru ea. Uneori ni se împun reguli. De noi depinde cum le vedem și limita cum le acceptăm. Umorul e calea de-a evada! Râsul cred că e modalitatea prin care blocăm mintea la problemele curente și deschidem linii de comunicare cu cei din jur într-un mod plăcut.


Marioara Visan a spus :

Mihaela, felicitari, ca intodeauna ai un stil foarte special de a povesti intamplari aparent banale dar profunde prin mesajul transmis, cu un umor spumos. Te imbratisez cu drag.

Doamne cat esti de dulce, ma faci sa zambesc, te iubesc si mi-e dor de tine. Ce seri de rasete am mai facut impreuna... imi lipsesc acele timpuri. Te imbratisez si eu.

Mulțumesc! Unele persoane trebuie ignorate pentru a nu pierde timp, așa că, procedezi bine! Gândește-te doar la înghețată. :)


Augusta Cristina Călin a spus :

bună îngheţata! nu vreau să mă gândesc ce ar fi spus respectivul despre mine :)))

am citit cu plăcere...

Mulțumesc celor șase membri care și-au lăsat amprenta trecerii! Din inima mea pentru inima voastră, drag!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Odihnă veșnică, Poete! Ne-ai părăsit cu poezia-n inimă, dar și câtă inspirație, cât…"
cu 3 ore în urmă
ovidiu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In lumea extraplată a utilizatorului ovidiu
"Mulțumesc Frumos   Chris!"
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Catacombe

În orașul acestafiecare se ascunde,eu aduc chitarala care cântă nebunul acoperitcu frunze de…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Sarea înseamnă bogăție! – Salina Ocnele Mari a lui Ion Nălbitoru
cu 10 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia . Fiorii începutului a lui Dulmin Aurel
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Dumnezeu să-l odihneacă!"
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mergeți pe pagina lui. Citiți-i poezia. Are 441 de postări pe blog. Are și multe proze și eseuri.…"
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"L-am cunoscut aşa de puţin! Acum e-n poezia fără timp şi spaţiu ..."
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Sa! Regret tare mult, dar a plecat la locul lui din…"
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum lin la Ceruri, mult iubite Părinte-Poet Dumitru Ichim! a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Odihna vesnica! "
cu 17 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
"Nu-mi vine sa cred! Ieri ne multumea... Odihna vesnica! "
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
"Condoleante familiei si cuvantului glasuitor de poezie!!!"
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
"Părintele Ichim a plecat azi la ceruri. Sunt șocată. Tot azi mi-a trimis un mesaj de mulțumire…"
ieri
Postare de log efectuată de PERJU LAURENTIU VIOREL

Rugăminte către timp

Am vorbit frumos cu timpul,L-am rugat un pic să stea,Să-i explic care-i motivulȘi să-i spun dorința…Vezi mai mult
ieri
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fiori a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru frumoasa apreciere. Aceasta mă eliberează de multe temeri…"
ieri
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Versoterapie a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Mulțumesc frumos!"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor