Premiul I la secțiunea Eseu – „Fețele adevărului” de Pop Dorina

[Vasilisia Lazăr]

Fețele adevărului

 

          motto: „Adevărul este un fruct care nu trebuie cules decât atunci când este complet copt.” - Voltaire

 

          Umbrit de minciună și invadat de nimicnicia umană, adevărul se ascunde deseori la umbra firelor de iarbă. Nu ne interesează sau nu-l observăm? Se spune că sunt tot atâtea adevăruri câți oameni există. Posibil, dar... adevărul tău își mută pașii în minciună în drumul spre mine? Traiectoria adevărului pe axa existențială face popas în stațiile relativității. Zâmbește și merge mai departe cu discernământ, încercând să găsească calea spre plus infinit. Acolo îl așteaptă plin de prospețime și unicitate adevărul absolut. Poate că, într-o zi, prin curaj și negând minciuna, adevărul relativ se va intersecta cu cel absolut. Filozofic pare imposibil, însă capcanele unei realități debusolate poate împinge dorința gândului rațional la o călătorie în timp, într-un spațiu acum nedefinit, spre un punct fix.

          Încercând să resetăm adevărul, ca și cum ar fi calitatea unui om onest, observăm, raportându-l la aspectele cotidiene, atât calități, cât și defecte ale ideii de adevăr. Intercalăm cuvântul în gândirea și observația noastră apelând la un banal exercițiu de imaginație. De exemplu, să analizăm afirmația: Ești galben. E o constatare cromatică adevărată și atât? Dacă elementul care a observat nuanța s-a raportat la un dovleac, acesta n-ar avea motive de supărare. Repulsia dovleacului ar trebui să înmugurească doar atunci când gospodina vrea să-l... taie! În alte împrejurări, de ce l-ar deranja faptul că cineva-l arată cu degetul accentuând spre nuanța hainei? Altfel se pune problema când o persoană, trăgând de mânecă o altă ființă îi subliniază răspicat acesteia că-i galbenă. În acest caz, adevărul spus fără ocolișuri ar trebui să supere? Răspunsul, chiar dacă nu se ascunde în spatele unei bucurii, poate luneca ușor pe panta unui disconfort și poate determina un conflict. Cel galben încearcă să-i riposteze celuilalt că e... roșu! Și de aici până la declanșarea spontană a urii este doar un oftat. Tăcerea este eleganța adevărului care probează masca indiferenței.  

          Aruncând apatia în stânga noastră, mergem mai departe pe cărările analizei. Tocmai m-am împiedicat într-un melc și mi-a scăpat o jignire nevinovată: Ești prost! Melcul, nepăsător (și surd...), s-a ascuns totuși în cochilie după impactul cu talpa mea. Ce s-ar întâmpla dacă i-aș spune unui om că-i prost? Puțini ar încerca să afle de ce. Și mai puțini ar fi cei care mi-ar întoarce spatele surâzând. Pentru cei mulți, nervoși și răzbunători, adevărul ar trebui să edifice probe solide în spatele prepoziției pentru că. Defectul va fi remediat de inteligență. Demonstrarea adevărului în acest caz ajută prin curajul celui care a constatat și voința celui jignit. Dar ce ne facem atunci când adevărul, raportat la propoziția analizată, este negat. Mergem la tribunal? Constatările argumentate ar trebui să ia calea dialogului, însă de multe ori gândirea umană tinde spre haos, nicidecum spre o analiză echilibrată a defectului. Prostia urlă adeseori prin fapte și cuvinte, însă adevărul ca entitate abstractă nu poate controla acest aspect. 

          Deci, obiectiv sau subiectiv, adevărul trebuie raportat la ceva bine conturat în timp și spațiu. Să analizăm adevărul care există în propoziția: Frunza este verde. Dacă primăvara a plecat curând, lăsând loc surorii ei mai mare - vara, atunci adevărul este la el acasă. Însă dacă ne-a copleșit frigul și toamna grăbită ne face cu mâna, propoziția prezentată devine falsă. Și joaca cuvintelor raportate la antiteza adevărat-fals poate continua. Concluzionăm faptul că adevărul nu poate conviețui solitar, ci în comuniune cu multe elemente. Adevărul absolut este o dogmă greu de atins, însă adevărurile contextuale sunt prezente la tot pasul.

          Adevărul tău nu poate fi identic cu adevărul meu! Ființa umană în tumultoasa sa existență caută să se raporteze la un anumit adevăr, încercând să fugă de minciună, chiar dacă involuntar cochetează cu ea. Dacă vom reuși să aliniem la același numitor multiplele adevăruri individuale, vom reuși să-i dăruim adevărului strălucire, urcându-l pe o nouă treaptă.

          Pornind de la definiția clasică: „Adevărul e dumnezeirea omului liber.” – Maxim Gorki, putem sugera faptul că direcția adevărului tinde spre libertate, pace, liniște și iubire. Hrănindu-ne cu adevăr, oferim o șansă propriului nostru viitor.

 

[Pop Dorina]

Țin să mulțumesc în mod special doamnei Sofy și Valeriei Merca care au acordat nota zece acestui eseu. 

După afișarea notelor acordate de membrii site-ului, realistă cum cred că sunt, mă vedeam pe podium, dar nu credeam că voi atinge treapta maximă.

Vă mulțumesc.

[Valeria Merca]

Felicitări, Dorina! La cât mai multe asemenea întâmplări fericite!

[Pop Dorina]

Îți mulțumesc, dragă Valeria.

[Vasilisia Lazăr]

Din nou felicitări, Dorina! ❤

[Pop Dorina]

Putea fi un cadou mai frumos de ziua mea? Două premii pe Însemne Culturale! Pentru mine e... mult, dar voi încerca să țin ștacheta ridicată.

Vă mulțumesc, doamnă Vasilisia, printre lacrimi de fericire.

[gina zaharia]

Felicitări, Dorina!

[Carmen-Bernadeta Anghel]

Vă mulţumesc pentru urări!

Vă felicit pentru premii şi vă doresc La mulţi ani!

Sănătate şi numai bine!

[Pop Dorina]

Îți mulțumesc, dragă Gina.

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc, doamnă Carmen, pentru gândurile pozitive.

[Nikol MerBreM]

Felicitări!

[Laura H.]

Felicitările mele, doamna Dorina Pop!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc, doamnă Nikol, pentru apreciere.