Frunzuliţă de pe-ogor

Noi, prin Grupul de Umor,

Am cătat şi-am adunat

Tot ce, mări, s-a postat:

Glume, epigrame, farse…

Când mai crude, când mai arse,

Nesărate, piperate…

De parcă au făcut rate

Bieţii noştri umorişti…

Că dacă-i citeşti, vai, rişti

Să te-apuce de ei mila

Dară iute-ţi întorc fila

Şi îţi spun de la obraz

Fără a-ţi face necaz

Făr-a-ţi afecta egoul

Că umoru-i ca ecoul –

Ecoul nu se clădeşte

De nimic nu întâlneşte.

                           da Coza

-

P.S: Doritorii, dar mai ales antologații, pot descărca PDF-ul E-book:

Epigrama%20si%20surorile%20ei.pdf

Vizualizări: 981

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 

Predoslovie

 

       S-au scris biblioteci întregi despre umor şi umorişti încât e greu, dacă nu cumva imposibil, să mai decelezi un aspect cât de cât inedit în acest domeniu, cum de altfel în orice altă disciplină. Asta nu înseamnă că trebuie să pastişăm, să plagiem, să compilăm cu bună ştiinţă, aşa cum compilez eu acum, aducând de pe Wikipedia definiţia epigramei şi istoricul ei: „Epigrama (din latină epigramma, prin franceză épigramme) este o specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, de obicei catren, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt...

       Epigrama este o formă fixă de poezie, cu un conţinut satiric, umoristic, aforistic sau poetic, ce ţine de ascuţime şi de arta ingeniozităţii, având o structură binară ce-i conferă simetrie şi opoziţie între argument şi contraargument. Printr-un mecanism epigramatic, această structură naşte o tensiune numită „epigramatică”, care se descarcă printr-o „scânteie”, o surpriză ce poartă numele de poantă.

       Epigramele constituie o modă a literaturii Epocii Luminilor, prin care autorul satirizează defecte morale, mai puţin fizice, ale individului. În special, se dezaprobă lăcomia, ipocrizia şi alcoolismul, prin versuri cu un caracter etic, al căror model este preluat din Antichitate.

       În literatura universală s-au evidenţiat epigramişti ca Marţial (Roma), Simonide (Grecia), Voltaire (Franţa), Lessing (Germania), Puşkin (Rusia) ş.a., iar în literatura română George Topîrceanu, George Ranetti, Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel), Tudor Arghezi, Alexandru Clenciu, Alexandru Macedonski, Ion Th. Grigore, Mircea Ionescu-Quintus, George Zarafu, Mihai Pânzaru-Pim ş.m.a.”

       Răsfăţat-am epigrama deoarece ea a populat copleşitor Grupul de UMOR al site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, de unde a rezultat acest E-Book. Nu neg faptul că au fost şi sunt autori care au scris şi continuă să scrie umor sub diferite forme (poezii, parodii, schiţe, anecdote…), însă l-au postat pe blog, forum sau în alte grupuri, deşi au fost atenţionaţi să-l aducă (şi) aici. Vom vedea ce vom face cu acest valoros material…

       Principiul după care au fost aşezate textele în carte e cel cronologic, dar el nu a putut fi respectat întotdeauna.

       Ce autori fost cuprinși în Epigrama & suratele ei? Iaca nu vă spun. Sunteți poftiți să descoperiți singuri. :)

       Îmi place să cred că a ieşit o colecţie interesantă, unde întâlnim, firesc, epigrame şi poezii slăbuţe, dar şi epigrame demne de orice antologie pretenţioasă. Nu pot să nu semnalez duelurile epigramistice înfiripate între doi, trei, patru epigramişti – acestea sunt un adevărat deliciu!

       Mulţumesc în acest cadru graficienei Adelaida Mateescu, pe ale cărei eseuri în creion (doar o parte) le-am folosit întru înnobilarea paginilor! Pentru a evita vreo ripostă din partea vreunui „creionat”, nu le-am trecut numele...

       Veţi onora sau nu această carte citind-o, e strict problema dumneavoastră, însă citez un clasic aflat la această oră în pârnaie: Nici nu ştiţi ce pierdeţi!

       Cu plecăciune,

                           Ion Lazăr da Coza

Felicitări, domnule da Coza! Cum se spune corect: Ridendo castigat (castigant?) mores

Ion Lazăr da Coza a spus :

 

Predoslovie

 

       S-au scris biblioteci întregi despre umor şi umorişti încât e greu, dacă nu cumva imposibil, să mai decelezi un aspect cât de cât inedit în acest domeniu, cum de altfel în orice altă disciplină. Asta nu înseamnă că trebuie să pastişăm, să plagiem, să compilăm cu bună ştiinţă, aşa cum compilez eu acum, aducând de pe Wikipedia definiţia epigramei şi istoricul ei: „Epigrama (din latină epigramma, prin franceză épigramme) este o specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, de obicei catren, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt... [...]

Felicitări, Ion! Felicitări "Însemne Culturale" pentru realizare!

Absolut minunată această carte! :) Mi-a plăcut prezentarea ta, Ion! :)

Felicitări celor ce-au cătat și adunat un buchet atât de frumos!

Acei ce cred că vorbele de spirit sunt bune numai pentru distracţie se înşeală, ele servesc şi ca lecţie. Gilles Menage

Mulţumiri pentru selecţie!

Stimă,

dumitru ichim a spus :

Felicitări, domnule da Coza! Cum se spune corect: Ridendo castigat (castigant?) mores



Ion Lazăr da Coza a spus :

 

Predoslovie

 

       S-au scris biblioteci întregi despre umor şi umorişti încât e greu, dacă nu cumva imposibil, să mai decelezi un aspect cât de cât inedit în acest domeniu, cum de altfel în orice altă disciplină. Asta nu înseamnă că trebuie să pastişăm, să plagiem, să compilăm cu bună ştiinţă, aşa cum compilez eu acum, aducând de pe Wikipedia definiţia epigramei şi istoricul ei: „Epigrama (din latină epigramma, prin franceză épigramme) este o specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, de obicei catren, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt... [...]

Umoriştii vechi au spus totul, ceilalţi restul. Vasile Ghica

Mulţumim, Dragoş!

Iordachescu Dragos Nicolae a spus :

Felicitări, Ion! Felicitări "Însemne Culturale" pentru realizare!

Fiecare popor râde de ceea ce se teme mai mult. Andre Maurois

Sperăm să placă, Ana!

Ana Cîmpeanu a spus :

super!!

Bravo, Ion Lazar da Coza!

O idee si o reusita... de tot rasul :)))

...care mi-a placut la nebunie.

Cuvântul, umorul cuprins în el, poate reprezenta învelişul sufletului, simbolul trăirii sufleteşti, contrastant. Românul știe să facă umor din orice. A râde de tine este o terapie.

Ion Lazăr da Coza, știe, într-un mod firesc, să facă acest lucru, să scoată umorul și din piatră seacă. Stări involute,  talent literar, rafinament.

Prețuire,

Sofy

Limba noastră-i o comoară

Fala-ntregului popor,

Este dulce-acrişoară

Se pretează la umor.

În această lume hâdă

Mai uşor e un necaz

Dacă omul o să râdă

Şi de el să facă haz.

Felicitari, oameni frumosi, inimosi! Multumim pentru lucrurile minunate care se petrec pe Insemne Culturale.

Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din suflete veştede. Nicolae Iorga

Drag,

Corina Militaru a spus :

Absolut minunată această carte! :) Mi-a plăcut prezentarea ta, Ion! :)

Felicitări celor ce-au cătat și adunat un buchet atât de frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului Dragoș
"Manifest Conceptual: Prințule? (Deconstrucția Mitului…"
cu 36 minute în urmă
Postări de log efectuate de Dragoș
cu 36 minute în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a lui Ion Nălbitoru
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Dragoş, golul vieţii în coşmarul tău trebuie să aibe şi un colţişor iluzoriu de linişte.…"
cu 6 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Vă mulțumesc pentru feedback, domnule Valentin. Aveți mare dreptate, urmele unor astfel de episoade…"
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Dragoş, a doua ta poezie şi proezie, în acelaşi registru deliberat condus spre rătăcirea…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog =Diviziuni= a lui Dragoș
cu 7 ore în urmă
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
cu 8 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Manifest — „Diviziuni” | Un experiment literar Buna dimineața, buna ziua sau buna…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Spectru distorsionat #19 a lui Dragoș
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Dragoş,   Proezia poeziei tale aduce o sublimă notă de sinceritate. Nu ştiu ce să mai spun!…"
cu 11 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Bună seara. Înțeleg perfect că acest text poate părea șocant, mult prea visceral sau chiar…"
ieri
Postare de log efectuată de Dragoș

Spectru distorsionat #19

Bronzat de explozia solară.Albul cristalin, puritate de eprubetă,Maxilarul dansează un vals de care…Vezi mai mult
ieri
Emil Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României -

Ion Nălbitoru: Domnul dr. Constantin Ionițescu, ne cunoaștem atât de la festivalurile „POSADA 1330”…Vezi mai mult
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Revin cu un comentariu la Valenta: ceaţă-n Brumărel trimis de prietenul meu Aist (AI) care a…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Leila (Dincolo de umbre) a lui Dulmin Aurel
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc celor peste 50 cititori care au trecut pe aici.   Îmi permit să postez aici…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"”aleg să stau în preajma ta, poezie, poate într-o zi ajung poet.” - …"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Ciocu’ mic (fabulă)

* Într-o marţi de dimineaţă Începu a măcăni Şi a-şi pune-n cap o raţăTot puietul dintre vii.*Dar o…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor