Weekend la mare II

[Stefana Ivanescu]

Cu Opelul lui au ajuns în douăzeci de minute. Destinaţia era un adevărat complex. Aici era primit peştele pescuit, sortat, depozitat şi apoi livrat unor restaurante din Mamaia. Avea însă şi un mic hotel, cu opt camere şi restaurant.

            Au acceptat invitaţia de a vizita cherhanaua şi hotelul, apoi au făcut plajă. Nu era aglomerat şi erau peste treizeci de grade, dar îi răcorea vântul ce bătea uşor dinspre mare. Aceasta era ceva mai agitată decât în ziua anterioară, dar valurile nu erau mari, astfel încât a fost o adevărată încântare.  

            Prânzul l-au servit într-un spaţiu special amenajat în cherhana. Fumul trimis spre ceruri, cu miros de peşte la grătar, se amesteca cu cel sărat al mării, în timp ce pescăruşii veşnic flămânzi dădeau înnebuniţi roată pe deasupra lor. Era însă prea multă agitaţie pentru a îndrăzni să se apropie.

            După ciorba de peşte pescărească, cu miros de leuştean şi asezonată cu ciuşcă, a urmat peştele la grătar cu saramură din roşii coapte şi ardei aşişjderea, apoi cel umplut cu legume şi învelit în frunze de ţelină. Toate cu mămăliguţă, de-ţi venea să-ţi lingi degetele!

            Era ora patru după amiază când au luat drumul Constanţei.

           -  Mai am o invitaţie specială pentru tine, îi spuse Alex la despărţire.

           -  Da? Despre ce este vorba?

           -  Te invit la cină la mine acasă. Să-mi vezi apartamentul, sunt curios dacă îţi place cum m-am aranjat. Fără pretenţii. Pregătesc o pizza, un pahar de vin sau bere, ce doreşti, o îngheţată. Pot să mai fac şi nişte peşte la cuptor, din ăsta pe care l-am primit la plecare.

           -  Nu te mai chinui cu peşte, a fost suficient pentru o zi. Îngheţata o aduc eu!

           -  Bine, atunci te sun şi vin să te iau. Pe la ora nouă, să am şi eu timp să le pregătesc.

            Narcisa îi înmână doamnei Jeni sacoşa pe care o primise şi ea cadou la despărţire, făcu un duş şi apoi se întinse în pat. Îşi rugă gazda să o trezească la ora şapte seara, dacă vede că nu dă nici un semn de viaţă.

Se simţea obosită, aşa cum şi era normal după o zi de plajă. Dar nu a putut să adoarmă imediat. Gândurile au dat năvală. Se simţea minunat în compania lui Alex. Acesta o făcea să se simtă ca în vremea studenţiei, fără nici o grijă. A căutat să şi-l aducă în minte aşa cum era în acele vremuri. Dar imaginea s-a şters repede, mintea sa înlocuind-o cu cea de acum. A trebuit să recunoască în sinea sa că îl plăcea. Era un bărbat cu care s-ar fi putut afişa. Nu numai că avea o meserie bună, dar arăta foarte bine, era inteligent, făcea faţă la orice subiect.

Se bucura că îl va vizita acasă. Era curioasă să-l cunoască în mediul lui.  Vor avea intimitate pentru a discuta orice. Dar oare doar atât? La asta se reduceau intenţiile lui? Nu i-ar fi displăcut o aventură, dar el ce simţea? Ca bărbat, probabil că nu s-ar da în lături. Merita însă să dea prietenia lor pe o aventură de vacanţă?

Cu toate aceste gânduri în minte, Morfeu îşi făcu totuşi datoria şi se scufundă într-un somn adânc.

Era ora şapte când a trezit-o doamna Jeni. A avut timpul necesar să-şi facă un duş, să se machieze şi să se îmbrace. La blugii albaştri a asortat de această dată o bluză de mătase galben pai, cu un decolteu în formă de V şi care era strânsă în talie cu un cordon din acelaşi material

40    Bine ai venit în casa mea! îi spuse Alex când descuie uşa de la etajul II şi pătrunseră în holul răcoros. Fă-te comodă şi să-ţi prezint apartamentul.

Prima încăpere, pe partea stângă, era un birou, simplu mobilat, dar cu gust. Pereţii zugrăviţi în galben, perdeaua crem, un covor de lână cu figuri geometrice în nuanţe de galben şi maro. Biblioteca, de culoare maro, ocupa un perete întreg.. Era plină de cărţi, frumos aliniate, într-o parte beletristică, iar în alte rafturi o mulţime de cărţi de medicină. Bineînţeles, predominau cele de chirurgie, dar erau şi din specialităţi conexe. Nu lipseau nici Papilian, nici Bruckner, cărţi de căpătâi pentru medicii români.

Pe un alt perete, un birou, cu calculatorul pe el, iar deasupra acestuia un tablou ce reprezinta o vază cu un buchet de flori de câmp. Într-un colţ, un piedestal pe care se află aşezată o glastră cu trandafiri.

           -  Tabloul este foarte frumos. Cine este aurorul? Nu văd decât două iniţiale,C.P.

           -  Cezar Popovici. Este o cunoştinţă de-a mea care mai pictează din când în când. Nu este consacrat, dar mie îmi place. Dacă ar bea mai puţin...

           -  Da, pare să aibă talent, iar băutura strică.

Când au intrat în dormitor, parcă au intrat în altă lume. Pereţii, de un oranj pal, perdele într-o nuanţă asemănătoare. Patul, aşezat pe mijlocul unui perete, era flancat de două noptiere. Deasupra lui, fondul oranj al peretelui era spart de un brâu de culoare maro-roşcat, pe care, în dreptul patului, se afla un tablou în tonuri ruginii, reperezentând o pădure toamna. Şifonierul crem ocupa unul dintre pereţi, iar pe un altul se afla o comodă cu mai multe sertare, iar pe ea o vază ornamentală din rubin. Podeaua este acoperită de un covor crem marmorat cu portocaliu.

În trecere au aruncat o privire şi în bucătărie, apoi au intrat în sufragerie.

Şi aceasta era tot foarte simplu mobilată. Pereţii de culoare verde deschis, pe jos un covor crem cu desene geometrice în aceeaşi culoare, o canapea şi două fotolii capitonate cu piele verde închis. O bibliotecă ocupa unul dintre pereţi. În ea trona la loc de cinste un televizor şi o combină muzicală, în rest, câte o carte, două sau un bibelou şi o veioză. În mijlocul camerei, o masă extensibilă, acum deja aranjată pentru două persoane şi o comodă cu două uşi, iar într-un colţ, un ficus.

În mijlocul mesei, un buchet de trandafiri roşii, într-o vază de cristal.

           -  Ei, cum ţi se pare locuinţa mea?

           -  Superbă! Au fost ideile tale, te-ai inspirat din ceva? Se simte parcă mâna unui specialist.

           -  Eugen, un prieten arhitect m-a ajutat cu amenajările. Ia loc într-un fotoliu şi să ciocnim de bun venit. Un whisky sau un coniac?

           -  Whisky.

            Nu se prea dădea în vânt după whisky, dar simţea nevoia de tărie, să-i dea curaj. Se afla într-o situaţie inedită. Singură cu un bărbat, într-un apartament superb, aşteptând... De fapt, ce aştepta? Alex îi fusese cândva un bun amic. Dar trecuseră zece ani. Amândoi se schimbaseră. Nici el nu mai era tinerelul de atunci, nici ea fata fluşturatică care nu aştepta decât ocaziile de a se distra. Acum amândoi aveau responsabilităţi, chiar dacă acestea erau doar profesionale. Prin munca lor îşi câştigaseră un anumit statut social. Dar conta acesta între ei? Nu prea, erau doar un bărbat şi o femeie care se plăceau. Ştia asta despre ea, ştia că îl doreşte şi era convinsă că şi el simţea la fel. Altfel, ar fi dat atâta importanţă întâlnirii lor întâmplătoare?

            În timp ce ei îi treceau aceste gânduri prin minte, el aranjase bucatele. Narcisa se oferise să-l ajute, dar acesta o refuzase.

           -  Poftim la masă, mi-e o foame de lup!

           -  A fost vorba de o pizza şi de fapt este un adevărat festin! îi spuse ea când Alex aduse pe masă platoul cu fripturi. Sunt pregătite de tine? Mă surprinzi din ce în ce mai mult!

           -  Vrei să afli secretul? Da, de obicei îmi gătesc singur, dar mâncăruri simple. Când vreau ceva mai deosebit, apelez la vecina mea, ea este bucătăreasă, iar el ospătar. Acum m-au ajutat ei şi la pregătirea bucatelor şi la aranjatul lor. Au fost foarte bucuroşi să afle că vine şi la mine cineva în vizită.

           -  Nu mi te închipuiam un pustnic!

           -  Nici chiar aşa, dar primesc foarte rar musafiri. Ies cât pot de des. Dar nu prea am timp, când contravizite, când gărzi, mereu trebuie să învăţ o nouă tehnică, să mă documentez pentru un caz... Ştii tu cum este. Să nu-mi spui că la laborator nu este la fel.

           -  Nu spun asta, este la fel: aparate noi, tehnici, reactivi diferiţi, trebuie să înveţi mereu. Iar la noi mai este şi RENARUL, care ne supraveghează anual, iar dacă ceva nu corespunde normelor se poate ajunge până la suspendarea acreditării în domeniul calităţii. Fac şi eu ture după amiaza şi noaptea, nu e uşor. Ne-am ales o meserie grea.

           -  Dar frumoasă!

Tăcerea se lăsă ca o perdea între ei. Se uitau unul la altul, încercând să o străpungă cu privirile.

           -  Hai pe terasă, să admiri Constanţa noaptea, găseşte Alex o posibilitate de a trece peste moment.

            Sprijiniţi de marginea balconului, privesc câteva momente panorama nocturnă a oraşului fără a scoate niciun cuvânt. Cerul senin este smălţat cu stele, iar luna îmbracă totul într-o mantie argintie. Undeva, la orizont, se ghiceşte marea. Dar până acolo, jos, sub ei, se află luminile oraşului.

           -  Uite bulevardul Mamaia, îi arată Alex un şir de lumini. Acolo, în stânga se află staţiunea, iar dincolo, în dreapta, portul Tomis.

           -  Ştii la ce mă gândeam? îi spune Narcisa. La univers. Uite, steaua aceea, este  atât de departe! Lumina ei parcurge distanţe uriaşe până la noi. Îţi aminteşti versurile lui Eminescu? „Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie/Era pe când nu s-a zărit/Azi o vedem şi nu e.” Oare suntem singuri în univers? Pe acea stea o fi viaţă? Dacă da, cum arată fiinţele care o locuiesc?

           -  Nu ştiu dacă pe acea stea este viaţă. Dar, oricum, tu, acum, nu eşti singură. Eşti cu mine.

Spunând aceste cuvinte, bărbatul îşi trecu mâna pe după umerii femeii şi o atrase delicat spre el. Narcisa avu senzaţia că picioarele nu o vor mai ţine şi se lipi un moment de Alex. Acesta îi  simţi fiorii şi uşorul tremur care o cuprinsese şi realiză instantaneu că nici el nu-i este indiferent. Valurile de căldură care porniră din inimă îi inundară trupul. Instinctiv, ar fi vrut să o strângă în braţe, să nu-i mai dea drumul, să o păstreze alături de el, compensând astfel dorurile din anii în care nu au fost împreună.

            Îi era teamă însă ca Narcisa să nu interpreteze greşit gesturile lui. Să nu-şi închipuie că special a invitat-o la el, pentru a face sex. Lui personal, nu sexul îi lipsea.  O dorea cu toată ardoarea nopţilor când doar a visat la o astfel de întâlnire.

           -  Hai să intrăm în casă, spuse ea, desprinzându-se cu greutate din îmbrăţişare.

S-au întors în sufragerie.

           -    Mai merge un pahar?

           -    Nu prea. Ar fi mai bine să plec.

           -    Cum îţi este voia!

 

[Corina Militaru]

A venit repede continuarea :)) Se anunță o poveste de dragoste frumoasă, mă aștept și la complicații, îmi place, dar parcă mi-aș fi dorit să simt mai mult trăirile personajelor. :) Sunt curioasă cum evoluează lucrurile.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Din nou prima parte e reportericească. Mergi plat, enunțiativ doar, câteva paragrafe, ca apoi să descrii mai mult, în deosebi interioarele. Nici un perete nu a scăpat... „Toate cu mămăliguţă, de-ţi venea să-ţi lingi degetele!” această frază este de prisos sau măcar reformulează. Nu se înțelege cui te adresezi, ce rol are naratorul.

Narcisa îi înmână doamnei Jeni sacoşa pe care o primise şi ea cadou la despărţire - cum adică îi înmână? Gazda era și pe post de menajeră-servitoare?

40   Bine ai venit în casa mea! - lipsește linia de dialog și ce-i cu acel 40.
Și ar mai fi o chestie. Chiar dacă este doar o bucată din nuvelă, e bine să nu se termine la dialog. Mai scrie și tu măcar un rând. Și pune va urma, ceva de acest gen să știm și noi dacă mai așteptăm sau nu.

Prin urmare cred că va continua. Aștept, deoarece intriga nu a apărut.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Ți-aș atrage atenția asupra unor greșeli, dar cum văd că nu te obosești să le îndrepți...

Fragmentul place, deși e mult convenționalism.

da Coza