Azi șed pe o pernă mov. Am o dispoziție ”mauve” și continui să răsfoiesc caietul acela învechit, novela ”Aici sunt olimocși”. Scrisul e foarte citeț, mi-e ușor să transcriu și să trăiesc. La lucru, așadar!

.

”Altfel, e bine în această primăvară prelungită, te simți foarte tânăr, tot mai des îți vine să hoinărești.
Rătăcea așadar savurând chipul împrospătat al orașului. Într-o după-amiază zări, nu foarte departe, silueta Ioanei. Înconjurată de aceeași liniște care o face să pară rătăcită în timpul nostru standard. Nu se arată contrariată de întâlnire, merg în tăcere alături, spațiul dens lasă cu greu loc vorbelor.

.

Brusc, fata se oprește, trage cu grijă spre ea o creangă înflorită, o cercetează minuțios:

- Văd pentru prima oară felul acesta de flori, păcat, se vor trece repede.
- Cupe ca de crin, roz-violacee, o născocire a acestei primăveri ieșite din țâțâni, mesaj al unei paralele exotice, poate – meditează Vlad. Vorbele lui nu se aud.

.

Ioana tresări, împrejur se făcu frig.

- Iar ai spus ceva ce nu se spune, ori ai făcut ceva ce nu se face! – sări Daimonul.
- Neînțelepțitule, nimic din ceea ce nu trebuie să se întâmple nu se întâmplă, nicăieri.
Știi doar povestea fricosului care a plecat în inima pustiului ca să scape de moarte. Ea l-a întâmpinat acolo, nerăbdătoare. I se urâse de când îl aștepta.

- N-o mirosiți, poate să fie otrăvitoare! se auzi, grav, glasul Ioanei.
- Ce indiscreție existențială, mormăie în sine Vlad, să mori de o otravă care nu-ți este destinată!
- Ce prostie! – se scutură Daimonul.
- Ce eroare, adaugă Ioana. Răul, dacă ar sta să se întâmple, mi se cuvine mie.
Și Vlad gândește:
- Zâmbetul resemnat al luptătorului care a consumat toate bătăliile, nelalocul lui pe un chip atât de tânăr.

.

Fata povestește monoton, de parcă ar fi întâmplările altei ființe, pe care ea o privește de la depărtări astronomice. Aerul se contractă și se dilată dureros, ca sub pulsația accelerată a unei inimi, vede mișcarea cu ochii, o resimte simultan înlăuntrul lui.

- Cineva m-a blestemat aici, acum un an. Ați auzit bine. Vorbele pe care nu le înțelegeam decât în parte erau grele, le-am simțit la propriu, îmi zgâriau fața ca niște pietre urâte, ascuțite. Unde ar fi trebuit să fie Nguen sta un străin cu chipul înghețat. Și-a revenit, mă privea acum cu o politețe necruțătoare. Am rămas dreaptă și n-am plâns, nu era loc pentru lacrimi. Am ghicit în ochii lui o străfulgerare de aprobare, s-a înclinat, a plecat.
Sigur, nu se mai poartă astfel de emoții. El venea însă dintr-o altă lume, iar eu săvârșisem o mare greșală.

Picioarele m-au dus până acasă, când m-am văzut la adăpost m-am îmbolnăvit. Suferinței mele, medicii i-au pus un nume oarecare, eu însă știu că a fost un somn al spiritului, o re-facere de legături și de energii după acea încordare de a mă ține pe verticală. Mecanism devotat, trupul m-a slujit și numai datorită rezistenței sale am supraviețuit.

- Ce s-a ales de Nguen? iscodi daimonul.
- Și-a văzut drum, l-am zărit cândva la TV, printre invitații la un congres.

Ce importanță are, câtă vreme am reușit să-i strivim – dacă nu toată corola întortocheată a sufletului – oricum câteva petale. Când un asiatic cultivat cum era Nguen se deschide, s-a sfârșit un lung și complicat proces de încercări, apropieri și retrageri, ezitări și entuziasme interioare. A căzut un șir de apărări. Cred că ei pot trăi pasiunile la intensități periculoase pentru lume și pentru indivizi. Poate de aceea le sunt necesare acele elaborate ceremonialuri care le prescriu cele mai mărunte acte ale vieții, practicile care-i țintuiescla marginea somnului, ori rafinamentele artei lor.

.

Ne-am cunoscut într-un loc oarecare, se aude în continuare, voalat, glasul Ioanei. Acum știu, pentru el nici un spațiu nu rămâne oarecare, el este cu o asemenea amplitudine în prezent încât lucrurile se deschid sub ochii săi.Am învățat lângă el să privesc, să ascult, să miros, să explorez universul cu degetele, l-am gustat pe Brâncuși sculptorul pentru orbi.
Noi nu avem nevoie să ne apărăm de șuvoiul impresiilor venite din lume, pentru că am fost proiectați ca niște aparate trainice, cu capacitate de discriminare moderată, stabile. Vălul Mayei reprezintă o metaforă pentru noi, dar pentru Nguen cel cu ochiul răbdător – exersat să perceapă schimbări de nuanță ale pielii unei frunze pe care lumina cade tot mai altfel în infinitatea unei ore – pentru el, vălul este însăși carnea realității. Sporovăiam cu niște colege într-o cofetărie de lângă universitate, era cald, vacanța aproape. Ne-a privit un timp concentrat, s-a apropiat. I-am răspuns politicos, la fel cum ni s-a adresat, a sugerat că vrea să-mi vorbească numai mie.
Îl ascult cu spaimă, îmi spune că ne-am mai întâlnit cândva și-mi descrie o țară ciudată și niște locuitori din alte timpuri, pentru mine istorie, adică lucruri moarte puse la păstrare în vitrine de sticlă.
Nu știu când am ajuns la șosea, am intrat în Vila cu clopoței. Îl știu muzeografele, obiectele frumoase se însuflețesc la atingerea lui. Nguen are foamea formelor concrete, harul de a le sustrage eroziunii timpului, de a le ridica prin acuitatea conștiinței într-un spațiu – aș zice eu, al simțurilor intelectualizate.

Când a înțeles că avalanșa de impresii m-a epuizat, m-a scos la aer, m-a condus ca pe un copil în parc, către o bancă așezată cu fața spre lac.
Nu știu cât am privit legănarea verzuie a apei, poate am ațipit, știu doar că mi-am revenit auzind glasul ce-mi devenise apropiat:
- Dacă mâine te hotărăti să vii iar aici, va fi cel mai frumos dar pe care timpul mi l-a făcut până acum.

.

Timpul n-a fost zgârcit cu Nguen și n-are motive să devină astfel.
Oricum nu-mi mai imaginez o curgere a vremii fără el.
Universul abia s-a născut, eu mă trezesc din somn ori din moarte și îmi iau în stăpânire un alt suflet și un altfel de trup.
Sufletul se modelează după al lui în anul care devine exemplar, pentru că străbatem împreună toate anotimpurile, în deplină împăcare cu lumea.
Nguen nu-mi poate fi luat, nici măcar de el însuși: e pentru totdeauna ploaia, îi simt atingerea imaterială, e numele arșiței, zăpada și legănarea imperceptibilă a unei crengi de cireș.

- V-ați despărțit pentru totdeauna! – intervine brutal Daimonul.
- Am dorit-o, ca pe o eliberare. Până a-l cunoaște pe Nguen, intuiția lecturilor, filmelor, vorbelor funcționa și credeam că oamenii au vocația de a se înțelege între ei, indiferent de pigmenții lor, ori ai steagurilor pe care le arborează.
Cugetare impersonală, întâmplarea noastră avea s-o valideze.
Îl iubeam pe Nguen, iubirea mea creștea ca un lucru firesc al vieții, zilele se încărcau de sevă, sufletul își regreta învelișul prea strâmt, alergam absorbită de vârtej.

Dar toate lucrurile bune din cea mai bună dintre lumile posibile au un sfârșit.
Cineva i-a făcut tatei un serviciu prietenesc. Au urmat discuții din ce în ce mai serioase.
Nu mă compătimiți, am cei mai buni părinți din lume, ei n-au folosit niciodată metode dure de convingere. Doar persuasiunea. Infiltrarea structurilor judecătorului în conștiința actorului. Un suflet scindat poate fi rodul unei pedagogii de excepție. Am un tată fermecător, elocvent, sportiv, inteligent, pentru care toate colegele mă invidiază. Mi-a orientat lecturile, m-a disciplinat, nu mi-a permis să-mi trec vremea cu fleacuri muierești.
Cum să nu șovăi atunci când el îmi sugerează (ton de conversație ușoară) că e timpul să-mi controlez înclinația copilărească spre acest personaj despre care nu știu exact ce învârte în România. Un argument de ultimă instanță: detractori virtuali ai tatei pot exploata situația, eu sunt un copil prea inteligent ca să-i periclitez statutul social. Pot lua orice decizie, ei, părinții, îmi lasă această libertate, așa cum au procedat întotdeauna, dar e bine să știu la ce mă expun și îi expun.

Îmi respect părinții, îi iubesc, dar dincolo de sârma ghimpată e Nguen. Periculos, contagios, irecuperabil. Nu mi-e frică de moarte, chiar dacă numele ei e Nguen.
O parte din mine învață să fie Nguen, pentru restul timpului, când el nu va mai fi.
Ploaie, noapte și zăpadă, arșiță. Să-l leg de evenimente. Să-l încorporez, concret pur. Dilat clipele, să nu uit zâmbetul, pașii, timbrul, gesturile feline. Pentru cât mai mult timp.

Tot ce fac de acum înainte să fie Nguen.
Nguen nu-mi poate fi luat, nici măcar de el însuși.

.

A înțeles în cele din urmă aproape totul. Totul în afară de faptul că i-aș putea înapoia – ca pe o haină probată și refuzată – sufletul pe care mi-l oferise fără niciunul din nenumăratele învelișuri în care știa să și-l ascundă cu rafinat meșteșug.
Când ne-au interzis să ne mai întâlnim, mergeam unul în urma celuilalt, pe unde ne obișnuisem să ne plimbăm. Era bine. Ne puteam privi, o floare atinsă în treacăt, o crenguță răsucită, un ciob în calea luminii, erau încă elementele unui dialog.
Nguen m-a întrebat când ne căsătorim, eu i-am răspuns: niciodată.
Din tăișul acelei vorbe și izbucnirea primitivă a celuilalt, din intoxicarea violentă a sufletului meu, au crescut aceste flori.

- Închipuiri, bravează Daimonul în timp ce Vlad se retrage cu prudență din dreptul arbustului.
- Cine poate alege, în viața lui, în viețile altora, realitatea de închipuiri? – replică Ioana. Ați ascultat vreodată cu atenție mai multe persoane relatând aceeași întâmplare? E ca și cum o imagine închegată fugar s-ar sparge brusc într-un caleidoscop, risipind nenumărate cioburi colorate și neasemănătoare.

Vlad tăcea pentru urechile de afară.
- Tu însuți te faci vinovat de a îmbogăți evenimentele cu înțelesuri, de a arunca ici-colo câte un praf colorat printre griurile existenței, cugeta el, parodiindu-și Daimonul”.

.

Fine pentru ziua de azi.

Vizualizări: 62

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

„Un suflet scindat poate fi rodul unei pedagogii de excepție.” Da, subscriu! 

Text interesant, idei consistente îmbrăcate în veșmânt frumos.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 16 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor