Dulce-amar VI

[Sofia Sincă]

Starea dezolantă de picuri trişti, ce puse stăpânire pe Eva, în care nimeni nu plângea alături, în care simţi că s-a uneltit împotriva ei se curmă destul de repede, de un alt sunet insistent al soneriei. De această dată Aurora sună furtunos şi intră la fel de furtunos în sufragerie, cu o mimică victorioasă în priviri şi cu o euforie răutăcioasă, tipică ei.
- Cine te-a vizitat Eva? Cine-i bărbatul ăla cărunt care a ieşit adineaori de la tine?
Eva, bulversată încă, spuse ce-i trecu prin minte de moment:
- A... un coleg de-al lui papa... Nu s-au văzut de multă vreme şi nu ştia că el s-a mutat la Târgovişte.
- Ce mult semăna cu Tudor... puteam să jur că e tata lui Tudor, mai spuse femeia, pe un ton făţarnic, lăsând loc unui soi de, "eu ştiu tot’’.
- Ce să caute tata lui Tudor la mine, în timp ce el se află în Craiova?
- Ştiu şi eu?... vorbea cu subînţeles, ca o cunoscătoare, Aurora. Aşa mi s-a părut mie...
Apoi nesatisfăcută de răspuns, deschise uşile camerelor ca şi când căuta pe acolo dezlegarea misterului.
- Tibi nu-i la voi?
- Cum să fie la noi, Tibi? Nu-i la şcoală?
- A... aşa este. Parcă sunt nebună...
Se răsuci pe călcâie, destul de indignată şi plecă.
Cei doi îndrăgostiţi simţeau parcă o dramă, infiltrându-se ca un şarpe în mijlocul paradisului. Tăceau mult, fiecare cu gândul său. Doar nopţile deveniră mai înfocate, ca şi cum fiecare ar fi fost ultima. Eva se lipea de Tudor, în dorinţa de a găsi vreo metodă, prin care să nu se mai poată dezlipi vreodată, iar Tudor răspundea înfocat, până la epuizare. Multe dimineţi îi găseau cu ochii deschişi, iubindu-se.
Un timp relativ scurt, vreo două luni, până când vara s-a aşternut în deplinătatea forţelor se părea că lucrurile merg pe făgaşul lor, construit de ei cu multă iubire şi înţelegere.
Roberto termină clasa a XI-a, iar Fery cel ce nu învăţase niciodată să-l rostească pe "r’’, fapt ce-i sporea farmecul, tocmai intră în liceu.
Dar veni o zi fatidică, acea zi de care urma să-şi amintească Eva toată viaţa, de atunci încolo. Tudor o sună la birou şi o rugă să obţină o învoire în clipa aceea şi să vină acasă. Avea să-i comunice ceva. Eva, destul de speriată, dar şi curioasă în acelaşi timp. Cu inima cât un purice luă primul autobuz şi veni acasă. Instinctul ei feminin prevestea o catastrofă. Îl găsi pe Tudor răvăşit, cu vestonul şi câţiva nasturi de la cămaşă descheiaţi în dezordine, cu o sticlă de coniac în faţă din care lipsea aproape jumătate, contrar tuturor obiceiurilor lui.
- Tudor, ce s-a întâmplat? întrebă Eva suspicioasă. De când te-ai apucat de coniac?
- De azi iubita mea... de acum, mai nou şi sper să-l păstrez ca prieten întru consolare, rosti, împleticind destul de bine cuvintele.
Se ridică, o luă în braţe şi rămase aşa neclintit că şi cum nimeni şi nimic nu va putea să-i smulgă fiinţa iubită de lângă el.
- Tudor, precis s-a întâmplat ceva. Nu mă chemai tu de la birou, doar pentru a-mi da de veste, că te-ai apucat de băut.
- Da, aşa este. Ar mai fi o veste... răspunse bărbatul tărăgănat.
- Cum ar fi...
- Cum ar fi că... am fost transferat cu serviciu' în Craiova. Poimâine trebuie să mă prezint la nouă unitate.
- Ahhh... ahhh... suspină Eva, sfâşietor. La asta nu m-am gândit. Deci ăsta era următorul pas, murmură mai mult pentru ea.
- Cum adică, nu te-ai gândit? Păi cum să prevezi tu asta? Ce tot vorbeşti tu acolo?
- Nimic, spuse Eva, desprinzându-se din braţele lui, luând loc sfârşită pe canapeaua din sufragerie.
Tavanul tot, pereţii, fototapetul, cerul începuseră să o apese, sufocant. "Deci domnul Cristescu a avut rolul esenţial. Este tatăl lui şi are ultimul rol.’’
Apoi cu glas sec, întrebă:
- Şi asta însemnează, ce, Tudor? Că ne vom despărţi?
- Nici gând... nici gând. Craiova nu e la capătul pământului. Voi veni eu la Piteşti, tu la Craiova, până vom găsi o soluţie.
- Dam... bâgui Eva, neîncrezătoare.
Restul zile şi următoarea deveniră cele mai apăsătoare de când erau împreună. Eva trebui să-i scoată hainele din dulap. Toate cele de armată, la ea nu mai aveau trebuinţă şi o parte din cele civile. Tudor fu nevoit să le împacheteze şi să le aşeze într-un geamantan. Conversaţia, datorită lui Tudor, care dorea să decongestioneze măcar puţin zbuciumul sufletesc al Evei, deveni tot mai diferită. Spunea bancuri cu oltenii, îl imita pe nea Mărin cu mai mut patos, inventa rolul lui Sucă cu mai multă ardoare. Fiecare suporta cum putea.
Plecă în ziua următoare, când Eva se afla la birou. Nu-i era la îndemână să privească ochii plini de tristeţe ai femeii iubite, el însuşi fiind foarte nefericit.
În ziua aceea Eva nu ridică ochii din hârtii, lipsise total din conversaţiile colegelor, unde de obicei era sufletul lor. Se concentra foarte greu şi la cifre.
- Ce ai, Eva? O întrebă Geta, care avea biroul lângă al ei, lipit şi scaunul foarte aproape. Nu te simţi bine?
- Mă simt al dracului de bine, spuse Eva în şoaptă.
- Atunci? Ţi-a mâncat pisica limba?
- Tudor a plecat la Craiova. A fost transferat cu serviciu.
- Asta nu se poate... rămase Geta, surprinsă. Precis e mâna lui taică-său şi a Aurorei. Ţi-am spus eu să n-o mai primeşti pe ţiganca asta în casă.
- Ce amestec poate avea Aurora?
- Să ţi-l trimită plocon, pe tatăl lui Tudor... ce altul... În cazul în care nu el l-a trimis.
- Exclus! Tudor nu ar fi făcut asta. Putea să facă oricum, orice, dar asta nu ar fi avut pentru ce.
Înecată în valuri, cu mici speranţe totuşi, viaţa Evei intra într-un labirint. Se simţea cumva prinsă într-o partitura cu suişuri şi coborâşuri, doar a ei, acum în cădere uşoară. Fără Tudor era înjumătăţită, speriată, şocată. Nu-şi găsea locul, rostul. Dezorientarea pusese stăpânire pe ea, complet. Cel mai greu suporta nopţile de nesomn. Doar aţipea şi-l vedea pe Tudor cu geamantanul în mână, cu spatele spre ea.
Şi băieţii rămaseră bulversaţi de plecarea bruscă a lui Tudor. Se obişnuiseră atât de mult cu el. Era cel ce le aducea, de la unitate, untul şi iaurtul ce lipsea de o bucată bună de vreme din alimentare, era cel ce gătea, cel ce le dădea sfaturi bărbăteşti. Se consultau cu el mai mult decât cu Eva. Vorbeau despre fete, glumeau mult. Fery regreta cel mai mult.
- Mama, mie îmi vine să plâng, şopti băiatul, mult supărat.
- Nu Fery, nu trebuie să plângi. Eşti bărbat. Şi apoi Tudor nu ne-a părăsit. Lucrează doar, în altă localitate.
Următoarea întrevedere avu loc după vreo zece zile, la un sfârşit de săptămână. Tudor intră cu cheia lui, pe care o păstră, fireşte. Eva îl găsi în casă, gătea. Emoţiile şi plăcerea de a-l revedea, nu mai aveau mult şi-i plesneau porii pielii. Ar fi împărtăşit lumii întregi, "Vedeţi, nu m-a părăsit! Tudor mă iubeşte!"
În scurt timp se purtau ca şi când nu lipsise nici o clipă de acasă. Tudor avea acel ceva de a te introduce în lumea lui calmă şi iubitoare, în câteva clipe. Era suficient să te laşi doar pe mâna lui. Apropierea nopţii avea mai mult farmec ca oricând, dorinţele lor trupeşti înfrânate de timp şi ghicite de gânduri, deveniseră vulnerabile la cea mică atingere.
Îi povesti Evei că s-a integrat destul de bine în serviciu, părinţii lui erau destul de sănătoşi, cu excepţia mamei care îşi petrecea timpul mai mult în pat. Şi culmea, tatălui lui ştia că vine la ea şi nu avu nimic de comentat, doar să ţină secret faţă de mama. Putea să-i spună orice, altceva. Desigur, Anca, mare parte din timp o petrecea lângă ea.
Apoi, toată acea vară, Tudor venea aproape la fiecare sfârşit de săptămână. Eva îl aştepta cu ardoare, trăind aproape numai pentru asta. În cursul săptămânii invita prietene, din ce în ce mai multe, mai ales că şi băieţii erau plecaţi, mare parte din timp. Acum erau mari, mergeau la mare, la munte cu rucsacul şi cortul sau la câte un coleg pe la ţară, organizau chefuri, onomastici. Îl târau desigur şi pe Fery după ei, protejându-l ca pe un prâslea ce era.
Pe Aurora începu să o trateze cu răceală, dar ea nu se sinchisea. Intră şi ieşea în casă, după pofta ei.
Odată cu venirea toamnei, vizitele lui Tudor începură să se rărească. Era trimis în aplicaţii tot mai des, în special la sfârşit de săptămână. Apoi tatăl lui avea o tarla cu viţă de vie, undeva pe lângă Drăgăşani. Intrase în posesia ei după decesul fratelui şi trebuia să-l însoţească, să-l ajute la cules, la făcut must şi celelalte. Din economiile lor şi un mic împrumut, părinţii îi cumpărară o Dacie, facilitând deplasările la moşie. Aproape de fiecare dată, Anca se instala pe bancheta din spate, alături de doamna Cristescu. Ele rămâneau prin curte, cu pregătitul mesei. Se părea că Anca cea negricioasă şi osoasă îi cam purta sâmbetele lui Tudor. Pe el nu-l interesa, dimpotrivă, evita să rămână doar cu ea şi părea impasibil la atingerile ei, întâmplătoare.
- Tudor, de ce n-o inviţi pe Anca la o plimbare, cu maşina? îl întrebă mama în una din zile.
- Nu am timp, mama... sunt foarte ocupat, glumi Tudor.
Anca tăcută, blândă, răbdătoare se prefăcea că nu pricepe lipsa lui de interes, în ceea ce o privea şi continua cu mici atenţii şi mici atingeri.
Gândul lui Tudor era doar să evadeze la Piteşti. Abia aştepta să ajungă sub geamurile Evei cu Dacia verde prăzuliu. Culoarea fusese comandată de mamă.
- Ai jefuit vreo bancă, Tudor? Îl întrebă Eva, privind cheile maşini fluturate ostentativ prin faţa ei.
- Da! Una de praz a Olteniei... de aia e aşa prăzulie.
Plecau cu maşina prin împrejurimile Piteştiului şi la Târgovişte. Eva care nu fusese niciodată la munte, care nu dormise niciodată într-o cameră de hotel, avu ocazia să vadă barajul de la Vidraru, Cozia sau mai des "Cornul Vănătorului’’, din Trivale. Invitaţia la Craiova, sau vreo escapadă prin împrejurimile ei, nu veni.
Acum îi era mai uşor lui Tudor să ajungă la iubita lui. Eva îl găsea acasă uneori sau se trezea cu el seara târziu, chiar după ce stingea lumina. Bucuria şi plăcerea surprizei era ca o lucirea de stea într-un cântec de iubire, când îl simţea intrând lângă ea, în pat. Venea şi pentru câteva ore, uneori cu sacoşele pline de mâncare.
O parte bună din porcul de Crăciun se mută în frigiderul Evei, spre stupefacţia părinţilor lui.
- Unde a dispărut o pulpă de porc, Tudor?
- La Eva, mama. I-am dus şi ei, dacă voi nu vreţi să o invităm la noi, de sărbători. Trebuie să avem şi noi porc la masă.
- Nu ai terminat încă cu ea? Nu am înţeles că trebuie să-i ţinem şi copiii ei, răspundea mama pe un ton tăios, cu privirea plină de săgeţi, spre fiu.
- Cine ţi-a spus că voi termina?
- Eu aşa trăgeam nădejde. Uite Anca te soarbe din ochi. E fată bună şi e foarte apropiată de mine. M-a ajutat foarte mult.
- Şi? Nu am înţeles că voi fi nevoit să o răsplătesc eu, pentru toate astea. Ce nu i-ai plătit tratamentul, injecţiile?
- Nu fii răutăcios. Ştii bine la ce mă refer. Ce te costă să o duci şi pe ea, odată până la părinţi, cu maşina? Eu i-am promis că o s-o faci.
- În primul rând, nu m-a rugat şi apoi, nu am ştiu că tu ai promis. Să nu mai promiţi în contul meu.
Sărbătorile de iarnă, revelionul practic, deoarece Crăciunul nu avea foarte multă importanţă, Tudor l-a petrecut cu Eva. Cu sarmale şi salată Boeuf, cu tort şi friptură pregătite împreună, cu prieteni, care nu veneau nici unul cu mâna goală şi câteva casete de muzică Led Zeppelin şi Ace of Base, făcute rost pe sub mână. Cei doi reuşeau să realizeze o atmosferă de sărbătoare deosebită. Se glumea mult, Eva făcea plăcinte cu răvaşe, ce conţineau cele mai trăsnite prevestiri, împricinatul fiind întotdeauna, Tudor.
Tinerii, băieţii Evei şi alţi prieteni de şcoală sau din cartier, petreceau de obicei revelionul la Aurora. Tibi şi Roberto se ocupau. De altfel şi Claudia, prietena lui Roberto, o adolescentă frumoasă, strălucitoare, cu buze senzuale şi ochi fermecători. Era socotită cea mai frumoasă fată din cartier. Băieţii Evei aveau trecere la fete, erau înalţi, bine făcuţi şi foarte politicoşi. Se părea că nici mucalitul de Fery nu se lăsa mai prejos. Avea succes. Tocmai îşi făcuse prietenă pe Miruna, fată a cărei tată era comandant de armată, iar mama avea funcţie importantă în miliţie. Era o zgâtie cu buze subţiri, cu zulufi blonzi, bogaţi şi cu ochi albaştri, vioi, foarte sigură pe ea, mai mare cu un an decât el. Venea aproape în fiecare zi să vadă dacă Fery a mâncat, a învăţat sau a plecat spre şcoală, la timp.
După sărbători, la Craiova, Anca în naivitatea ei, crezând că singurul impediment era acela de a fi rugat, formulă rugămintea către Tudor, de a o duce până la părinţi, într-o comună ceva mai îndepărtată, deoarece, spunea ea, avea ceva de adus mai voluminos. Tudor nu mai putea refuza.
Fata se arătă extrem de bucuroasă şi de grijulie cu el. Părinţii, oameni simpli de la ţară, la fel. Îl tratară cu multă atenţie şi respect, în cele câteva ore pe care le petrecură în casa lor, îl luară ca pe un eventual pretendent la mâna fiicei lor, atât de cuminte. Nu se mai întâmplă ca Anca să vină în curtea lor cu vreun bărbat, deşi avea douăzecişişapte de ani. Era cea mai mică dintre cei trei copii ai familiei. Ceilalţi fraţi erau căsătoriţi prin Ardeal. Ea era speranţa şi sufletul lor şi erau foarte încântaţi de Tudor, încât la plecare acesta o întrebă:
- Anca, drept cine m-ai recomandat tu părinţilor, că eu n-am înţeles.
- Ca şi prieten, Tudor. Nu asta îmi eşti?
- Ba da, dar un prieten asemănător cu un frate.
- Lucrurile se pot schimba. Depinde doar de tine, îndrăzni, Anca.
- Anca, eu sunt convins, că tu ştii de existenţa unei femei în viaţa mea. Nu se poate, ca mama să nu-ţi fi spus.
- Da, ştiu. Dar ochii care nu se văd se uită.
- Nu şi ai mei. Eva nu mă va uita niciodată.
- Nu la ea m-am referit, ci la tine. Uite, pe mine mă vezi mult mai mult decât pe Eva şi cine ştie... sunt gata să suport şi unele compromisuri.
- Nu te mai gândi la prostii, Anca.
De fapt şi Eva era puţin geloasă pe acest nume de fată, rostit de Tudor cel puţin odată prin casă, la venirea lui din Craiova. În genul ei elegant îl întrebă cine este, dar el o asigură că e o fiinţă fără importanţă pentru el, nu avea nimic comun cu legătura lor.

va urma

[Vasilisia Lazăr]

Am rezistat să termin lectura şi aici. Când e aşa captivant, cum D-zeu să nu rezişti chiar şi după 2 noaptea. :)))

Mi-a plăcut mult, Sofia. sunt din ce în ce mai curioasă cu urmarea, dar aştept cuminţică să mai citească şi alţii cele şase părţi deja postate.

Felicitări!

[Emil Dumitru]

Ei... uite cum soarta învârte evenimentele, şi, rotesc sentimentele, nu?

Abia acum cred că începe marea acţiune... de iubire vreau să zic !

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Mulţumesc că ai rezistat :)) dar ştiu că ai rezistenţă, Lisia!

Şi mulţumesc pentru aprecieri, draga mea prietenă.

Vasilisia Lazăr a spus :

Am rezistat să termin lectura şi aici. Când e aşa captivant, cum D-zeu să nu rezişti chiar şi după 2 noaptea. :)))

Mi-a plăcut mult, Sofia. sunt din ce în ce mai curioasă cu urmarea, dar aştept cuminţică să mai citească şi alţii cele şase părţi deja postate.

Felicitări!

[Sofia Sincă]

Nu ştii Emil, fie roata şi patrată, tot se mai învârte o dată. Şi se tot învârte de-a lungul vieţii şi nici nu ştii la ce să te aştepţi... doar destinul scris undeva, el ştie.

Mulţumesc de trecere, Emil.

Emil Dumitru a spus :

Ei... uite cum soarta învârte evenimentele, şi, rotesc sentimentele, nu?

Abia acum cred că începe marea acţiune... de iubire vreau să zic !

Cu prietenie,

[Mariana Tasente]

Îmi place frumoasa poveste de dragoste dintre Eva și Tudor! :) Îmi permit o corecție mititică: numele trupei rock este Led Zeppelin. :)  Cu prietenie! 

[Sofia Sincă]

Mulţumesc de trecere şi de corectură, Mariana. Trec  să scriu corect.

Dacă mai găseşti, îţi rămân recunoascătoare.

:)))

[Sofia Sincă]

Dragul meu, să ştii că firul narativ este alcătuit după realitatea. Romanul tratează destinul Evei, aşa cum a fost, în proporţie mare. Ficţiunea a intervenit foarte puţin în evenimentele care s-au petrecut cândva, însă fără a le schimba cursul.

Mulţumesc pentru că citeşti!

Ruseti Vasile(Evolet Ennyus) a spus :

Textul este minunat pana acum. Totul pare desprins din realitate!