6. Istoria Insulei Magice a fericirii

                 De la începuturile universului, Insula Magică a Fericirii a fost creată de preaînalţii zei ai antichităţii: Zeul Focului - Tejas, Zeul apei - Apas, Zeul aerului – Waju şi Zeul pământului – Phritivi. Aceşti patru zei s-au întrupat din supremul Zeu - Akasa, concept cunoscut de pământeni cum ar fi Dumnezeu, Divinul, Supremul, Creatorul, etc. Poate vă întrebaţi de ce zei şi nu zeiţe? Pentru simplul fapt că aceşti zei erau hermafrodiţi! Întruneau ambele principii, masculin şi feminin în acelaşi spirit, la fel se puteau întruni toţi patru într-unul singur, în Supremul-Zeu, Akasa!

                Vă daţi seama ce viaţa duceau? Când femeia nu există, nu mai este o necesitate, e mereu cu tine, în tine! Nu mai lupţi pentru ea, nu ai cui să-i mai cumperi capricii, nu te mai pune să muţi mobila de câte ori se plictiseşte, să duci gunoiul exact când vizionezi cea mai bună partidă de fotbal sau să dai explicaţii când vrei să ieşi cu prietenii la o bere. Cel mai bun lucru e că nu ai nici o soacră care să-i dea indicaţii şi idei, mereu în contradicţie cu ale tale. Deci, vă daţi seama ce fericire era pe capul zeilor, dar ca şi omul (ce-i moştenire de la genele lor) când nu are ce face, cu toată inteligenţa lor universală, au reuşit să-şi complice existenţa.

                Deci, în creaţiile lor de fiinţe, au separat până la urma Yin de Yang,  astfel au reuşit să inventeze primul conflict! De aici încolo nu mai intru în detalii, cu toţii ştim că suntem într-o continuă căutare a opusului şi conflictelor bineînţeles.
                Împreună deci, creară insula pentru ei şi pentru fiinţele mai "şcolite", mai elevate spiritual din univers care sunt strămoşii eroilor şi eroinelor noastre.
               Aceşti patru zei, sunt responsabili de întreaga creaţie şi de toate dimensiunile existente în imensitatea spaţiului şi sunt infinit de multe, unde fiinţele umane, extra-umane, super-umane, mai mult sau mai puţin umane şi inumane se număra printre creaţiile lor.
              Au creeat aceste fiinţe, doar pentru a avea parteneri de joacă, apoi lucrurile au cam scăpat de sub control...Asta, deoarece au fost dotate cu puterea de a imagina şi crea, astfel cei patru Zei lucrează încă, prin orice fiinţă existentă, văzută sau nevăzută, deci magnifica lucrare şi universul, sunt în continuă expansiune şi mişcare.
              Fiecare dintre cei patru zei, în funcţie de puterile lor au creat în toate dimensiunile şi planetele pentru a le popula, aşa zisele fiinţe precum; larvele şi elementalii. Aceştia din urmă, au rămas la faza de gând, idee şi circulă liberi prin astralul dimensiunilor. Cu cât revenim mai mult asupra unui gând, (elemental) devine mai puternic, până se transpune, transformă şi se materializează. Nu trebuie să vă repet aici cât de important este să gândim pozitiv, sper că aţi înţeles conceptul.
              Printre principalele fiinţe ce stau la baza vieţii inteligente sunt; salamandrele, elfi, iele, sirene, tritoni şi goblini. În milioane şi miliarde de ani pământeni, aceste fiinţe s-au amestecat între ele, în funcţie de atracţia lor, unele conţineau mai mult conceptul feminin decât masculin, astfel atrăgându-se şi în funcţie de condiţiile de viaţă, au dat naştere majorităţii speciilor terestre şi extraterestre, care cu ajutorul instinctului de supravieţuire, se afla astăzi la un anumit punct de evoluţie magică, spirituală,materială,sexuală şi morală.
               Insula Magică a Fericirii a fost oarecum protejată de Zei, astfel, rasa noastră s-a născut, prin contopirea celor mai evoluate fiinţe direct cu zeii creatori şi suntem rasa cu cea mai înaltă spiritualitate din univers, singura specie cu toate cele şaizeci şi patru de coduri ale ADN-ul ui activate. Din genele noastre au apărut şi pământenii, deci planeta Pământ, este preferata noastră sau mai bine spus, terenul de joacă , unde fiecare dintre noi am copilărit şi studiat la şcoala ei, până ce Magul Ţânţărin a reuşit să ne readucă pe insulă.
                În fine nu voi da cititorului mai multe amănunte acum, ne interesează doar istoria Insulei Magice a Fericirii. Deci nu vom intra în alte jocuri închipuite de zei, care nu au nici o legătură cu povestea noastră şi în cele ce urmează vom relata pe scurt principalele momente istorice şi vom prezenta strămoşii eroilor noştri.
                Cel mai mare conducător al tuturor timpurilor pe Insula Magica a Fericirii, născut dintr-o frumoasă venusiana şi unul dintre direcţii descendenţi ai Supremului Zeu Akasa, a fost tatăl magului Ţânţărin, pe nume Magus. Acesta, a fost cel mai mare mag al tuturor timpurilor, fiind stăpânul totalitar al celor patru elemente reprezentate de cei patru zei fondatori deci un creator de viaţă, planete, universuri şi dimensiuni, de mâna I-a. Membru principal şi seful consiliului Akasic al universului, a întreprins nenumărate acţiuni de purificare a locuitorilor şi împotriva cotropitorilor ce au încercat să intre abuziv pe Insula Magică a Fericirii.
                A menţinut pacea absolută, iar după transmiterea tuturor cunoştiinţelor de magie fiului său Magul Ţânţărin a decis să se dizolve în Supremul Akasa, împreună cu frumoasa lui soţie Venus! Magul Ţânţărin, îl poate evoca ori de câte ori are nevoie, dar de obicei se descurcă doar cu însuşirile şi trucurile de magie învăţate de-a lungul milioanelor de ani pământeni. Pe altă parte nu-i place prea mult să-l deranjeze, decât în situaţii limită sau excepţionale.

               Alături de Magus, la conducerea insulei se afla Bunul Rege Aladdinius, părintele sultanului Sweet Aladdin şi a Principelui Încruntat, împreună cu frumoasa lui soţie, Isiria. Au fost descendenţi direcţi ale unor sirene foarte dezvoltate din punct de vedere intelectual şi sexual, contopite cu o specie de Serpilieni de pe o planetă numită Noburus, care la rândul lor au avut o evoluţie foarte rapidă şi au ajuns aproape de nivelele perfecţiunii astfel, au putut trece portalul anumitor dimensiuni şi au ajuns pe insula noastră. Marele Magus s-a ocupat exclusiv de educaţia lor şi uimit de bunătatea, cunoasterea si intelepciunea lui Aladinius l-a proclamat Rege, sultan deci un fel de şef administrativ al Insulei Magice a Fericirii.
                Pe insulă, au fost aduse mii şi milioane de fiinţe evoluate, intelectual, magic, spiritual şi sexual de pe miile de planete din dimensiunile şi universurile paralele, care mai devreme sau mai târziu şi-au completat studiile şi au trecut toate examenele evoluţiei cu brio, bineînţeles trecând şi prin sute de vieţi pământene.
                 Dintre aceste fiinţe, cele mai sclipitoare au fost desemnate în posturile cheie ale insulei din care s-au născut, fiind descendenţi directi, Lady Orhidelia, soţia Magului Ţânţărin şi Prinţesa Cristalina. Părinţii acestora fiind veri de gradul al-II-lea cu Marele Magus, au venit de pe planeta Oceanus, fiinţe de o frumuseţe rară şi de o inteligenţă deosebit de sclipitoare, aceste calităţi au fost transmise cu succes Prinţesei şi Lady(ei) Orhidelia. La fel, au fost moştenite si de ceilalţi membrii de bază în conducerea şi administrarea insulei precum Ducesele, Baronesele, Ladys-(ele) etc. De-a lungul timpului, majoritatea dintre aceste persoane, fiinţe, au atins nivele maxime de perfecţiune, desăvârşire spirituală, sexuală, intelectuală şi intelepciune, astfel unii s-au dizolvat în Principiul Supremului Akasa şi alţii s-au pensionat şi au rămas în azilul de bătrâni a Insulei de unde intervin şi ajută la conducere ori de câte ori este nevoie.
                 După cum ştim, conducerea actuală a insulei a moştenit-o Alteţa sa Sweet Aladdin, fiind primul născut, urmat şi ajutat îndeaproape de fratele lui Principele Încruntat! Deasupra lui doar în probleme de magie şi evoluţie spirituală stă Magul Ţânţărin împreună cu frumoasa lui soţie Lady Orhidelia, aceştia din urmă respecta întotdeauna deciziile Sultanului cu privire la administrarea insulei şi-l ajută ori de câte ori are nevoie de sfaturi sau de bagheta lui magică! La fel Magul Ţânţărin având drept de "veto" în orice decizie. Lampa cu renumitul duh, i-a fost dăruită de însuşi unchiul său Marele Magus, în urma absolvirii universităţii de administraţie publică universală locală şi pentru meritele sale în domeniul informaticii şi internetului.
                 Principele Încruntat, fiind ministrul apărării naţionale a insulei, a fost călit în marile războaie dintre galaxii, a învăţat arta obţineri lucrurilor doar folosindu-şi privirea, este cel mai neînfricat războinic din univers, poate distruge o planetă încruntând doar sprânceana dreaptă sau să-şi aprindă ţigara încruntând cea stângă. Mai este numit şi Zeul morţii, de gurile rele, care nu înţeleg că universul are nevoie de echilibru şi că nu se poate crea la nesfârşit fără distrugeri.
                De ce este nevoie să distrugi o planetă, ar întreba oricine nu? Pai, pentru simplul fapt că o planetă, este precum o casă, care din când în când are nevoie de reparaţii şi dacă nu se fac la timp, se deteriorizează într-atât că se dărâmă. Printr-o dărâmare necontrolată, ar putea afecta, casa vecinului, nu? asta ar însemna ceartă cu vecinul, deci, un conflict. Aşa, dispare prietenia şi armonia, transformându-se într-un dezechilibru! Cu planetele se întâmplă la fel, una poate să cadă în capul alteia, logic nu? Alt motiv să distrugi o planetă ar fi, că nu mai răspunde cerinţelor actuale şi atunci universul decide să o distrugă complet, transformând-o într-o stea, devenind de acest mod, un furnizor mai mare de energie, ajutând în continuare la expansiunea universului.

                  La fel se poate distruge pentru a construi alta mai mare, mai caldă sau mai rece, mai verde sau mai albastră, depinde de piaţa imobiliară universală. Nu comentam prea mult, există lucruri pe care doar ei le ştiu si decid în această privinţă. Deci în cazurile de distrugeri complete sau transformarea unei planete în astru, stea ,soare, intervine Principele cu sprânceana dreaptă şi într-un moment treaba este făcută.

                                    7. Noaptea nunţii pe covorul fermecat

 

                 Pe covor, petrecerea era în toi, Magul, Sultanul şi Prinţesa, animau invitaţii, şampania curgea în râuri, totul era minunat, aşteptau cu toţii mesajul Lady-ei Orhidelia şi vestea că sunt toate pregătirile făcute întru a putea ateriza pe Insula Magică a Fericirii şi a continua nunta alături de cei dragi şi de cei mai distinşi invitaţi din univers.
                 Un tablou de stele, ce fascina privirile romantice a frumoasei perechi regale, îndrăgostiţi peste măsură, se aşternu în noapte. Luna îşi puse haine de sărbătoare zâmbind şi luminând paşii celor doi îndrăgostiţi, greierii stelari, începuseră cel mai frumos concert în onoarea mirilor, ce ar fi putut să fie invidiat şi de renumitul Andre Rieu, în timp ce magul se întreţinea cu două frumoase Venusiene, invitate ca domnişoare de onoare ale prinţesei explicându-le:
                 - Inima unui bărbat atinsă de iubire dragele mele, este precum un instrument muzical, iar inima unei femei este poezia fară de care această muzică ar fi săracă, le spunea magul. Cand iubirea deschide inima uni barbat acesta cantă! Inima femeii aşează frumoasele versuri si impreună dau nastere celui mai divin imn, din Univers.
                  La fiecare poveste de duh a magului  Ţânţărin, cele două râdeau la comandă dezvelindu-şi dinţii ca nişte şiraguri de perle. Sânii le tresăltau plini de dorinţă, atingerile "materne" ale acestor două zeiţe îl scoteau pe bietul mag din minţi.
                 Păstrându-şi cumpătul, gândindu-se mereu la frumoasa lui Orhidelia ştiind că peste puţin, vor fi din nou împreună, rezistă marilor tentaţii ce-i ofereau divinele venusiene şi la scurt timp le înmână unor chipeşi marţieni, ce se apropiară la un semn discret al magului.
                  Între timp, în minte îi apăru ca o poruncă, glasul tatălui său Marele Magus, care-l anunţa, că în această noapte are de îndeplinit marea profeţie. Rămas năuc şi buimăcit de cele auzite, necrezându-şi urechilor ceea ce-i cerea tatăl său, privind cu oarecare mâhnire spre sultan, dar ştiind că nu poate ieşi din porunca lui Magus, se retrase singur la o masă într-un colţ îndepărtat al salonului principal, de pe covorul zburător, meditând asupra situaţiei şi fabricând măreţul plan.
                  Marele Magus îi explicase pe scurt cum stau lucrurile. De el depindea totul în această seară pentru ca primul fiu al Prinţesei Cristalina să moştenească tronul universului şi conducerea Insulei Magice a Fericirii. ADN-ul lui putea fi obţinut, doar din genele prinţesei şi ale magului. Nu exista altă soluţie, astfel soarta şi bunul mers al universului vor fi puse în mare pericol. Fiul lui, trebuia să moştenească toată arta magiei şi pentru asta trebuia să fie descendent direct al magului Ţânţărin.
                 Îşi puse ordine în minte, decis să facă precum i-a poruncit Marele Magus, se duce în apartamentul său şi ordonă unui ospătar să-i transmită sultanului că-l aşteaptă pentru ceva treburi importante. Intre timp, pregăteşte două cupe cu şampanie, punând într-unul câteva picături dintr-o poţiune magică, apoi îşi aprinse un trabuc cubanez şi se întinse într-un uriaş şezlong, scoţând groase cerculeţe de fum şi meditând liniştit asupra situaţiei, aşteptând sosirea sultanului.
                 - Ce s-a întâmplat majestate? întrebă Sweet Aladdin care apăruse foarte repede,cu un mare surâs înflorit pe întreg chipul. De ce te-ai retras? Să nu-mi spui că eşti obosit sau că şampania ţi-a dat vreo depresie!
                - Nu alteţă, mă simt foarte bine! Te-am invitat doar să ciocnim o cupă de şampanie în onoarea prinţesei Cristalina, pentru bunul mers al universului şi a Insulei. Spunând acestea, îi întinde sultanului cupa de şampanie, toastând:
                - Pentru fericirea Prinţesei! Casă de piatră vă doresc, fericire şi multă multă iubire spuse magul, ridicând şi închinând, cupa de şampanie.
                - Pentru Prinţesă, insulă, univers şi iubirea care ne-a unit! La fel în sănătatea majestăţii sale Magul Ţânţărin! închină Sultanul, ciocnind imensa cupă, răsturnând conţinutul într-o clipită. Se aşeză apoi pe celălalt şezlong, începu să vorbească tot mai greu, clipi de câteva ori, scăpă un imens căscat şi adormi buştean, sub privirile uimite ale magului. Acesta ieşi, încuie uşa apartamentului şi se îndreptă spre salonul principal în întâmpinarea prinţesei Cristalina. Ajungând în faţa salonului scoase bagheta şi murmură un mic ritual, astfel, pentru toţi invitaţii văzuţi şi nevăzuţi, inclusiv pentru prinţesă, luă chipul sultanului Sweet Aladdin.
                - Ce i s-a întâmplat magului Ţânţărin? întrebă prinţesa. Sper că nu a făcut exces de şampanie şi acum se laudă cu vechile lui aventuri celor două frumoase venusiene văzute nu de mult timp în compania sa.
                - Nu iubito, are de făcut nişte ritualuri magice şi divine, întru bunastrea şi fericirea noastră, astfel va fi ocupat până dimineaţă. Văd că şi oaspeţii noştri sunt puţin obosiţi, noi la fel, nu ar fi bine să ne retragem în apartamentele noastre? Sunt atât de nerăbdător să-ţi destăinui cât de mult te iubesc şi cât am aşteptat această clipă să fi a mea şi numai a mea. Spunând acestea îşi trecu uşor mâna încolăcindu-i mijlocul frumoasei prinţese, lipind-o strâns de pieptul său şi dăruindu-i un ameţitor sărut, care o lăsă pe Cristalina năucă şi o umplu de dorinţă. Dintr-un sărut, se făcură mai multe şi nemaiputând să respire, îndepărtându-l puţin, simulând un atac de tuse, îi spuse:
               - Dragul meu, eu la fel de nerăbdătoare am aşteptat aceasta clipă, eram îndrăgostită de tine încă de la grădiniţă şi mereu apăreai în visele mele. Acum, a venit clipa cea mare să fim doar noi, să mergem aşadar, dacă asta ţi-e voia şi dorinţa. Sunt a ta şi numai a ta pe veci, nimeni şi nimic nu va putea vreodată să ne despartă, eşti tot ce mi-am dorit, eşti visul meu împlinit, devenit aievea.
                 Terminându-şi mica şi simpla declaraţie de dragoste, prinţesa se ridică puţin pe vârfuri şi-i depuse pe buze un sărut la fel de focos, la care sultanul, îi răspunse cu aceeaşi dragoste, puţin fâstâcit de situaţie, dar complăcându-se ştiind că face voia tatălui său şi a universului.
                  Intră în marele iatac cu prinţesa în braţe purtând-o ca pe o icoană făcută din fulgi, topindu-şi buzele, pe buzele ei, într-un sărut divin şi se îndreptă spre marele pat, cu graţia unei mame.( cam vitregă) Prinţesa, era înnebunită de fierbinţeala sărutului, şi locurile pe unde acesta îşi băga mâinile, o făcea să treacă prin adevărate "chinuri divine". Intensitatea iubirii îi topea într-o singură dorinţă, punând stăpânire în totalitate pe trupurile lor, care se transformară pe dată, în torţe vii.
                 Într-o clipită, veşmintele dispărură. Umbra diafanelor trupuri nude, miresmele şi aromele sânilor şi pielii, amestecate cu cele ale lumânărilor de toate culorile si a beţisoarelor parfumate, îi ameţiră într-atât că nici nu-si dăduseră seama când se dezbrăcaseră si ajunseseră în patul nuptial.
                 Sultanul, începu să o mângâie şi să-i şoptească cuvinte de dragoste, printre fierbinţi sărutări pe gură, frunte şi ochi, muşcându-i suav buza inferioară şi lobii urechilor, continuând apoi pe gât şi umeri, incercuindu-i sânii care se ridicaseră şi întâriseră, gata să explodeze. Neomiţând nimic şi întârziind pe fiecare centimetru pătrat de piele astfel, în scurt timp ajunsese la ombilicul prinţesei, care cu ochii scaldati în lacrimi, tremura de plăcere şi delira poeme fără înţeles.
                  Se opri puţin aici, simţind să insistete un pic mai mult, inconjurandu-l suav, doar cu vârfurile genelor şi cu umezeala şi caldura buzelor, urcă apoi spre coapsele prinţesei, întorcând-o delicat puţin în lateral, continuând lungile atingeri cu vârful limbii şi buzele încinse, în sus, pe coloana vertebrală. Ajuns din nou la gât, aceasta întorsese puţin capul şi-l cuprinse într-un alt lung şi fierbinte sărut. Lacrimi de fericire, mai pure decât roua dimineţilor îi brăzdau chipul, amestecându-se cu gustul de cireaşă coaptă a buzelor sale.          Dezlănţuită şi adusă pe culmile extazului, îi prinde apoi capul în palme şi-l conduse spre acele locuri unde trebuia să insiste  mai mult, sultanul ajunsese o jucărie în mâinile ei şi în curând, se pierdu înlănţuit între picioarele iubitei sale, care-l strângeau acum ca într-un cleşte. Cu mişcări lente, intră puţin câte puţin, condus uşor de gemete şi suspine, în câteva clipe îi pătrunse întreaga fiinţă. Corpurile lor se uniră într-unul, prinţesa se încleşta din ce în ce mai tare, sultanul, accelera şi dezaccelera dupa "cântecele" prinţesei şi dorinţele transmise telepatic, astfel, după multe poziţii schimbate în mod delicat,Yn -ul s-a contopit în Yan şi profeţia a fost îndeplinită.

                    Timpul se opri pentru ei şi se pierdură pe tărâmul mirific şi diafan al iubirii, acolo unde noţiunea spaţiu-timp, dispare şi unde două inimi se unesc în una.
                    Rămăseseră îmbrăţişaţi în dulcele sărut, străbătând împreună, într-un extaz şi o stare de beatitudine totală, toate dimensiunile universului, însuşi suprema divinitate şi-a pus amprenta, pecetluind dragostea lor şi micul Prinţ Pitufinc s-a zămislit în pântecul preafrumoasei prinţese .

Vizualizări: 80

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule mă uimeşti! Pe lângă umorul picant pe care-l aştept la fiecare frază ai alcătuit o gamă întinsă în descendenţa eroilor tăi din Univers... Asta se face prin muncă şi studiu, că nu-ţi vin în minte aşa, tam-nesam. Încă o dată admir imaginaţia, muza şi autorul.

Dar să trecem mai departe la capitolul următor.

Şi???? Cum a rămas cu Sweet Aladdin, dragă? Maaareee pişicher magul Tâţnărin, ăsta!...

Lăsând gluma la o parte, comnpoziţia romanului este din ce în ce mai bună şi mai atractivă. La început am luat-o ca pe glumă bună, dar acum o tratez mai serios, însă cu zâmbetul pe buze că nu se poate citi altfel. Fraze complexe, corecte, cursive, într-un cuvânt excelente!

Impresia lasată în urma comparaţiei personajelor zeistice cu cele contemporane, acţiunile lor amestecate - figuri de stil folosite cu nonşalanţă, dau fiorii umoristici şi lasă încântarea să zburde.

Ultimul paragraf - cel al momentului de contopire a celor doi, este sublim. Erotic învelit în ceva umor... sau poate doar erotic, depinde de cititor.

Însă tot nu te scutesc de ceva cârcoteli care sunt din ce în ce mai puţine:

zei ai antichităţii; - aici se cer două punte (:) nu punct şi virgulă

(masculinul de feminin), ( magul de fapt)  - eu zic să renunţi la explicaţiile din paranteze, mai ales şi pentru faptul că scrierea o numeşti roman, nu ceva documentar. Oricum ai destule explicaţii... mai lasă şi suspans.

ale Adn-ul ui activate. - ADN-ului

uni barbat - unui

dinţii ca două şiraguri - având în vedere că sunt două doamne, cazul devine cu patru şiraguri sau simplu, ca nişte şiraguri...

de tusă, - de tuse.

Admiraţie deosebită şi aştept continuarea, Sofy!

Mulţumesc din inima Sofy, mă bucură faptul că reuşesc să-ţi aduc macar nişte zambete cu " cărţulia" asta.. suntem abia la început, ţi-aş spune cum decurg lucrurile, dar vreau să rămâna unele lucruri  mai ...oculte aş spune... cor mai urma câteva capitole amuzante şimai puţin amuzante, iar înspre final, vor fi tratate subiecte destul de interesante aş spune ( ca să nu ma hazardez)... Acu trec la corectat.. vad ca oricum aş face, tot nu reuşesc să scriu fără greşeli... unele îmi scapa din neştiinţă, altele  probabil din neglijenţă... 

Cu drag,


Mii de multumiri Mihaela!  am lipsit astzi de pe aici.. n-am avut timp sa corectez... vreau sa pregatesc alte doua capitole si abia maine sa corectez.. am vazut chestia cu yin.yang, ce ochi bun ai!:))

cu drag,
Mihaela Popa a spus :

Nic, da, e paradisiacă zona fără soacră... :)

 joc eu puţin rolul ei: Yn - Yan corect e Yin Yang

frumoasă împletire de umor, ştiinţă, poveste

admiraţie!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – lecție a utilizatorului Mihaela Popa
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor