Dulce-amar III

[Sofia Sincă]

Erotismul, atracţia fizică dintre cei doi devenise un drog şi niciunul nu dorea să renunţe, afundându-se tot mai mult în relaţia care lua altă formă. Eva se simţea invadată de o iubire pe care nu o cunoştea, fără putere de a i se împotrivi, iubire ce se înălţa năvalnic prin toţi porii, purtând-o de la euforie la extaz. Trăia clipe de fericire nesperate, alături de acest frumos tânăr cu ochi pătrunzători şi păr de abanos, jinduind după fiecare zâmbet sau gest al lui. Gândea că ursitoarei ce i-a hărăzit acest destin îi era datoare. Abia se trezise din somnul pufos. Se simţea tot mai împlinită. Nu lua în seamă nimic din ce s-ar fi putut împotrivi împlinitei sale fericiri. Nici pufnirile pe nări ale Getei, de câte ori venea în vizită şi-l găsea pe Tudor acasă, nici apropourile Aurorei, uneori foarte înţelegătoare cu idila lor mai nonconformistă, iar alteori vădit roasă de invidie.

- Ce, crezi că o să se căsătorească cu tine? Ai trei copii Eva şi el nici măcar nu a fost căsătorit, reproşa pe un ton răutăcios, vecina. Şi apoi, o avea şi el părinţi... Ce vor zice dacă vor auzi?...

- Nu ştiu dacă se va căsători Tudor cu mine. Nu l-am întrebat, nu l-am cerut în căsătorie, dar cu siguranţă când voi afla îţi voi spune, Aurora. În privinţa părinţilor, îi vizitează şi ei sunt foarte bine, răspundea Eva, lăsând să se înţeleagă, că nu dă socoteală nimănui şi nici nu este dispusă să suporte răutăţi.

Şi-şi continuau viaţa de cuplu reuşit, fără a se gândi la ziua de mâine. Era importantă cea de azi, erau importante privirile lor lascive, intersectate printre musafiri, aşteptând ca aceştia să plece, uşile de la camerele copiilor să fie închise, iar ei să-şi trăiască clipele de beţie ale amorului.

Băieţii Evei nu întrebară nimic, nici nu se mirară că Tudor, după vacanţa lor, rămânea în camera mamei, noaptea. Nu reproşau, se purtau ca şi când era firesc. Dimpotrivă, erau fericiţi, deoarece Tudor se trezea înaintea lor, le pregătea ceaiul şi pâinea cu unt. Dimineaţa găseau masa pusă în bucătărie, Eva găsea cafeaua şi ţigara lângă farfurie. Însă, cum ea era mereu în întârziere, uneori o bea pe fugă, alteori deloc. Tudor era plecat, oricum nu vedea. Trebuia să prindă un autobuz mai puţin aglomerat.

- Ce rău este să fii mic de statură! Eşti obligat să miroşi toate subraţurile celor agăţaţi de bară, îi spunea lui Tudor. Ce-ţi pasă ţie, norocosule? Tu doar treci strada.

- Va trebui să-mi aduc tot de la cameră şi să n-o mai plătesc. Ce zici, Evelina?

- Eu credeam că tu locuieşti aici, domnule Cristescu, de vreo şase luni.

- Practic, aici locuiesc, dar am păstrat camera, în eventualitatea momentului, când mă vei alunga.

- N-ai tu norocul ăsta. Eu zic să-ţi aduci lucrurile, să ţii locul ocupat.

Şi se înfăptui. În ziua următoare, Tudor umplu dulapul Evei, care şi aşa era foarte gol. El avea haine multe, civile şi de armată.

Începu aventura cheltuielilor, apăsarea neajunsurilor. Oricât încerca militarul, foarte ordonat în gândire şi în fapte, să o reţină pe Eva de la cheltuieli inutile, nu reuşea. Ea râdea molipsitor şi-i lua cea mai frumoasă şi mai scumpă cămaşă, de pe la comercianţii ambulanţi ce se perindau pe la birou, insistând pentru a-l convinge cât de bine îi vine, învârtindu-se în jurul lui, sau cel mai bun deodorant, chiar şi pe ultimii ei bani. Atunci el venea acasă cu de-ale gurii, de la chioşcul unităţii.

Colegii îl ironizau în faţa cantităţilor imense. Tudor ştiuse să ascundă cu multă grijă relaţia lui de concubinaj cu Eva. Îl putea afecta la locul de muncă.

- Câţi copii ai Tudor? îl întrebă râzând un coleg.

- Trei, amice, trei...

Sufletul lui se lipise mult de al Evei. Nu se gândea ce va face în viitor. Trecuse aproape un an de convieţuire în casa ei şi se simţea din ce în ce mai bine şi mai prins. Sentimentele îi erau oarecum confuze. Aici o considera ca pe o soră mai mare, căreia dorea din tot sufletul să-i fie bine, fiindu-i întrutotul alături, aici o dorea cu ardoare, retrăind clipele voluptoase ale nopţilor, căutând plăcerea supremă. Uneori dorea să o ia, să plece cu ea în lume, departe de oricine şi de orice, dar se izbea de realitate, de cei trei copii care aveau nevoie de mama lor. Masculinitatea lui se umplea de vanitate în nopţile de vrajă, simţind trupul femeii de sub el, vibrând de plăcere. Încântarea nu avea margini, părea doar a lui, emoţia era incomensurabilă. Atunci era bărbatul ei, se simţea bărbatul ce o posedă şi care trebuia să o protejeze. Era foarte grijuliu la detalii. Umplea cada cu apă pentru timpul când era oprită, nu adormea niciodată înaintea ei, stingea lumina veiozei cu reflexe multicolore.

Într-o noapte, Fery se sperie de fulgere şi dădu buzna peste ei. Noroc că natura dezlănţuită întrerupse şi lumina, iar Fery nu putu să-i vadă goi. Eva luă repede capotul pe ea şi plecă în camera copilului, cu acesta.

- Mama, fulgeeă...

- Da, Fery, da, fulgeeă... Mama doarme cu tine în noaptea asta.

- Poate veni şi Tudoou!

- Lasă, Fery, nu avem loc toţi trei în pat.

Atunci remuşcările se descătuşau în mintea lui Tudor. Cineva era mai important în viaţa ei decât el şi i-o putea smulge oricând din braţe. "Ce caut? Ce caut? E o femeie cu trei copii. Bine că nu ştiu părinţii mei. Dar cât voi mai putea păstra secretul? Şi apoi, Eva nu-mi este indiferentă. Cred că o iubesc din moment ce nu pot renunţa la ea’’.

Vizitele la părinţi, în Craiova, se răriseră bine.

- Armata, tată, armata, tu ştii cum e, erau explicaţiile pe care le auzea bătrânul său tată.

Era unicul copil al unei familii mai vârstnice, mult dorit şi mult aşteptat, născut în urma multiplelor tratamente ale mamei. Reuşise pe la patruzeci de ani. El, tatăl, fusese tot militar de carieră. Actualmente era în rezervă.

- Studiile, Tudor, când le continui? O şcoală de subofiţeri e puţin. Ziceai că te înscrii la drept.

- În toamnă, tată, din toamnă mă înscriu la fără frecvenţă.

În toamnă, însă, începeau şcoala copiii Evei. Cheltuielile erau enorme, implicarea lui, mare. Îi socotea ca pe fraţii lui mai mici şi dorea să aibă cel puţin ceea ce era decent.

Părinţii Evei nu se mai implicau deloc. Erau bucuroşi că ea s-a căsătorit. Aşa le spusese Eva, pentru a fi scutită de morală preotului, care nu ar fi acceptat, nici în ruptul capului, concubinajul fiicei lor.

Însă, naturii nu te poţi împotrivi când un bărbat întâlneşte o femeie de pe acelaşi calapod. Ce conta, câţiva ani acolo, diferenţă? Eva şi Tudor se asemănau foarte mult. Gândeau la fel, se pomeneau vorbind despre acelaşi lucru, nimeni nu ridica tonul. Se întreceau în a se răsfăţa unul pe celălalt. Eva l-ar fi ţinut tolănit în fotoliu şi l-ar fi servit ca pe un paşă. Bună parte din timpul ei liber îl petrecea cu el. Uşa de la intrare începuse să-şi pună yala mai devreme, iar cea de la camera lor să stea mai mult închisă, cu ei înăuntru.

Pe băieţi nu-i deranja, îşi găseau ocupaţie, separat sau împreună. Nici unul nu se omora cu învăţatul, dar nici cei din urmă nu erau.

Doar Timeea nu privea cu ochi buni stabilirea lui Tudor în casă. Îi era jenă de el, simţea că trebuie să fie mai atentă când ieşea de sub duş sau la poziţia ei preferată în fotoliu, cu genunchii adunaţi până sub bărbie. De cele mai multe ori se ridica şi pleca în camera ei când venea Tudor. Apoi, mama nu prea mai avea timp pentru ea, pentru discuţiile lor lungi de dinaintea sosirii lui în casă. De fapt nu mai vorbeau aproape deloc. Astfel, fata se retrăsese tot mai mult în camera ei şi se însingurase pe nesimţite de restul familiei. Mintea ei adolescentină trecea galopant prin faze neînţelese. Gelozia că cineva pusese monopol pe mama ei, mai ales acest bărbat foarte tânăr, chiar dacă nu ştia clar câţi ani are, cuibărise frustrare în suflet. Niciodată nu se gândise la o eventuală căsătorie a mamei ei. Jena a culminat, cu propunerea unei colege venită în vizită, de a-l invita pe Tudor în cameră cu ele şi la onomastica ei, peste câteva zile. Timeea îi spuse ceva încurcat, pentru a ieşi din situaţie şi încetă să mai invite colege în casă, dar evita din ce în ce mai mult prezenţa mamei şi a lui Tudor.

- Timeea, nu vii să bei o cafeluţă cu noi? o invita Eva.

- Nu, mamă, am să te rog să mi-o aduci în camera mea, am de învăţat mult.

Era în clasa a XII-a, se apropia bacul.

O servea întotdeauna Tudor, dar nu primea nici măcar un mulţumesc.

- Timeea are ceva împotriva mea, Eva.

- Nuuu, nu cred. Aşa e ea, seamănă mai mult cu tatăl ei decât băieţii. E mai singuratică, ea nu-şi arată sentimentele nici faţă de mine.

Timeea era tipul femeii solide, o întrecuse de mult în înălţime pe mama ei. Semăna la fizic cu Haşoty, înalt peste media unui bărbat. Era osoasă, lată în spate, serioasă şi sobră. Blondă, cu trăsături combinate din familiile lor mixte, româno-maghiare, atât din partea bunicului cât şi a părinţilor. De multe ori o întreba pe mamă ce naţionalitate are ea, română sau maghiară, iar răspunsul era evaziv. Limba vorbită în casă, la Piteşti era româna, la Mediaş, maghiara.

Însă toate acestea deveniseră amănunte în viaţa Evei. Ceea ce conta cel mai mult era fericirea ei alături de un bărbat tânăr, care-i umplea inima şi timpul, într-o armonie perfectă. Iubirea o transformase atât de mult, încât nimic nu o putea supăra, nimic nu o deranja, atâta timp cât Tudor, de la serviciu venea acasă; stăteau împreună în bucătărie pentru a le găti copiilor, împreună primeau musafirii, doar atunci când doreau, mergeau la cinematograf sau la şedinţele cu părinţii ale băieţilor, la serbări. Doar Timeea nu mai avea şedinţe şi nu mai ieşea din casă. "Treaba ei, îşi zicea Eva, dacă aşa doreşte, aşa să facă. E mare, e majoră.’’

Tudor se transformase în bărbatul ideal, pe nesimţite. Fiind tratat ca un matur responsabil, încerca să facă faţă, cu toată puterea de care era în stare. Nu-şi dădea seama dacă o iubea cu adevărat pe Eva, dar ştia că îi este foarte bine şi că nu doreşte că schimbe nimic. Nu vedea alte fete, alte femei, nu-şi făcea planuri de viitor. Dacă ar fi putut face relaţia cunoscută părinţilor ar fi fost deplin fericit. Visa în sinea lui la înlăturarea acestui impediment, odată şi odată. Era imperios necesar, era dator Evei şi părinţilor.

Clevetirile vecinilor, de unde nu lipsea Aurora, erau tot mai vădite. "Dacă aud părinţii lui, nu-l văd bine, sau comandantul unităţii. Ce, crezi că ei ştiu?... Ce noroc au unele... Rămân ele fete nemăritate şi asta cu trei copii luă un tânăr ca o floare, numai bun de fiică-sa.’’

Eva oricum nu apleca urechea, el la fel şi continuau să iasă sau să intre în scara blocului de braţ, ca o pereche bine consolidată.

La sfârşitul anului şcolar, după ce Timeea luă bacalaureatul, Eva o întrebă când trebuiau să meargă la Bucureşti, pentru înscrierea ei la facultatea de litere, cum era planul.

- Nu mai merg la nicio facultate, veni răspunsul prompt al fetei.

- Cum, Timeea, nu mai mergi, pentru care motiv?

- Pentru simplul motiv că nu vei avea bani să mă întreţii la facultate. Cu ce bani?

- Voi vedea eu. Am vorbit şi cu Tudor şi mi-a promis că te va ajuta şi el cu bani.

- Hm... Tudor... Tudor şi iar Tudor... Atât se mai aude în casa asta. Ce bază ai tu în băiatul ăsta? Crezi că va mai pierde multă vreme cu tine?

- Timeea, cu cine vorbeşti tu aşa? Atenţie la vocabular şi la ton!

- Cu tine vorbesc. Nu-i al tău, Tudor ăsta?

- Nu, este al mamei lui. Al meu este doar ca bărbat.

- Exact asta voiam să-ţi spun, că ar fi cazul să i-l restitui mamei lui şi să nu-l mai primeşti în casă. Altfel... şi fata curmă discuţia în suspans.

- Altfel ce? Mă ameninţi?

- Altfel voi pleca la Mediaş, la tata. Am lăut legătura cu el şi cu bunica. A venit din închisoare, de câteva luni.

Eva rămase câteva clipe înmărmurită. Nu se aştepta la această decizie a feţei, total diferită de cum era în mintea ei.

- Fată dragă, schimbase timbrul Eva, pe unul dulceag, dacă tu vrei să mergi la tatăl tău, eu nu te voi opri. Dar nu-l considera pe Tudor un pretext.

- Nu-i pretext, este motivul pentru care voi pleca.

- Eu zic să te mai gândeşti. Ce-ţi poate oferi tatăl tău, acum ieşit din puşcărie, mai mult decât mine, mai mult decât familia ta?

- Un cămin doar al meu.

- Hotărârea este doar a ta, Timeea, şi ţi-o respect. În cazul în care pleci, uşa mea îţi va fi întotdeuna deschisă. Dar, să ştii, la Tudor nu voi renunţa!

Timeea plecă în acea vară, în timp ce mama ei, împreună cu Tudor şi cu băieţii, era la mare. Îşi făcu bagajul şi lăsă un bilet pe masă: "Am plecat la tata, să nu mă căutaţi’’. Firea ei scotea în evidenţă tot mai mult apropierea de caracterul hotărât, orgolios şi aventurier, al lui Haşoty.

 

[Mihaela Suciu]

Fain! O fată tânără să fie geloasă pe mamă, dar se întâmplă.

[Vasilisia Lazăr]

afundundu-se tot mai mult 

La şfârşitul anului şoclar

 

Bun text, Sofia, m-a captivat de numa-numa. Abia aştept continuarea.

Te felicit din toată inima!

[Sofia Sincă]

Mlţumesc de trecere şi că ai citit, Mihaela, ştii, în lume se întâmplă multe.

Mihaela Suciu a spus :

Fain! O fată tânără să fie geloasă pe mamă, dar se întâmplă.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Lisia!

Trec acum să corectez.

Vasilisia Lazăr a spus :

afundundu-se tot mai mult 

La şfârşitul anului şoclar

 

Bun text, Sofia, m-a captivat de numa-numa. Abia aştept continuarea.

Te felicit din toată inima!

[Sofia Sincă]

Dacă vei citi şi continuarea Aurel, vei afla.

Bucuroasă de trecerea ta.

Stanescu Aurel Avram a spus :

Asistăm la o idilă sigură pe sentimentele lor, a personajelor. Se va întrerupe din cauza fetei? Sunt curios.

[Ion Lazăr da Coza]

Ai câteva greşeli de semantică dar şi de ortografie.

Din ce în ce mai captivant.

da Coza

[Sofia Sincă]

Ionică am mai corectat.

Întotdeauna trecerea ta peste naraţiunile mele şi părerea ta îmi fac onoare.

Ion Lazăr da Coza a spus :

Ai câteva greşeli de semantică dar şi de ortografie.

Din ce în ce mai captivant.

da Coza

[Emil Dumitru]

Da, citit, plăcut şi jumate din bănuială confirmată! ( cred că-ţi aminteşti că în Dulce-amar I am spus că am o bănuială, legată de un personaj, da?).

Câteva mici ,,cârcoteli'', scăpate la scriere: morală(a), pleacă(a), Limbă(a), doreşte că(a) schimbarea, decizie a feţei(fetei).

Cu stimmă, cel mai sever ,,cârcotaş'' virtual, Emil.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc mult de trecere şi cârcoteală, Emil. Voi trece şi voi corecta, tot.

În legătură cu presupunerea, nu ştiu nici acum ce vrei să spui, dar bănuiesc. Îţi spun de pe acum că nu este de tipul încurcăturilor sentimentale gen, mamă-fiică sau invers. Încurcături sunt dar de altă manieră.

Te mai aştept la cârcotit! hi!

Emil Dumitru a spus :

Da, citit, plăcut şi jumate din bănuială confirmată! ( cred că-ţi aminteşti că în Dulce-amar I am spus că am o bănuială, legată de un personaj, da?).

Câteva mici ,,cârcoteli'', scăpate la scriere: morală(a), pleacă(a), Limbă(a), doreşte că(a) schimbarea, decizie a feţei(fetei).

Cu stimmă, cel mai sever ,,cârcotaş'' virtual, Emil.