vacanță cu ana

[petrut dan]

lasă-mă să te duc departe

unde soarele nu apune în același loc

elefanții uită să moară

și nimic nu ne ține

 

o moară pe apă

încearcă să treacă în cealaltă parte

câmpuri cu turbă

pe aici trăiesc ursitoarele

 

seara venin acasă murdari

așteptam să ne cheme la masă

sună oribil dar îți fur din mâncare

adorm liniștit

încă un om trăiește frumos pentru mine

 

dumnezeu a ieșit din mormânt

cu o mână de paie

îmi hrănește măgarul

moartea

încăpățânată și dulce

sărutul meu furat vieții te umbrește

în somn

 

de la un timp întorc clepsidra des

dorm mai puțin sau

luna îmi joacă o festă

nu am pretenții la soare

ca orice bărbat aflu ultimul

 

pietrele în care

mi-e dor să te prind

[Monica Pester]

Scrierilor tale, Poete, trebuie să le rupi doar ambalajul care oricum, este mereu în tonuri diferite. Unele mai sumbre, altele alunecoase, în vârtejuri de cuvinte ce par că nu au înțeles la o primă citire. Tu ești Poetul care pune mai presus simbolul, nu dă o para pe virgulă și îți dă drumul ție, cititor, sa-l cauți, să-l întrei și să te întrebi ce a avut a spune.

Dar, mai apoi, după ce ai făcut pace cu ambalajul, ți se relevă o mistuitoare, fierbinte, pasională și perpetuă dragoste care ajunge să te perpelească, singur fiind, până te retragi în tine și îți depui jurământul de castitate, căci astfel de iubire numai la Poet întâlnești !

Așadar, câte astfel de sculpturi în cuvinte mai poți dăltui ?

Poete, drag de drag,

[Corneliu Neagu]

Nu este o vacanță realizată ci o vacanță imaginată frumos cu dorința de a fi cu femeia iubită, iar imaginația v-a condus bine, rezultatul fiind această poezie pe care am citit-o cu emoție și plăcere! Felicitări!

[Stanescu Valentin]

Dan, DA! Ai scos dintre gânduri legenda croită în anii frumoşi în care trăiai prin iubire un zbor în tandem de-albatroşi... Felicitări! Te aştept în contiuare în vizită în paginile mele.

 

                                                   alt Meşter zideşte o Ana în inima lui ca un rai

                                              departe de lumea de tină în care şi clipa apune

                                         eternul iubirii vibrează în cântec de liră şi nai

                                              iar gându-i trecut de cuvinte un tot ce se-mparte la doi

                                                   e-atâta de mult-armonie chiar timpul timid se supune...

[petrut dan]

Mulțumesc, Ada, pentru lectură, comentariu și asociere și mie îmi place foarte mult romanul, cu drag!

[Ada Nemescu]

Un poem de dragoste scris într-o manieră aproape recognoscibilă, marca dan petruț. 

Contopire și căutare fără odihnă în marea pajiște a iubirii. De ce m-am gândit la opera *Adam și Eva* a lui Rebreanu? 

Cu bucuria lecturii, aDa