bărbații privesc cu invidie
sunt genul care promovează arta conflictele economice
progresul relațiilor
sexuale
misterele din cerul atât de aproape încât mi-e teamă să nu-l stric
cu mâinile goale
greierii umblă ca după mort
de parcă s-au trezit cântând
la beție
în loc să-mi fac de cap cu femei precum un băiat de oraș
colind bibliotecile
desigur asta nu mă face mai bun dar câștigul există
privesc poza în care sprijiniți unul de altul
dragostea o să țină până la ultima iarnă
după calendarul mayaș
iubirea ta suportă ușurința cu care complic lucrurile
ceea ce mă face să cred că orice mă trezește în mijlocul nopții nu este
mai tare
dorința se ține după fusta unei planete cu doi sori
înconjurată de un grup de adoratori mediteraneeni
se vede nevoită să se laude cu unul
ca mine
nu voi mai putea schimba viața
celor care fac cărțile
desfac o pungă de bani
dar nimeni nu pare să observe tresărirea mea de orgoliu
la urma urmei acea simbioză perfectă este meritul
unei manevre artistice
mă doare să nu mai cred în subînțelesuri
începuse să-mi placă gustul de tort al iubirii ce înnobilează
sufletul cu atributul sau cosmic
își găsește plăcerea în plante și mirosul de cafea
din apartamentul vecin
aud convorbirea dintre trump și macron
dragule,
azi am bombardat siria
Adaugă un comentariu
Alex , ma man, mulțumesc pentru prezență și comentariu, cu prietenie!
Poezia ta e o călătorie interesantă într-un univers liric bogat. Uneori triste alte ori cu trimiteri biblice, ori cu trimitere la cotidian și toate acestea îmbrăcate de gală în aura dragostei...
Lisia, îți mulțumesc pentru prezență și aprecieri, mereu găsești cuvinte deosebite pe care le așezi în forme poetice ce ridică valoarea textelor sub care comentezi și mă bucur că acest lucru se întâmplă și la mine în pagină, my lady, cu drag!)
Mihaela, mă bucură semnul tău, drag!
Monica, îți mulțumesc pentru lectură și comentariu, te mai aștept, cu drag!
E o normalitate să constați ca Dumnezeu pune în fiecare har, exact cât trebuie!
Poete,
N̈u încerc pentru ca n-am să știu sa aleg vreun stih al tău care mi-ar place sau m-ar impresiona. Toate au același impact asupra mea. Fix acela ce înnobilează sufletul cu atributul său cosmic. Te afli, Poete intr-o mare detentă lirică ce-ți construiește o viziune de o alta vibrație, asupra fluxului vieții. Am mai spus asta, numai cel care îți poate atinge sufletul, îți poate și înțelege acuitatea trăirilor în adevărată lor plinătate. Deschizi atâtea canale de absorbție în cititor, lejer, ca și când ai arunca semințe spre încoltire. De ce m-aș mira de fiorii produși de fiecare vers, gand sau trăire împărtășita?
E o normalitate să con
cotidianul și tumultul din sufletul tău ne-a dăruit, ca de fiecare dată, o scriere cu nerv și măiastră exprimare
admirație!
în loc să-mi fac de cap cu femei precum un băiat de oraș
colind bibliotecile
desigur asta nu mă face mai bun dar câștigul există
Cu siguranță!!!
Citindu-te, de fiecare dată mă simt ca într-o călătorie sentimentală. Și ce obiective turistice mi-i dat să întâlnesc în drum! Emoții, gânduri, sentimente, tristeți...
Un alt poem care transformă inima în condei, un poem în care fiecare cuvânt strălucește când în roșu, când în gri...
nu voi mai putea schimba viața
celor care fac cărțile
desfac o pungă de bani
dar nimeni nu pare să observe tresărirea mea de orgoliu
la urma urmei acea simbioză perfectă este meritul
unei manevre artistice
mă doare să nu mai cred în subînțelesuri
începuse să-mi placă gustul de tort al iubirii ce înnobilează
sufletul cu atributul (...)
Versurile citate emană tristețe, dar și resemnare. Sunt însă atât de frumoase, atât de emoționante, încât mișcă toate plăcile tectonice ale sufletului celui care le citește.
Cu drag...
Ada, mulțumesc pentru lectură și comentariu, cu drag!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE