simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam

fumul să-mi abată privirea departe

altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte

 

nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii

ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă

obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii

să cădem de acord prost e celui ce-i pasă

 

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul

trupul tău după tranzitul lunii

iar ne-a prins adormiți în cel fân din pătul

 

nu-mi pun mintea cu cei de o vârstă cu roata

și nu merg la pomeni sau județe de pace

mai îngrop câte-un drac uite-aceea-i lopata

de iubire tot trag și tot sunt fiindcă-mi place

 

să-mi strâng umerii pumnii ca pe câmpul de luptă

7 din 7 douăzeci și patru de ore pe zi

indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă

fiecare cuvânt mi se pare un motiv de-a trăi

 

pentru că-n dimineața când grațios mă refuzi

învăț mai mult să-mi țin trupul în frâu

chiar dacă cineva de sus mă iubește și-mi strigă nu-auzi?

rămân la ce-am spus nu degeaba-i neghină prin grâu...

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Septembrie 10, 2024 la 8:04pm

Aparent simplu, un poem desprins parcă dintr-o sau cu o rece și sticloasă judecată a unei bule de timp a vieții. Pare memoriul unui nemulțumit de sine, al unuia aproape învins, dar care prin sinceŕă spovedanie, își caută răspunsuri. De fapt, raspunsuŕi noi de la obștea pe care o face martor la destainuirea lui, pentru că pe cele vechi și le-a asumat demult. Profundă această simplitate a parcurgerii sine-lui. Îmi dă senzația unui gol carede fapt nù e gol ci doar o examinare a prețioasă a unei bucăți de diamant încă nefinisat suficient.

Poete,

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Septembrie 10, 2024 la 7:38pm

ce  poem  lejer  dar   cat   de complicat   in  acel   supralrealim   metaforic necesar    celor  care   stiu   cat   de sus  urca  adevaratele  cuvinte   :

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul

trupul tău după tranzitul lunii

iar ne-a prins adormiți în cel fân din pătul   cu  multa  pretuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alt incident în noosferă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În doi a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog muguri înghețați a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog muguri înghețați a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O voce din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog labirintul iluziilor a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luna a utilizatorului Bouros Maricel
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O voce din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog O voce din trecut a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog labirintul iluziilor a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O voce din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Râdea pădurea dând pe dinafară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În doi a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Din adâncuri a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog astăzi a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor