e caniculă
uscat pământ
n-adie
fir de
vânt
e caniculă
mă scald în râu
maci ard în
lan de
grâu
e caniculă
nori niciun pic
suspină
iarba-n
spic
e caniculă
nu pot să plâng
arşiţa-i
abia-n
pârg...
Adaugă un comentariu
aDa, să citim, să scriem, să dăruim!
Doamnă Mihaela Popa, macii fascinează ochiul şi mintea omului la orice vârstă. Ei sunt aşa de plăpânzi încât mai bine-i laşi la margine de lan decât să îi pui într-un vas cu apă. Mă bucur că v-am creat un cadru prin care să îi priviţi pe cei admiraţi cândva la o margine de drum.
Dan, mulţumesc pentru trecerea prin valul de căldură al versului meu ingineresc! Azi am trecut prin Judeţul Dolj. Grâul fusese deja recoltat la final de lună iunie iar mici tornade erau vizibile pe câmpie ridicând pleava de la sol la peste zece metri. Imaginea înspăimântătoare m-a dus cu gândul la o veste din partea locului unde în zilele trecute un fel de tornadă a smuls acoperişurile mai multor case de pe o uliţă ...
Sigur că da!!!
Doamnă Vasilisia, mulţumesc pentru observaţii. Inginerul din mine nu stă bine cu punctuaţia dar punctele de suspensie de la final vor rămâne ca un semn că ar mai fi ceva de spus. Am să vă rog la începutul anului următor să mă ajutaţi cu semnele de punctuaţie pentru o tentativă de volum de valente pe care să îl aduc drept semn de mulţumire pentru opera Domnului Ion.
Alexandru, iată rodul defrişărilor masive din deceniile anterioare. Gândul simte, gândul scrie, gândul plânge...
Chris, prin anii ’60 urmăream veştile despre vreme de la radioul cu galenă din peretele bucătăriei copilăriei noastre de la ţară. Când se spunea că la Bucureşti au fost la prânz 31 grade Celsius ne miram şi săream pe loc chiuind de se auzea în vecini. Azi termometrul a depăşit cu mult temperatură aceea şi sunt din ce în ce mai mirat dar şi întristat... Nu ştiu unde se va ajunge!
Ramona, mulţumesc pentru trecerea prin ţara înfierbântată a versurilor mele.
aDa, vremea şi manifestările ei sunt rezultatul acţiunii omului din ultimele decenii asupra mediului înconjurător.
frumos!
am rezonat cu
"e caniculă
mă scald în râu
maci ard în
lan de
grâu"
vizuală și parcă am fost acolo :)
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE