Motto: ,,Să nu depinzi de niciun bărbat!" - mama

    Cu timpul, mottoul l-am schimbat: ,,Să nu depinzi de nimeni!", iar verbul ,,trebuie" (trebuie să faci aia și aia, trebuie să te comporți așa și așa, trebuie... și iar, și iar...) l-am eliminat, dar de fapt, repetat de atâtea ori a devenit normalitate.
    Ca o normalitate, o parte din lumea mea intrase în Postul Crăciunului. Cum nu sunt amatoare doar de pește, fructe și legume, eu m-am hotărât să fac Postul Binelui, pe bune! Bine în: vorbe, fapte și gânduri.
    Seara, fiind închise piețele și aprozarele, cum îmi lipseau două legume: ceapă și morcov, iată-mă în supermarketul de vizavi sau vis-à-vis, adecătelea de două ori ,,vis" pentru pupătorii de rafturi. Cum la intrare îmi făcea cu ochiul un căruț fără fisă, eu care arar folosesc acest mijloc, îmi pică fisa: hai să ne distrăm și să socializăm!
    Nu sunt eu ,,apariție" pentru bărbații specializați în ,,dispariție", dar cu căruciorul ăla mare începeam să par, dar nu gol. Așa că trec de sectorul legume și ,,pușcă" la sectorul băuturi și-ndes șase ,,gloanțe" de șampanie, să avertizeze: Șase, șase! Deja căpătasem aere de divă, valsam printre rafturi: un-doi-trei la dreapta, un-doi-trei la stânga... că nu aveam carnet de condus atelajul și nici dexteritatea necesară.
    ,,Par'ti!" Aud înfundat prin căciulă. Mno, italiană, îmi zic, răspund francezo-italano de baltă: ,,Per moa, tuti!" ,,Nu, nu... party-petrecere!" Cum în engleză sunt ,,mare", restul dialogului l-am trecut pe română cu fostul vecin, în limite decente, de una, de alta, eu de jos în sus la înălțimea lui, el de sus în jos cu ochii pe coș. Bun început!
    Mai fac câțiva pași. ,,O! Bună seara, domnule doctor!" (Uitasem numele, dar asta nu-i o noutate.) Luat prin surprindere, omu'. Doi ochi păreau nedumeriți sub sprâncenele stufoase, așa că dau înainte cu ,,explicațiunile": ,,La câți pacienți v-au trecut pragul nu aveți de unde să vă amintiți de mine, ați fost pediatrul copiilor mei și-au trecut ceva ani!" Surpriză! Rapid îmi spune meseria, iar după câteva clipe și numele. Mno, eu tot nu-mi amintesc cum îl cheamă, dar îl felicit sincer pentru memorie. Îi observ privirea că se fixează pe ,,blindatul" meu, eu cu un ochi la ,,rahiticul" lui. Zâmbesc. Trece în defensivă: ,,N-ați văzut-o pe nevastă-mea?" Mută. Ridic umerii. Finiș cu happy end, mi-am amintit numele doctorului, logic nu? Halat-alb, nume-Negru.
    Mă mai ,,valsez" singură, culeg două deodorante pentru casă și, nas în nas, iar fostul vecin fără cumpărături. Inimă bună, ca o consolare, fiindcă aflasem de la el, cu câteva minute înainte, că-i în șomaj și mai are doi ani până la pensie, să nu-i stric inima îi mărturisesc: ,,Io mă mai plimb puțin pentru invidioși și pun șampania la loc. Sănătate și salutări nevestei!" (Deja râdea, iar eu mă cam plictisisem de plimbăreală.)
    Cumințică am pus șampaniile pe raft, păstrând două (veneau sărbătorile), am finalizat cumpărăturile cu doi morcovi și două cepe că pentru acestea intrasem, iar restul veniseră tot pereche, mănușă. Pentru echilibru, plasez cumpărăturile în două sacoșe. Țuști acasă!
    La trecerea de pietoni mă asigur. Țipenie mașini! Trec liniștită și mergând pe trotuar, care era în pantă, prind viteză și sub feeria de luminițe stradale, de ce să nu încep un dialog absurd cu un șofer imaginar grăbit, iar eu abia traversând. El: ,,Mișcă-ți c_rul, fă! Io: ,,Sări-ți-ar ochii!"
    Adio, Post de Bine, dar să mă fi văzut pe mine!
    Am încercat redresarea, picioarele nu-mi mai aparțineau, echilibrul nu mă asculta deși primea indicații surdo-mute precise prin brațele mele. Zburam, zburam... Timpul s-a oprit brusc. Am dat drumul sacoșelelor pregătind aterizarea. Nu mi-a ieșit ca la armată: Salt înainte! Pe burtă, cul-caaat! Mi-a reușit însă o minunată săritură și căzătură în patru labe, de broască, mai lipsea balta. Și aplauzele!
     În față, ca o trupă de asalt, se auzea clinchet de sticlă rosto(golită), dar plină. Scăpase una, cealaltă era țăndări. Își dăduse duhul, iar întreg văzduhul se umpluse de arome de șampanie și, după cum văz acum, atunci n-am văzut stele verzi (la această culoare sunt specialistă în cai pe pereți), vedeam cum se scurge spre mine un șuvoi spumos de toată frumusețea care amenința să-mi ude haina, deja geanta, rămasă-n urmă, era baltă!
     Credeți că m-am ridicat sigură? Pe naiba, s-a oferit un bărbat. Chit că mă ustura palma stângă și genunchiul stâng, în fața trecătorului păream plină de viață. Zâmbeam la dânsu' de râsu'-plânsu', dar în gând aveam năduf: ,,Mă vezi mică și-mi porți pică? Oi fi tu mare și tare, ,,Tortuare", dar de mâine te fac! În picioare te calc!"

P.S. Am cercetat. Trotuarul e intact, ca-n palmă. S-o fi coborât un sfânt pe Pământ să-mi pună piedică, Doamne, doar pentru un gând? Un amărât de gând?
      Orice asemănare cu cele descrise sunt... surprinzător de reale, alta ar fi... de-aș fi ajuns scriitoare. Mno. 

Vizualizări: 135

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O bijuterie de proză. Jos pălăria și... nu prin căzătură! Nu m-am decis să fac și eu „trotuarul” (încă). 

P.S. Aud din cele patru zări aplauze prelungite.

Mulțumesc frumos, Dorina! 
Căzătura poate fi semn de măritiș, pentru mine a fost test de osteo(proză)-încă rezist.

Sărbători cu sănătate și inspirație!


Pop Dorina a spus :

O bijuterie de proză. Jos pălăria și... nu prin căzătură! Nu m-am decis să fac și eu „trotuarul” (încă). 

P.S. Aud din cele patru zări aplauze prelungite.

Mi-am imaginat fiecare mișcare, ești fantastică. Sticla de șampanie „care a mers cu tine acasă” cred că are zâmbet pe etichetă :)). Bravo, Mihaela, bravo! (pentru scriitură, nu pentru căzătură! :)))

Mulțumesc frumos, Gina! 
În toate să punem și un strop de bucurie. O fi avut un zâmbet de etichetă sticla când i-am golit conținutul...

Sărbători luminoase!
gina zaharia a spus :

Mi-am imaginat fiecare mișcare, ești fantastică. Sticla de șampanie „care a mers cu tine acasă” cred că are zâmbet pe etichetă :)). Bravo, Mihaela, bravo! (pentru scriitură, nu pentru căzătură! :)))

text foarte scurt, comic, in stilul Mihaela Suciu,

citit cu placere,

:) data viitoare să curgă șampania-n pahare!

frumos!

Mulțumesc frumos, Chris! 
Mă bucur dacă am stil, înseamnă că cititorul știe că-n textul meu găsește un strop de relaxare. Te aștept cu drag!


Chris a spus :

text foarte scurt, comic, in stilul Mihaela Suciu,

citit cu placere,

Mulțumesc frumos, Mihaela Popa!

Am șampanie pentru toți... cu îmbrățișări! Textele spumoase sunt mai rare. Sper să le găsesc la ceilalți. 

Mihaela Popa a spus :

:) data viitoare să curgă șampania-n pahare!

frumos!

Acum înțeleg de ce sunt aglomerate supermarketurile... Dar trotuar intact în România eu unul n-am văzut! Măi că-mi vine să plec în pelerinaj la trotuarul cu pricina și să mă-nchin ca la moaște!



Mihaela Suciu a spus :


Mulțumesc frumos! Vă invit la pelerinaj dacă va fi o altă căzătură, la prima am uitat să-l sființesc.

Am citit ,,Prima zi". Felicitări pentru premiu! (În contextul pozei am scris ,,Gramofonul")


Bircea Marian a spus :

Acum înțeleg de ce sunt aglomerate supermarketurile... Dar trotuar intact în România eu unul n-am văzut! Măi că-mi vine să plec în pelerinaj la trotuarul cu pricina și să mă-nchin ca la moaște!

:)

:)

Cornaciu Nicoleta Ramona a spus :

:)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 37 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 41 minute în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor