Zeița

[Mirela Moise]

 

 

Domnița Diana, cea care peste dragoste domnește, a coborât din carul tras de porumbițe albe.

Pe când se cobora, domnița s-a împiedicat în faldurile rochiei împărătești.

Căzând pe pământ, mâinile ei albe, odată ce-au atins țărâna, au născut o plantă neobișnuită. Fecioarele și feciorii curați au cules vâscul, bucuroși, apoi l-au aranjat în buchete.

Pelinul, proaspăt apărut din părul brun al domniței, a fost luat de fecioarele și feciorii necurați.

După ce și-a adunat oasele, zeița s-a preumblat printre ei, vorbindu-le despre lucruri viitoare.

Unora dintre fete le-a prezis căsătorii cu Feți Frumoși rupți din soare, altora le-a menit Feți frumoși rupți din lună. Cât despre cele fără noroc, le-a spus că vor fi țiitoarele zmeilor.

Unii feciori urmau să aibă drept soții fete de împărat, alții fete de argat, dar printre ei se numărau nefericiți care trebuiau să se mulțumească cu zgripțuroaice și scorpii.

După aceea, domnița a chemat fecioarele, dăruindu-le aur, pentru dragoste așezată la vedere, argint, pentru dragoste tăinuită, ori aramă coclită, dragostea pe care nimeni n-o voia.

Spre sfârșit, a împărțit feciorilor fire din brâul colorat ce-l purta la mijloc, câte-un fir de căciulă. Roșu, dragostea arzătoare, albastru, dragostea senină, și cea mai rea: galbena gelozie.

Tinerii care primiseră daruri luminoase au fost mulțumiți; de-îndată au încins o horă.

Tinerii care primiseră daruri întunecate au cârtit, deși aveau dar după sufletul lor.

La urmă, vin în fața Dianei doi frați: o fată frumoasă și-un voinic.

– Cine sunteți și ce căutați aici? întrebă Diana, simțindu-i nepoftiți.

– Eu sunt Fata Bătrână. Dragoste, bună sau rea, n-am găsit, nici nu m-a găsit. Ochii mi-au obosit. Noapte de noapte mă îndeletnicesc cu țesutul, visând la chipul ursitului.

– Te uiți unde nu trebuie, grăi zeița, mustrător, după care scoase ochii fetei.

– Ce mi-ai făcut? strigă oarba.

– Treaba ta e alta, fată dragă. Vei urca cu mine-n Cer, să-mi fii ajutor.

– Domniță a dragostei, mă vei lăsa fără soră? se înspăimântă fratele ei.

– Cum ți se spune ție, băiete?

– Eu sunt Flăcăul Tomnatic. Dragostea, dulce, amară, ori de altfel, m-a ocolit mereu. Deși cânt dintotdeauna despre dragoste, degeaba. Singur m-am născut și singur am să mor.

– Tu trebuie să cânți la curtea mea, rosti Diana, după care-i reteză limba c-o secure.

Apoi, din umerii rotunzi, domnița scoase doi sori minunați, ce străluceau, pe care-i puse în locul ochilor fetei; sorii i-au dăruit un altfel de văz, deosebit de-al oamenilor.

Diana mai scoase din sân o frunză fermecată, pe care-o îndesă în gura băiatului mut; acesta începu să cânte de zece ori mai frumos decât înainte, înmuind inimile tuturor.

După ce înfăptui minunile acestea, sub ochii uimiți ai tinerilor adunați la sărbătoare, frumoasa s-a suit înapoi în car, făcând semn fraților s-o urmeze. Aceștia s-au așezat lângă ea.

De atunci, Fata Bătrână, ce-a căpătat numele Ursita, țese neîncetat, nemaivăzut, povești de dragoste, binecuvântate sau blestemate, după cum le urzește Diana.

Despre Flăcăul Tomnatic se bănuiește că locuiește undeva prin palatul norilor purpurii.

El cântă despre iubire, deși n-a avut vreodată o iubită, desfătând urechile zeilor.

Oamenii obișnuiesc să-l pomenească când se îndrăgostesc, numindu-l, simplu... Dor.

 

[Chris]

proza foarte scurta, prezenta la concurs. numai ca Diana duce cu gandul la vanatoare, nu cunosc motivul alegerii numelui personajului principal.

mi-a placut ideea, as fi citit mai mult...

[Mirela Moise]

Din păcate, în perioada când s-a ținut concursul am suferit un blocaj scriitoricesc ( lucru care mi se întâmplă foarte rar), așa că asta a fost tot ce-am putut să produc. Ideea inițială era faină, dar... Tot nota 7 ( șapte) mi-am dat și eu. :)

Am vrut să scriu o povestire în cinstea verișoarei mele, Diana (așa mi-a venit atunci). Mulțumesc  pentru comentariu.