De la circ, nu în vacanță, ci la... olimpiadă

[Pop Dorina]

Ladies and Gentlemen, să încep politicos ca la o reprezentație artistică, eu sunt Hector și muncesc la Cirque du Soleil. Nu-i la îndemâna oricui să activeze aici, însă și efortul e pe măsură. Eu unul m-am cam săturat, dar pe cine interesează acest lucru? Am nevoie de un concediu. Cui să-i spun? Sunt convins că partenera mea simte același lucru, însă, de, ea e remunerată și pentru mine. Nu că mi-ar fi ciudă de acest aspect, dar... vreau o vacanță! Mă aude cineva?

Plaja este goală, iar nisipul parcă s-ar rupe sub potcoavele mele. Nici măcar soarele nu-mi poate fi spectator. E patru și jumătate dimineața. Doar eu și Silvia. Repetăm, repetăm și iar repetăm până când un gând rătăcit mă determină să-i fac o bucurie. Renunț la schemele noastre acrobatice pe care le-aș genera și în somn. Evadez cu ea într-o plimbare prin apa de la mal. Nu mă îndepărtez de țărm, ca să nu o tulbur. De ce am făcut asta? Simțeam în mine o luptă între nevoia furtunoasă de a înfrunta valurile sau a mă fixa pe nisip fără să mai execut nimic. A învins mișcarea. Nu-mi pare rău. Mâna dreaptă a fetei tremură de plăcere pe coama mea. Chiar primesc un pupic. Ieșim din mare mai proaspeți, mai dornici de a arăta lumii că un cal, dacă binevoiește poate dansa, dacă găsește de cuviință salută politicos. Până la prima reprezentație de la malul mării mai sunt câteva zile. Se evaporă ideile aiuristice despre vacanță, poate chiar... lâncezeala. Îmi îndoi picioarele din față, ridicându-mă pe cele dinapoi. Așa am fost instruit să întâmpin apariția cercului roșu aprins de pe cer. Silvia, puțin obosită, dormitează pe un șezlong și ia o înghițitură de cafea. Eu mă zbengui pe malul apei răvășind nisipul și admirând lumina care îmbrățișează valurile. Noaptea, ascunsă pe o cărare, aruncă o ultimă ocheadă spre partenera mea puțin bronzată, apoi se pierde în valurile înspumate.

Silvia, încărcată cu energie pozitivă generată de plăcerea de a admira răsăritul, revine la obligativitatea ei de a mă antrena. O simt calmă, degajată, cu chef de muncă. Răspund la comenzile ei fără să cârtesc. Ne iese elementul surpriză al spectacolului, chiar dacă locul unde ne antrenăm nu este prea drept. Primesc o bucățică de zahăr și prin asta înțeleg că antrenamentul a luat sfârșit. Pornim în galop spre tabără simțindu-i respirația dulce și trupul călduț.

 

Suntem anunțați că trebuie să intrăm în arenă. Silvia, cu o rochie gri-petrol sclipitoare și o trenă vaporoasă, ține o cravașă în mâna dreaptă. E drăguță cu părul prins în coc. Și buclele de lângă urechi, parcă scot mai mult în evidență sclipiciul. Eu, chiar dacă sunt un armăsar de culoarea abanosului, am coama împletită în codițe prinse cu fundițe roșii. Ce mai, ca la circ! În plan secund Fantasy și Diablo arată puțin mai... depersonalizați. După un semnal al elegantei mele coordonatoare pătrund în arenă în aplauzele spectatorilor. Nici nu apuc să salut, înclinându-mi capul și îndoindu-mi sub mine piciorul drept din față, că aplauzele izbucnesc din nou. Intră Silvia, ca o regină a balului. Îmi șoptește să fac o piruetă pe picioarele din spate și o ascult, ca un cățeluș cuminte, chiar depășesc numărul rotațiilor spre deliciul publicului. Orchestrațiilor muzicale le răspund mișcându-mi cu ritm masivul conglomerat de mușchi, etalându-i cu plăcere spre bucuria celor prezenți.  Intră în arenă și colegii mei - Diablo și Fantasy. Intensitatea aplauzelor parcă scade. Să fi obosit publicul sau doar eu sunt atracția serii? Nu voi afla niciodată acest lucru, însă îl simt pe Fantasy  puțin crispat. Chiar obstrucționează mișcările sale, însă nimeni nu își dă seama cu excepția Silviei. Diablo, pentru a arăta că el e mai cu moț, pur și simplu se întinde pe nisip. Nu se ridică până nu primește două cravașe pe spinare. Furtunos final...

În culise, Silvia răspunde grosolan calificativelor aruncate de directorul circului. O amenință cu desființarea numărului. Deci, totuși, vacanța la care tânjesc de ceva vreme e pe aproape, însă... nu așa mi-o doresc!

Tot personalul circului este agitat. Directorul executiv s-a retras în birou cu un domn misterios. Se zvonește că acesta vrea să cumpere un animal. Prin eliminare, încerc să depistez despre cine ar fi vorba, însă nu-mi dau seama. Aburii nopții și personalul auxiliar dirijează animalele mici spre cuștile lor. Noi, cei trei armăsari, împreună cu elefantul Maky suntem conduși pe o cărare lăturalnică spre tirul din spatele arenei.

 

În dimineața asta, Silvia n-a mai venit să îmi vorbească. O fi bolnavă? Antrenamentul matinal de la malul mării cred că l-am ratat. Primesc în schimb mâncare de la grăjdar. În spatele  tăcerii lui simt o ușoară... apăsare. Mă apropii de el, apoi îl ling galeș pe obraz. Omul, inițial se sperie, apoi mă îmbrățișează, articulând un mesaj dur: „Adio, Hector!” și oftează ascunzându-și bobițele fierbinți care-i udaseră deja tricoul în palme. Îl las să plângă, însă se pare că nici lacrimile nu țin cu el. Mă îmbrățișează și... dispare. Diablo și Fantasy sunt luați pe rând de veterinar, dar nu s-au mai întors în tir. Sunt singur și tânjesc s-o văd pe Silvia. Convins că un protest fastuos n-ar rezolva dorința mea, îmi moi picioarele din spate, le îndoi pe cele din față și mă întind pe placa metalică a tirului, căutându-mi somnul. Să fi trecut o oră, poate două până ce lumina a pătruns stridentă în interior, n-aș putea spune. Cert este că doi străini mă trag de căpăstru forțându-mă să ies. Inițial mă împotrivesc, răsturnându-l pe unul din ei, însă când îl zăresc pe director nu mai opun rezistență. În parcare, un microbuz de care-i agățată o remorcă, mă întâmpină. N-am puterea să mai cuget la vacanță sau la o fugă inutilă. Rătăcit printre gânduri, visez c-aș putea deveni cal de tracțiune sau mai rău... salam condimentat cu nepăsare!

 

N-a fost însă așa. Trăiesc o continuă vacanță pe cele zece hectare de pământ, unde iarba mi se-mpleticește pe copite. Dar, mi-e dor de Silvia! Singurătatea mă macină precum o moară care veșnic caută gustul pâinii. Binefăcătorului meu nu știu cum să-i mulțumesc. Mă înclin destinului că m-a scăpat de roboțeală, însă, să știți că-mi lipsesc aplauzele. Acum, de exemplu, staționez singur în grajdul meu răcoros și aștept ca cineva, cumva să mă scoată la o plimbare.

Nici n-apucă să se cimenteze dorința mea, căci dincolo de gratiile lăcașului meu simt... afecțiune. O mână firavă pătrunde printre zăbrele, oferindu-mi un măr. Mă deplasez timid, miros pielea catifelată și-mi însușesc fructul roșu. Ușa micuței mele încăperi se deschide. O domnișorică, cu cizme lungi din piele maro și cămașă albă, se uită indecisă la mine. Fac un pas, ea face doi și-și lipește mânuțele ei firave de gâtul meu.

– Sunt, Sara, iar de astăzi vom fi o echipă.

Un gând leneș se încurcă printre cuvinte: „Iarăși muncă, of!” 

– Dacă ești ascultător, dragă Hector, spre olimpiadă vom pluti în zbor.

Ei, na! Mititica îmi vorbește în rime? Dar îmi place, e drăguță... cred c-o să-i compun chiar un catren:

Afirm, lovindu-mi copita:

Fetițo, m-am îndrăgostit lulea,

Chiar acum, de... dumneata!

Câștiga-om, de-om... putea.

 

P.S. La Olimpiada de la Sydney, la concursul de echitație în proba de dresaj, Sara, însoțită de calul Hector, a câștigat aurul olimpic.

[Mihaela Suciu]

Nu-i la îndemâna oricui să fie în pielea unui cal. Observ că și calul are dorințe umane și dor. Frumos text! Felicitări, Dorina!

[Sofia Sincă]

Foarte frumoasă și interesantă, proză scurtă. Să intri în pielea unui cal, să-l personifici, să descrii asemenea amănunte cabaline... nu e chiar ușor lucru. Însă tu te pricepi să faci un basm să fie aproape de adevăr și invers.

Textul conține metafore și figuri de stil ghidușe uneori, alteori foarte serioase, chiar dramatice, conducând lectura într-un joc al destinului. Dar e bine când totul se termină cu bine. Scrisă impecabil.

O proză plăcută, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Am citit cu plăcere,

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

Aur pentru autoare.

da Coza

[Pop Dorina]

Beneficului dumneavoastră comentariu, doamnă Sofy, îi răspund c-o reverență. Vă mulțumesc.

Sofia Sincă a spus :

Foarte frumoasă și interesantă, proză scurtă. Să intri în pielea unui cal, să-l personifici, să descrii asemenea amănunte cabaline... nu e chiar ușor lucru. Însă tu te pricepi să faci un basm să fie aproape de adevăr și invers.

Textul conține metafore și figuri de stil ghidușe uneori, alteori foarte serioase, chiar dramatice, conducând lectura într-un joc al destinului. Dar e bine când totul se termină cu bine. Scrisă impecabil.

O proză plăcută, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Am citit cu plăcere,

Sofi

[Pop Dorina]

Chiar dacă glumiți, domnule da Coza, mi-a plăcut gluma. Sunt onorată pentru mesajul comentariului dumneavoastră și vă mulțumesc.

Ion Lazăr da Coza a spus :

Aur pentru autoare.

da Coza

[Pop Dorina]

Tu, dragă Mihaela, întotdeauna m-ai încurajat. Îți mulțumesc pentru timpul acordat și pentru apreciere.

Mihaela Suciu a spus :

Nu-i la îndemâna oricui să fie în pielea unui cal. Observ că și calul are dorințe umane și dor. Frumos text! Felicitări, Dorina!

[Ionel Mony Constantin]

OK ÎMI  PLACE

[Pop Dorina]

Mă bucură popasul și aprecierea dumneavoastră, domnule Mony.

Ionel Mony Constantin a spus :

OK ÎMI  PLACE