Bat clopotele pentru scriitor!...

[Sofia Sincă]

Clipe dorite a fi oprite din timp. Să poată răsuna clopotele peste tot ținutul Vrancei, ecoul să rămână veșnic. Azi bat clopotele pentru Ion Lazăr da Coza! Peste ținutul său drag, peste apa de la care și-a luat numele, cu demnitate și haz. Viață nedreaptă... inechități ale sorții...
Azi bat clopotele pentru scriitor! Pentru prozatorul, poetul și pictorul, Ion Lazăr da Coza. Bat împotriva sufletului nostru, pentru a ne anunța că ne despărțim de el. Cum va suporta soția lui, Lisia? Îngerul lui, Dumnezeul lui, până la urmă?!... Șuierul ascuțit al clopotului, hărțuind sufletul ei și al nostru... Sper că-și va plimba răsuflarea prin păduri până își va face loc întunericul, ce aduce cu sine veșnicia. Vântul, pădurea, apa Coza, totul va răsuna azi, odată cu clopotele.
Dar nu! În inima noastră va rămâne viu, Ionică al nostru cel drag. Cel care avea, cel puțin câte un cuvânt, drept, pentru toți cei care îl cereau. De când a fondat grupul literar ÎNSEMNE CULTURALE, timpul său era împărțit în a crea și a susține pe cei ce doresc să creeze. Cu devotament, cu imparțialitate și discernământ, imprevizibil și fără nici o tentă prefăcută, cu rafinament literar. Cu tenacitate în a respecta limba română, de uneori părea exagerat.
Cei mai mulți îl consideră poet. Dar Ion a fost un foarte bun prozator. Cine i-a citit proza, mai ales romanul, La umbra Vezuviului, știe ce spun. Personal, am citit tot ce a scris și a dorit să fie la vedere. Știu că i-au rămas scrieri începute. Poate le va continua Lisia... Dar da, a scris și poezie, mai mult prozo-poeme foarte inteligente, la fel ca mintea lui, postmoderniste dar a și pictat, ca să demonstreze că se poate orice, când ai voință. Poți chiar răsturna imponderabilitatea. A fost dotat cu o inteligență mare, mult superioară, poate pentru a compensa celelalte. De fiecare dată răspunsul său frapa și era cel mai drept.
Va fi greu fără el. Cel puțin pentru mine va fi foarte greu. Mi s-a destrămat universul literar. De 8 ani intru în fiecare zi în grupul literar și încerc să-mi spun părerea, să fac ceva folositor acolo, dar sub bagheta lui. Fără el nu va mai fi nimic. La fiecare comentariu mă gândeam, ce ar spune Ion?! Îl simțeam în spatele meu ca pe un stâlp pe care puteam să mă sprijin de câte ori aveam nevoie, cu teamă, cu respect, cu dragoste, uneori cu ciudă că eu nu știam să fiu atât de corectă și de dreaptă ca el. Uneori ne ciondăneam, dar tot cu dragoste. El știa să pună problema just și eficace. Dacă doreai să o urmărești, era bine, dacă nu, tot bine era. Nu obliga la nimic, pe nimeni.
Dar mă întind... Despre Ion Lazăr da Coza pot scrie zile întregi.
Acum scriu cu gând la clopotele care bat pentru Ionică al nostru drag și pe care eu nu le pot auzi. Dar sunt acolo cu gândul, cu toată ființa mea. L-am iubit ca pe fratele meu cel mai bun. Și el știa... Sper că nu va uita niciodată!
Îndurerată, prăbușită, de pierderea ireparabilă,
Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, cât pot să mai plâng oare? Până acum nu am avut puterea să citesc tot ce ați scris în memoria lui Ion... Am tot amânat, în speranța că mă voi trezi din acest coșmar. Dar nu... A trecut o lună și o zi de atunci, coșmarul continuă... Apropo de clopote. Să-ți spun ceva, Sofia. Eu nu le-am auzit. Nici măcar la înmormântare. Pur și simplu nu le-am auzit. Eu îl vedeam doar pe el și îl apăram să nu mi-l ia. Și tot mi l-au luat... :((((  Te-a iubit mult, Sofia. Muuult. Dar tu știi asta.

[Laura H.]

Îi mulțumesc domnului Ion Lazăr Da Coza pentru toate comentariile făcute postărilor mele. Erau atât de importante pentru mine și mereu atât de pertinente! M-a întristat foarte mult vestea dispariției sale, ca pe atâția alți membri ai acestui site. Sunt alături de doamna Vasilisia și de toți cei care îi plâng plecarea. Dumnezeu să îl aibă în paza sa! 

[bolache alexandru]

Durere fără cuvinte... 

[Nădejde Angelina]

Citesc şi plâng... Doar atât!

[Valeria Merca]

O pierdere imensă a unui om drag pe care, deși nu l-am cunoscut în realitate, trăiam cu impresia că-l știu dintotdeauna și pe care l-am admirat și purtat mereu în suflet. Am avut, de câteva ori, privilegiul de a-i auzi vocea în conversațiile telefonice pe care le-am avut. Momentele acelea mi-au dat o stare de mult bine și au rămas memorabile. Vorbeam cu mândrie despre Ion Lazăr și Vasilisia  acasă, la muncă, în toate drumurile mele. Făceau parte din viața mea. La fel se va întâmpla și de acum înainte. Știu, site-ul Însemne Culturale e îndurerat acum, însă noi, în amintirea celui care ne-a privegheat, ocrotit și îndrumat pe calea desăvârșirii întru frumosul din cuvinte suntem datori să continuăm acest proiect, pe cât de înălțător, pe atât de fragil. 

„Acum m‑am odihnit şi am aflat uşurare multă, că m‑am mutat din stricăciune şi m‑am dus la viaţă; Doamne, slavă Ţie” (Luminânda din Ritualul înmormântării). 

Fie-i țărâna ușoară!

„În veci pomenirea lui!”

[Ioniţă Gabriela]

cred ca i-ar placea ca Insemnele sa mearga mai departe...

[gina zaharia]

Mult timp vor răsuna clopotele, Sofi, cât veșnicia pe care Dumnezeu i-a ales-o. Astăzi e ziua în care Ionică a privit peste umăr tot ceea ce a lăsat aici. Sunt convinsă că n-a uitat să ne dăruiască surâsul lui de adio, optimismul lui,  căldura sufletului, dar, mai ales, prietenia sa adevărată. 

Regret că n-am reușit să ajung la această ultimă întâlnire, n-am reușit și am plâns. Cu siguranță că Ionică și-ar fi dorit să-l petrecem pe lângă firul Cozei sale iubite, pe lângă pădurea despre care ne vorbea, alături de draga noastră Lisia.

Fii puternică, Lisia, minune de om, ai toată prețuirea noastră! Știm că i-ai fost înger!  

[Adina Speranta]

Ion și-ar fi dorit ca munca lui să fie continuată, eu așa cred... Să îi cinstim memoria rămând aici unde el a pus suflet și a dedicat atâta timp. 

E greu să spun ceva acum, sunt încă sub șocul datorat acestei vești... 

Să-ți dea Dumnezeu putere, Vasilisia... Sunt cu sufletul alături de tine în această grea încercare :((( 

Condoleanțe întregii familii îndurerate.

[Adina Speranta]

Drum lin spre Lumină, Ion! 

Odihnă veșnică, om bun! 

[Chris]

da, o zi deosebit de trista astazi. Lisia si Ion erau unul.