Între martirii și…
Din ce va fi, cât va mai fi din mine?
Cât am să iau, cât am să las?
Cât se va pierde-n van, pe sub…
Jurnal Simplicisima 7 7 Îi place Pentru că exist Mi-am vândutÎnger alb ce dimpreună cu Iisus ține de cruce,
Aripile în furtună, aripile de răscruce,
Mi le coase-n dreapta firii, înspre cer să urce cale
Și pe prispa mântuirii, să beau viață…
Iubesc arama de prin vii
şi-armanele cu bidivii
pe unde-ai alergat
să prinzi în nopțile de rut,
aroma primului sărut
de care m-ai legat.
Iubesc făptura…
Jurnal ...să cazi în marele păcat 7 Îi place BătrânețeTrecute, zilele înșiră cuvinte într-un sens…
Jurnal Bătrânețe 4 Îi place Origine Se știe din vechime, Adam se simțea singur, deși ținea înăuntrul său o lume întreagă. Poate coasta s-a revoltat, chiar la început, fără ajutorul cleștelui chirurgical ceresc. Poate a împrumutat-o… Discuţie Origine 2 Îi place Poetul ca o rană deschisăÎntre martirii și…
Străvechi promontorii și briza…
Jurnal Basorelief getic 9 Îi place
dulce vântul mai adie printre frunze şi petale
povestind cu taină mare ce a fost şi ce-o să fie
îl ascult nu-i dau crezare gându-mi zboară-n căi astrale
agăţat de-o…
Jurnal Gânduri, gânduri 4 Îi place Ademeniri solareMi-ai spus cândva, în glumă, cu vocea ta subțire
Că vrei să pleci departe, pe steaua hărăzită;
Îți vezi lumina-n porturi de marinari păzită
Și-n larg, prea răvășită, întreaga ta…
la o masă erau bătrânele satului
făceau cozonac în cuptoare de lut
de unde să mă cunoască?
eu sunt plecată de mult din sat și sunt a lui Alexandru
am zis
care…
Jurnal călător 9 Îi place Îmi pasăDe jurăminte-n veac nu mă dezleg,
Cu ele sfarm a lumii nepăsare,
N-am inima-nsetată de-nșelare
Și ce n-am semănat nici nu culeg.
În fața ta mă plec, om bun, și…
Jurnal Îmi pasă 8 Îi place Între cer și pământCu fiecare strângere de mână
Recunosc bulbul durerilor
Junghiul unei lumini
Apasă carnea ca o mângâiere
În toate prăbușirile
O temniță dărâmată
Cu umeri de…
Încă mai caut tabloul pe care să-mi agăț gândurile
și sfaturile înțelepților,
și răbdarea făcătorilor de pace,
cu ochii minții să văd lumea în culori calde,
să aud…
Jurnal Viorile timpului 7 Îi place latură negativă
felinarele din muguri saltă florile de dor
nu sunt fapte păcătoase, doar secretele prea mari…
Jurnal Felinarele de muguri 6 Îi place Pumn de pământ (II)Port un suflet …
Jurnal Pumn de pământ (II) 5 Îi place Zborul clipeiÎn tăciunele din vatră se-ntrezăresc limbi de foc
jocul lor mai dăinuieşte în amintire pe tavan
în pereţi oglinda mută şi-n cuvântu-mi adormit
zborul clipei e cădere - lacrima…
Jurnal Zborul clipei 3 Îi place Spațiu albRătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,
Mă cauți în umbre și-n albe eresuri.
Pe tine te caut în veșnice versuri...
Și scrie, iubito! Iubito să-mi…
Jurnal Spațiu alb 5 Îi placeFONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor