DE-ÎNCHIRIAT: PATRU CAMERE GOALE
Străina
locuia în mine.
Unde-ar putea locui o străină
decât într-un străin?
De-ar fi să trăiască
în aerul curat…
Jurnal ''De-nchiriat: patru camere goale'' 14 Îi place Vizitiu prin luminișuriAm fost și vânător, am fost, de vreți, și pradă,
M-am încrezut în oameni, în stele și mister
Și mi-am lăsat destinul, într-un cupeu de fier,
Să facă-n astă lume o scurtă…
Mi s-a albit tot părul,
Dar în sânge
Se răresc globulele imune
Și parcă dor
Și mi se pune,
Pe ochi, o…
Jurnal *** 12 Îi place atenţie la bătrânele doamnece vor sosi
pentru a-ţi bate cuiele tăcerii în coastă
îngerul tău va privi indiferent
se va ataşa doar de câteva gânduri
care exersează jocul vieţii
exprimate…
Jurnal atenţie la bătrânele doamne 11 Îi place Doi păgâni şi-un sacrilegiuFost-am doi, ca-ntr-o poveste
Încâlciţi în aşteptări,
Tu n-ai prevăzut finalul,
Eu am ocolit cărări,
Dragostea – ca frunza-n toamnă
S-a uscat plesnind de…
Jurnal Doi păgâni şi-un sacrilegiu 10 Îi place Borcanul cu nasturi (2)despre femeia care s-a aruncat
în fața morții tatălui meu
cu riscul de a mă naște
despre femeia care și-a însemnat numele
în inima mea cu fier roșu
apoi…
Jurnal Borcanul cu nasturi (2) 12 Îi place zborul piezișvisam fluturi…
o, nu, eu niciodată
n-am visat în culori
fluturii mei
erau mai degrabă
molii transparente
zbătând solzi de lumină
iată,…
Jurnal zborul pieziș 13 Îi place Dileme ( fragment 36) Într-o dimineață, când Lea se trezi, descoperi cu surpriză și neliniște locul de lângă ea, gol. Se ridică într-un cot, ascultând cu atenție să audă foșnetul familiar al dușului, dar liniștea… Discuţie Dileme ( fragment 36) 2 Îi place Glonţ fractal
n-am întrebat pasărea ce-i zborul
n-am întrebat peştele ce e…
Jurnal Glonţ fractal 18 Îi place Rondelul firului de iarbăFirul ierbii prinde viață
Ca un prunc, la sân crescut,
Luna nouă-i este scut,
Roua mi-l spală pe…
Jurnal Rondelul firului de iarbă 12 Îi place Cine știe...Cine știe...
Cine știe în ce colț uitat al sufletului
zilele care vor urma
au să atârne de un lung șir de întâmplări?
Dar să știi să lupți
ca…
Jurnal Cine știe... 11 Îi place(parodie inspirată de titlul volumului „Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana)
Când Arpagic fugise-a treia oară,
Nepieptănat, cu blana…
la zoo
după gratii întunericul
ca o fantomă uriașă
înghite lupi și iepuri/ lei și căprioare
deopotrivă
mirosul de apocalipsă
(ne) soarbe…
Jurnal la zoo 14 Îi place Aprilie, tu...
eram plecat pe apă în sus
nu te uita
deja nu mai știu cum se pășește
sau drumul cum mă poartă dus
din mine nu țâșnesc fântâni
nici lacrimi nici țipăt nimic
doar…
da
poezia sunt…
Prinse în reverii cu luciri senine
siluete svelte, pași de trandafir
vor deschide poarta clipei care vine
degustând aroma boabelor de mir.
Sprint de curcubee pe-a…
Jurnal Siluete svelte 10 Îi place Sub cercul ce se-închide
Rondelul iernii de prier
Geme-n scutece de muguri,
Rodul ce ar vrea să iasă
Din strânsoarea ce-l apasă,
Cu ninsori în…
Jurnal Rondelul iernii de prier 10 Îi place Copilărie mutilată (partea a 6-a fragment de… Zilele care urmară au marcat pentru totdeauna viața băiatului. Deși numai un copil, Iliuță intuia că o schimbare foarte mare urma să se întâmple și agitația lui nu cunoștea limite. Mai mult ca… Discuţie Copilărie mutilată (partea a 6-a fragment de… 1 Îmi place dospită de aceîți amintești câmpul acela în care ploaia
ne învelea dragostea
ploaia care îmi umpluse inima de tine și ne biciuia
fărâma noastră de fericire
îi întindeam palmele eram…
Jurnal dospită de ace 12 Îi place Mascasunt obosită
ţi-am spus
obosită de noi
mi-ai luat mâinile în palme
şi cu ele
ai desenat sub ochi
două dâre violet
să-mi oprească lacrimile
cu…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor