Închide-mi poarta privirii mele,
zăvorește-o adânc,
încât lumina șovăielnică a apusului de soare
să nu ajungă sărutari la stele,
în roșu, viu…
Mai strânge-mă la pieptul tău, iubite,
Rostește-mi în surdină poezii
La ceas confuz, cu stelele ivite
Pe cerul încărcat de nostalgii.
Să stăm așa, cuprinși, o…
Jurnal Rugăminte 10 Îi place ApocalipsăNe-a înghețat privirea spre-`nainte
Sau ne e frică să privim `napoi.
Înconjurați de false jurăminte,
Pășim, damnați, pe drumul cu strigoi.
Ne plictisim,…
Jurnal Apocalipsă 4 Îi place unui infinit șchiopastăzi ai vorbit statuie mi-ai amintit de ziua
în care le promiteai planetelor
că le vei duce dorul peste tot
că le vei formata imaginea scrijelită
de senzorii…
Jurnal unui infinit șchiop 14 Îi place Cinci de trandafiriTrei comete într-o stea
ca un el și ca o ea.
Doi delfini prin apa verde...
Gura ta ce nu mă crede.
Sus și jos, prin apa rece
șapte sentimente-mi trece.
Mă…
Năvodul,
bogatelor ape le-a fost voievodul,
cum încă spun unii,…
Se-aude ploaia-n şoaptă cum loveşte
prin casă umbrele rebele-au amorţit
iar lumânarea-n taină flacăra trezeşte
prin sute de cuvinte ce s-au despărţit.
Cu ochi…
Jurnal Destine rătăcite 5 Îi place În drum spre zori dinspre apusÎnchide-mi poarta privirii mele,
zăvorește-o adânc,
încât lumina șovăielnică a apusului de soare
să nu ajungă sărutari la stele,
în roșu, viu…
Azi te-ai mutat, suav, în al meu suflet –
Garsonieră dată cu-mprumut,
Mi-ai colindat toți porii-ntr-un răsuflet,
Mi-ai devenit stăpânul absolut.
Ți-am respirat…
Jurnal Suflet de-mprumut 3 Îi place Unei amiceTe ştiu din versuri scrise pentru doi -
Hrănindu-mi mai tot timpul fantezia;
Şi am lăsat, pe umerii tăi goi,
Să curgă, ca mătasea, poezia.
Suntem necunoscuţii cunoscuţi
În…
Acest cântec sumerian l-am descifrat de pe o tăbliță de lut din care rămăseseră pe ciob scrise doar cuneiformele…
Jurnal Ciobul 6 Îi place Martie cu parfum de femeieascult armonia singurătății
se plimbă pe străzi obscure în taxiuri galbene
între noi doi furtunile electrizează patul lui Procust
nu-mi muri…
"Numai într'o lume cu un înţeles adânc sau cu
un adânc înţeles e posibil tragicul."
(Pietre pentru templul meu - L. Blaga)
De-aş săruta culoarea…
Jurnal Atunci vei fi o scoică 12 Îi place La Eufrat, la zămislirea lunii
Ninhursag
grăitu-a din nou către Ninlil:…
Jurnal La Eufrat, la zămislirea lunii 5 Îi place Crai nou...Crai nou luminează sfiit
Izvorul cu apă verzuie,
O ciutură,-n plin asfinţit,
Își leagănă cumpăna şuie!…
Ninge pe sub felinare,
Vin ninsorile-n convoi,
Ninge fără de-îndurare,
Ninge aprig peste noi.
Vin ninsorile-n convoi
Cenușii și înfoiate,
Iar din…
Jurnal Ninge 5 Îi place Artă și-un pumn de țărânăÎn cadențată trudă, firavă și cernită,
o umbră rătăcește printre secunde vii,
ding-dang... un orologiu în asfințit palpită,
contururi ruginite…
o plutire albastră-n albastru
cer în cer
linişte
alunec uşor
încet
mă dezbrac
de ieri
de azi
de…
Jurnal alunec în mine 8 Îi place se rupe ziuaprintre macarale oameni păsări
când sus, când jos
un secol plin de invenţii
magistraţii se ceartă
la bară ajungem vinovaţi
din…
O, mamă, câte griji porţi zilnic tu în tine
De-ar fi să ni le spui, ai întrista o lume!
Şi câte lacrimi verşi, ce frică te-mpresoară
Când stai de mă veghezi ca boala să…
Mă doare noaptea din privirea ta,
Da`-n ochii-ți reci, străpunși de găuri negre,
Chiar fără lună, m-aș abandona,
Simțind povara clipelor funebre.
Aș bea cu…
Jurnal Noapte în noi 5 Îi place Apocrifa lui Augustin
Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,
că un copil ar fi săpat o…
Jurnal Apocrifa lui Augustin 7 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor