Mi s-a albit tot părul,
Dar în sânge
Se răresc globulele imune
Și parcă dor
Și mi se pune,
Pe ochi, o…
Jurnal *** 12 Îi place Vizitiu prin luminișuriAm fost și vânător, am fost, de vreți, și pradă,
M-am încrezut în oameni, în stele și mister
Și mi-am lăsat destinul, într-un cupeu de fier,
Să facă-n astă lume o scurtă…
Florile acestor gânduri
înmuguresc iar, iubito, primăvara asta
și nu credeam să-mi mai toarne viața
Funii de scoici la picioare,
acum, tocmai acum, când…
Jurnal Tălpile 35 2 Îi place oamenii-copii se nasc bătrâni
mai bătrâni
decât timpul
și-n primele lor lacrimi
deplâng
înțelepciunea pierdută
a…
Jurnal oamenii-copii se nasc bătrâni 7 Îi place Mitologia, aziDincolo de spațiu , dincolo de timp,
Fulgerați de patimi, zeii din Olimp
Cu priviri piezișe, chip sacerdotal,
Au mințit amarnic…
Se-ncheagă sânge tânăr, se-nalță-n scări damnații,
se rupe și se vinde neprețuit Olimpul.
Lipsesc din veacuri zeii, se-ntorc crucificații
pe…
adormi cu ultima picătură de whisky…
Jurnal cayman 13 Îi place Monografia unei lacrimi de poetCând tăcerea sufletu-mi hrăneşte
şi mă strâng singurătăţi de gât
mi se zbate viaţa ca un peşte
în oceanul clipei cel…
ce vor sosi
pentru a-ţi bate cuiele tăcerii în coastă
îngerul tău va privi indiferent
se va ataşa doar de câteva gânduri
care exersează jocul vieţii
exprimate…
Jurnal atenţie la bătrânele doamne 11 Îi place Trezesc în fiecare anotimp pădurile din carne
*sub ghilotina humei țipătu-i…
Când tăcerea mă-nfăşoară
în mătasea-i diafană
las trecutul să mă doară
prin a sufletului rană.
Plâng cu lacrimi mari de rouă
viaţa crudă amăgire,…
Trec anii...
Trec anii nălucă
pe aripi de corbi
legați la ochi cu fir de sens unic
să se întoarcă la matcă
nu știu
că sunt…
Jurnal Trec anii 4 Îi place M-am săturat să-ncalec pe himereM-am săturat să-ncalec pe himere,
Cernând, prin aștri, noaptea peste gropi,
Și strepezită de avizii stropi,
Din neputință să îmi fac avere.
Când savurez…
Jurnal M-am săturat să-ncalec pe himere 10 Îi place Erezia minciunii de duminică Jurnal Erezia minciunii de duminică 4 Îi place Rondel pentru prieteni
Hei, prieteni, nici nu ştiţi ce rău…
Fost-am doi, ca-ntr-o poveste
Încâlciţi în aşteptări,
Tu n-ai prevăzut finalul,
Eu am ocolit cărări,
Dragostea – ca frunza-n toamnă
S-a uscat plesnind de…
Jurnal Doi păgâni şi-un sacrilegiu 10 Îi place Rondelul firului de iarbăFirul ierbii prinde viață
Ca un prunc, la sân crescut,
Luna nouă-i este scut,
Roua mi-l spală pe…
Jurnal Rondelul firului de iarbă 12 Îi place Hoţul de luminăCând te-am zărit
Rătăceai damnat
Prin bazarul nopţii
Amanetaseşi luna demult
Pe cioburi de oglinzi
Prieten bun îţi era asul de pică
Aveam în lacrimă stele…
n-am întrebat pasărea ce-i zborul
n-am întrebat peştele ce e…
Jurnal Glonţ fractal 18 Îi place Borcanul cu nasturi (2)despre femeia care s-a aruncat
în fața morții tatălui meu
cu riscul de a mă naște
despre femeia care și-a însemnat numele
în inima mea cu fier roșu
apoi…
Jurnal Borcanul cu nasturi (2) 12 Îi place zborul piezișvisam fluturi…
o, nu, eu niciodată
n-am visat în culori
fluturii mei
erau mai degrabă
molii transparente
zbătând solzi de lumină
iată,…
Jurnal zborul pieziș 13 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor