În suflet, florile ce tac,
Chiar fără glas, parcă suspină,
Prinzând în carne rădăcină,
Transcend al inimii iatac.
Se-mbracă liniștea în…
Jurnal Rondelul florilor ce tac 12 Îi place exerciții de sinceritate – îmi place să mă jocoamenii care se așază în noi
mă…
Jurnal exerciții de sinceritate – îmi place să mă joc 14 Îi place Haiku ("Coloana Infinitului" în memoria lui Brâncuși) Lumini și umbreoricine îşi apropie buzele
de femeia-nai
scoate un sunet perfid de frumos
ce croşetează zile şi nopţi
de sunete muzicale
făcându-vă melomani
ceea ce…
Jurnal femeia-nai 9 Îi place De dorÎn pumnul tău scânteile se joacă,
Și-mi este ger și-mi este promoroacă,
Pe brațul meu, tăcută, o vioară
Se va sfârși de dor în astă seară.
Voi căuta o scorbură pe…
Faci dragoste, ca pâinea, că-n amândouă-s frângeri!
Nu-i focul ce dă gustul din sfânt frământ de cocă? …
așa e în prisacă trebuie să știi din ce parte vine roiul de gânduri
astăzi șerpuind mâine mai înalt decât mărturia uitată pe scări
aceasta e marca mea lipește-o de stup
va fi…
Jurnal coșul cu albine 11 Îi place Lucea pădurea, de miresme beată
Lucea pădurea, de miresme beată,
Roş-sângeriu mai stăruia pe creste,
Ne oglindeam pe file de poveste:
Doi maci…
Jurnal Lucea pădurea, de miresme beată 14 Îi place femeia mării- mă aștepți într-un oraș visător
orașul de pe apă
de o mie de ori tu și o picătură de soare
drumuri subterane fără astâmpăr au tălpi albastre…
Firav ca rostul unui vis,…
Jurnal Eram fantastic de copii 6 Îi place MaktubPlecarea ta a sechestrat în închisoarea nopţii
ultimul greiere al oraşului;
stins, tot mai stins, scrijeleşte liniştea de catifea.
Mirosul castanilor îmi anulează
ultima…
Pe prispa verilor de foc,
Am zăbovit cu nonșalanță –
Indispensabilă vacanță
După plonjonul în amoc.
Mi-am pus din raze cozoroc,
Uzând de-a…
Jurnal Rondelul verilor de foc 11 Îi place vagabondul cu cizme stelaree noapte târziu peste Bucureşti
străzile sunt ca sufletul meu flămând
şiroind dorinţele adolescenţilor salcâmi
în jurul întâmplărilor neîntâmplate
uneori…
Jurnal vagabondul cu cizme stelare 8 Îi place sângele nostru în toți maciidulcea mea depărtare
sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată
nu vezi că port boabele fericirii tale
cu un curaj demențial…
''Iubite, din Cântarea Cântărilor, ți-s roaba!
N-ascunzi sub borangicuri frumseți de lună plină,…
Jurnal psalmul din livada cu măslini 12 Îi place parfum de iederă albăcaut trupul copacilor încercuiţi de umerii goi
tăcerea aceasta irumpă, primăvara când surâsul tău
înflorea pe crengi de cireşi
adulmecat şi mângâiat de ursitoarele…
Jurnal parfum de iederă albă 11 Îi place click V (single sign-on/ single sign-off)doar timpul se încumetă să scoată semnul de întrebare din plasa în care păianjenul îi e punctul…
Jurnal click V (single sign-on/ single sign-off) 7 Îi place Amprenta prezentuluiAmprenta prezentului
Bunicul a uitat cum arată poștașul...
Ocrotește ceata viermilor mânați de vânt.
Caii de plastilină…
Jurnal Amprenta prezentului 8 Îi place hopa sus viaţăte simţi în lanul de grâu
un bob singuratic
oare cine ar putea fi morarul
care să te păzească
pentru ca nimeni să nu te fure la cântar
măsurătoarea să fie…
Jurnal hopa sus viaţă 9 Îi place uniforma de dragostemi-ai fost la fel de drag
ca ziua în care se coceau fragii în deșert
alunecasem pe un covor de săbii
unele ucideau fantastic altele înfloreau…
Haiku (LVI)
Broască-ţestoasă
Pe sub pomii înfloriţi…
Jurnal Haiku (LIV - LVI) 13 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor