Viața ca un abur de vis

[bolache alexandru]

noaptea

nu mai e așa de rău

orașul redevine liber

deși câțiva tineri 

încearcă încă

să-i pună căpăstru 

dar el rezistă

dă din copite 

uneori nechează 

singur

neștiut de nimeni

geamurile termopan se deschid

dar închid între patru pereți

aceeași dramă ce se repetă 

bobocii trandafirilor înfloresc

peste noapte

oare cine i-a plantat

noi am votat

câteva fântâni arteziene 

undeva în centru

adună virgine în fuste ecosez

băieții încă se joacă pe consolă 

iartă-mă iubito

viitorul aparține celor care îndrăznesc

noi ne-am rătăcit

ca niște fulgi de păpădie

într-un viitor care 

nu ne aparține

noi nu avem nimic

suntem doar doi bătrâni

așa cum visam să devenim

unde ne-o fi fost mintea

puteam să trăim

tu spui că noi am trăit

nu

nu am trăit

doar am visat

totul e un vis

dimineața

o sa vină mama

și o să spună 

că iar am udat patul

hei 

puștiule 

unde te ascunzi

vino să îmi ții

bastonul 

[bolache alexandru]

Da, Manuela. Am vrut o călătorie între copilărie și bătrânețe...

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru popas, Ana.

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru știre, Ada.

[Manuela Munteanu]

Minunată restrângere a vieții între patul ud și baston! Dar câte forme poate lua între aceste simboluri, acest vis numit viață! Mama, iubita, jocuri, libertăți, constrângeri, drame... Frumos!

[Ada Nemescu]

În orașul fără nume unde noaptea se-nflorește

Fete, flori, băieți și stele se-ntâlnesc. Cine iubește?

Cine cântă și visează ca-ntr-un film despre iubire

Sau o piesă de teatru cu parfum de nemurire!?

Despre orașul tău din vis, cred că am lansat o ...știre :))

aDa